După Jilava 3

in Alte știri

Şeful Serviciului tehnic mi-a spus că, dacă nu mă duc la întîmpinarea lui Ciu En Lai, mă pîrăşte la preşedintele Cooperativei. Un fost ofiţer de Stat Major (fiindcă asta era şeful cu pricina) să pîrască… Jalnic! Preşedintele era un tip calificat şi fusese fruntaş la învăţătură. Nu se ,,învîrtise” de diplomă la fără frecvenţă, sau la seral, unde performanţa se mai trecea cu vederea. Nu eram în relaţii duşmănoase, însă el era comunist, iar eu, anticomunist. Omul făcuse o pasiune pentru una dintre salariate – o unguroaică a dracului de frumoasă şi, deşi ştia că şi eu o priveam cu acelaşi interes, nu mă duşmănea. Dar, pentru că el era acela care avea puterea de a o trece pe tabelul de locuinţe – o garsonieră, în Cartierul Titan – în mod clar avea un avantaj în ochii ei. Eu nu mă puteam remarca decît la nivel de poezie. În urma refuzului de a mă duce la acel eveniment, sînt chemat sus (aveam de urcat cîteva trepte). ,,Tovarăşu’, mi-a spus preşedintele, dacă nu mergeţi la întîmpinarea lui Ciu En Lai, nu o să luaţi primă şi nici nu o să fiţi avansat”. I-am răspuns că pîinea şi cuţitul sînt la el şi că, oricum, eu nu merg. Cînd am revenit în Biroul tehnic, toţi mă aşteptau, convinşi că şeful mă dăduse pe brazdă. Nu-mi place să bravez, doar pentru a mă face remarcat. Afişarea unei atitudini de bravură se obişnuia şi prin puşcării, numai că, acolo, după multe şi apăsătoare presiuni, deţinuţii oboseau, ajungeau la disperare după zile lungi de carceră şi, în cele din urmă, se recunoşteau înfrînţi. Ştiam că am o condamnare mai lungă de 15 ani, la care tocmai se instrumenta şi un dosar de 25 de ani, plus un ,,dar” al Securităţii, de 5 ani, fără proces. Cum îmi spuneau politrucii din închisoare, căpitanii Toth şi Nagy: ,,O să-ţi rămînă oasele aici, la Jilava”. Dumnezeu, însă, a vrut, în cele din urmă, să locuiesc ceva timp într-un apartament, la etajul V, în Cartierul Titan. În puşcărie trebuia să îmi dozez capacitatea de rezistenţă, aşa că ripostam cu maximă demnitate, dar nu-i provocam pe cei doi politruci. Numai că, de data asta, m-am prezentat în faţa şefului lor şi i-am spus: ,,Dacă venim noi la putere (era prin 1965), nu te gîndeşti ce ţi se va întîmpla?”. El mi-a replicat: ,,Cînd o să veniţi voi la putere, eu voi fi pensionar”. Discuţiile astea aveau loc pe vremea cînd nimeni nu visa că vom fi liberi şi cînd – ca să o citez pe Herta Müler – românii făceau în pantaloni de frică. Adeseori mi se spunea, pe unde am lucrat, că sînt considerat nebun. Şi asta, pentru că spuneam adevărul. Vorbeam deschis – mă trezeam la Periprava. Mi se mai reproşa: ,,Noi ştim cum ne consideri tu pe noi”. ,,Cum?”, întrebam eu. – ,,Nişte proşti!”. De fapt, îi consideram nişte oameni învinşi de frica de a nu-şi pierde pîinea. Căci aşa spunea Lenin: ,,Înfometează-l pe om, şi faci ce vrei cu el”. Înfometat am fost şi eu, dar tot nu m-am lăsat doborît. În 1965, mărturisesc sincer: nu aveam nici o speranţă că dictatura proletariatului va lua sfîrşit. Aveam salarii mici, în comparaţie cu alte ţări, dar cîrciumile erau pline. Ne mulţumim, noi, românii, cu puţin. A venit, apoi, capitalismul occidental, şi mulţi s-au înghesuit să se căpătuiască, vînzînd fier vechi (50 milioane de tone), lemn brut, de 10 miliarde de euro etc. (potrivit datelor de la Secţia economică a Academiei Române). Cu munca, însă, mai uşor: aşa s-a ajuns, de la o producţie de 14 milioane de tone de oţel (înainte de 1990), la 3 milioane de tone.

ION BAURCEANU

P.S. 1 – Cînd a emigrat ,,Puiuţu” în SUA (Chicago) – tocmai îşi luase diploma de absolvire, la 19 iunie 1991 – el mi-a spus: ,,Am o diplomă de inginer electronist. Dar, de fapt, ce ştiu eu să fac?”.

P.S. 2 – Un conducător ales de popor a declarat deunăzi că vrea 100 de senatori şi 300 de deputaţi în Parlament. Nimeni din sală, sau de la televiziuni, nu i-a spus că americanii au 100 de senatori şi 435 de deputaţi, la o populaţie de 300 de milioane.

P.S. 3 – Cînd s-a desfiinţat învăţămîntul profesional, ce s-a dorit? Să faceţi o ţară de doctori? Ei bine, România va fi, de fapt, ,,ţara fără meseriaşi”.

COMENTARII DE LA CITITORI