Duel epigramatic (20)

in Alte știri

 

(Efim Tarlapan, provocat

de satiricul basarabean

Ion Diviza)

  1. E.T.

Da! Ai dreptate! Europa „noastră“

Şi astăzi e-n adînc de mare-albastră

S-a dus la fund, precum un bolovan,

Avînd balast un pact ruso-german.

 

  1. I.D.

Din Răsărit venind lucoarea,

Împresurîndu-ne cu raze,

Avem, în Europa, gaze,

Dar le simţim mai mult duhoarea.

 

  1. E.T.

Tot de-acolo vin şi radiaţii,

Cu gunoiu-atomic, permanent,

Că-s röntgenizaţi nu doar bărbaţii,

Ci şi Statul e mai impotent.

 

  1. I.D.

Statul nostru nu-i potent, se ştie,

Nici bărbaţii neamului prea tari,

Dar de vine-a rusului urgie,

Vor găsi ei, repede, tufari!

 

  1. E.T.

De ne retragem prin tufari,

Lui Putin, belicos ca fiara,

Nu-i trebui tancuri, trupe mari…

Cu-o „Drujbă“ cucereşte ţara!

 

  1. I.D.

„Drujba“ lui, ca instrument,

Orice ţară penetrează

Un popor, de nu-i atent,

Amical, îl violează…

 

  1. E.T.

Tirişpolea şi Comratul

Au la bază postulatul:

Din violuri „altruiste“

Nasc surori… separatiste!

 

  1. I.D.

Sînt surorile peţite

De puteri urangutane

Putin şi le vrea iubite,

Altfel spus, le vrea… putane!*

(va urma)

COMENTARII DE LA CITITORI