Duiliu Zamfirescu, un Don Juan fermecător şi un duelist redutabil

in Lecturi la lumina ceaiului

Născut în 1858 în Vrancea, la Plăineşti, azi comuna Dumbrăveni, Duiliu Zamfirescu este unul dintre titanii literaturii române. A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuţie a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneştenilor, respectiv Viaţa la ţară, Tănase Scatiu, În război, Îndreptări şi Anna. Licenţiat în drept şi iniţiat în loja masonică, Duiliu Zamfirescu şi-a început cariera ca magistrat, apoi a fost avocat şi redactor la ziarul „România liberă”.
Puţină lume cunoaşte faptul că Duiliu Zamfirescu a fost, la vremea sa, unul dintre cei mai importanţi cronicari ai vieţii mondene din Bucureşti, postură care i-a atras şi un renume de curtezan. Era un bărbat extrem de elegant, care se îmbrăca după ultimul „răcnet” în materie de modă, fapt pentru care doamnele din înalta societate roiau în jurul său. „Frecventa cele mai cunoscute locuri ale lumii bune, de la grădinile Rasca, Union sau Stavri, pînă la restaurantul Hugues sau cofetăria Fialcovski. Scriitorul era un obişnuit al saloanelor ţinute în Strada Căderea Bastiliei (pe atunci Primăverii) de directoarea pensionului de fete, Elena Miller Verghy, şi în Strada gen. Berthelot (pe atunci, Fîntînii), de doamna Zoe Mandrea. Iar răutăcioşii spuneau că Duiliu era prea curtenitor cu amîndouă doamnele”, scriu cronicile vremii despre Duiliu Zamfirescu.
Prima aventură amoroasă despre care se ştie este cea cu Eliza Ioanid, fiica unei foarte înstărite familii din Hîrşova, care a fost forţată de părinţi să-l abandoneze pe Duiliu Zamfirescu pentru un alt tînăr bogat. Eliza a murit după puţin timp, răpusă de tuberculoză. Pe lista aşa-ziselor iubiri ale „craiului” Duiliu Zamfirescu se numără şi o interpretă de operă celebră în epocă, Silvia Montalba, care se spune că ar fi încercat să-l ia cu ea în lume pe junele Duiliu, însă acesta a refuzat oferta. ,,Nu pot atinge partea cu adevărat bună a trupei, fără să pun în frunte pe d-na Montalba. Se pare că această eminentă artistă nu place tuturor deopotrivă. Unii o judeca dintr-o direcţie greşită, pe cînd alţii, în adevărata direcţie, o coboară prea jos. Umila mea părere este că, alături de doamna Sparapani, doamna Montalba e singura cîntăreaţă dramatică. La d-sa, vocea plină şi modulată cu dibăcie se întovărăşeşte cu un joc rotund, grav, plin de nobleţe, care, în cele mai grele situaţii de canto, o face să rămînă stăpînă pe emoţia lăuntrică a sufletului femeii şi să nu lase decît emoţia actriţei. Darul de a se identifica cu rolul arareori l-am văzut aşa de întreg ca la d-na Montalba. D-sa cîntă cu gura, cu ochii, cu mişcarea… Şcoala franceză are şi aici o superioritate incontestabilă asupra şcolii italiene, pe care o au toţi ceilalţi artişti”, a fost una dintre cronicile din ziar care au făcut-o pe renumita interpretă să se îndrăgostească de Duiliu Zamfirescu.
Eleganţa şi extravaganţa lui Duiliu Zamfirescu i-au atras ironii ale colegilor de breaslă în presa vremii, astfel că scriitorul nu a întîrziat să-i provoace de fiecare dată la duel, cunoscut fiind faptul că el frecventa foarte des şi sălile de scrimă. Din aceste dueluri ieşea mereu cîştigător, fapt care i-a atras o reputaţie de spadasin de temut. Ca ziarist monden, avea un umor extrem de fin şi un sarcasm pe măsură, înfierînd zilnic, în paginile ziarului, cucoanele cu ifose.
După ce a părăsit jurnalistica, Duiliu Zamfirescu a intrat în diplomaţie şi a fost secretar de legaţie la Roma. Acolo s-a căsătorit cu italianca Henriette Allievi şi a avut doi copii, Henrietta şi Alexandru, născuţi şi crescuţi în Italia. S-a stins din viaţă în anul 1922, la Mînăstirea Agapia. Scriitorul a fost înmormîntat în Cimitirul Sudic, din Focşani, acolo unde se află cavoul său şi al familiei. În Focşani, biblioteca publică îi poartă numele, ca, de altfel, şi o unitate de învăţămînt şi o asociaţie a scriitorilor.

Adevărul.ro

COMENTARII DE LA CITITORI