Durerosul bilanţ al jertfelor şi sacrificiilor poporului român în timpul Marelui Război de Reîntregire a Neamului, 1916-1918

in PENTRU ÎMPROSPĂTAREA MEMORIEI

 

După o perioadă de 2 ani de neutralitate, România, cedînd presiunilor exercitate asupra ei de către puterile beligerante, a intrat în război alături de Antantă (Franţa, Anglia, Rusia), ale cărei promisiuni se apropiau mai mult, în raport cu cele făcute de Puterile Centrale (Germania şi Austro-Ungaria), de ţelul urmărit de naţiunea română, de înfăptuire a unităţii statale. Se deschidea astfel, începînd cu luna august 1916, epopeea marelui război de reîntregire a neamului, care a îmbrăcat un profund caracter drept, naţional.

Frontul românesc s-a desfăşurat pe o vastă întindere de operaţii militare, incluzînd Carpaţii Orientali şi Meridionali, linia Dunării începînd de la Porţile de Fier şi sudul Dobrogei, pînă la Marea Neagră. În zona Carpaţilor Meridionali, Armata Română, după ce reuşise să elibereze, în atmosfera unui puternic iureş naţional, o parte a teritoriului românesc transilvan, a fost nevoită, în faţa unui inamic superior numeric şi cu tehnică militară în dotare, să se retragă strategic, susţinînd numeroase lupte în zonele Jiului, Oltului, Argeşului, Muscelului, pe unde forţele invadatoare germane şi austro-ungare au reuşit să străpungă frontul românesc, fiind secondate dinspre sud de alte forţe inamice. Armata Română a fost nevoită să se retragă, împreună cu autorităţile şi o parte din populaţia civilă, în Moldova. Spre sfîrşitul anului 1916, linia frontului românesc se stabiliza de-a lungul sudului Moldovei şi al Carpaţilor Orientali, unde ostaşii români, acţionînd sub deviza ,,Pe aici nu se trece!”, au rezistat cu bărbăţie.

Începînd din decembrie 1916 şi pînă spre sfîrşitul războiului, situaţia României se desfăşoară pe două mari direcţii: dramatismul trăit de populaţia română din teritoriul vremelnic ocupat şi derularea complexelor realităţi din zona Moldovei, în prim-plan situîndu-se refacerea potenţialului de luptă al Armatei Române. Vremelnica ocupaţie străină din zona invadată de trupele inamice germane, austro-ungare, bulgăreşti şi turceşti, a durat 707 zile, perioadă în care populaţia română din teritoriul cotropit a traversat unul din cele mai întunecate şi dureroase episoade din zbuciumata istorie a poporului nostru. Vlăguite economic, Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia s-au aruncat cu sălbăticie asupra tuturor resurselor economice din teritoriul românesc invadat. Principalul rol în spolierea economică a zonei contropite l-a avut, fireşte, Germania, care avea pregătit întregul angrenaj necesar în acest scop, din perioada anterioară, cînd România fusese studiată atît în postură de aliat, cît şi de inamic. Astfel, prin intermediul Statului Major Economic, ale cărui ramificaţii au prins în tentaculele sale tot ce s-a putut chema resursă economică, au fost extorcate imense cantităţi de bunuri materiale, începînd cu petrolul şi cerealele româneşti şi terminînd cu mînerele metalice de alamă de la uşi, cu clopotele şi învelişurile de aramă de la biserici. Misiunea S.M.E. a fost susţinută de întreaga reţea de componente ale angrenajului dictatorial militar de ocupaţie, precum: Marele Cartier al grupului de armate Mackensen, guvernatorul administraţiei militare străine în România, funcţie deţinută de generalul Tülff von Tscheppe und Weidembach, renumit prin brutalitatea sa excesivă, Comandamentul suprem militar, Statul major administrativ. Poliţia administrativă militară, districtele şi comandaturile de etape din teritoriu etc., prin intermediul cărora s-a exercitat, pe bază de teroare, constrîngerea populaţiei în executarea dispoziţiilor ordonanţelor militare sau, în caz de refuz, recurgerea la arestări, schingiuiri, deportări, execuţii etc. Numărul victimelor din timpul ocupaţiei

s-a ridicat la circa 20.000. Prin astfel de mijloace draconice, forţele de ocupaţie au reuşit să jefuiască din zona românească vremelnic invadată peste 1.585.000 tone de petrol, peste 425.000 tone de cărbune, imense cantităţi de bunuri agro-alimentare, din care o parte, însumînd cca. 2.622.400 tone, a fost exportată în statele invadatoare, mari cantităţi de materiale forestiere, textile etc. Cifrele enunţate pe baza unor documente indubitabile reprezintă doar o parte din cantităţile reale de bunuri materiale smulse de inamic populaţiei române, prin metode coercitive de rechiziţii şi de altă natură. Statul român a mai fost profund păgubit şi prin speculaţia la care s-a recurs, de ,,acoperire” a cheltuielilor armatei de ocupaţie şi de ,,achitare” a bunurilor ridicate din România, scop în care au fost emise bancnote fără acoperire în aur, însumînd 2.172.030.000 lei, care, practic, nu aveau valoare. Cel mai îndoliat capitol din timpul invaziei străine îl constituie, însă, comportamentul barbar al ocupanţilor în zona invadată. Numeroase documente de arhivă descriu un cutremurător tablou al urgiilor, crimelor, bestialităţilor săvîrşite de către trupele străine de ocupaţie în rîndurile populaţiei române, alcătuită cu precădere din femei şi copii. În general, supliciile suportate de sute de locuitori români au fost atît de înfiorătoare, încît împuşcarea apărea ca moartea cea mai uşoară.

Pe teritoriul Moldeovei, Armata Română a fost reorganizată şi instruită în primăvara anului 1917, un rol deosebit jucîndu-l, în acest sens, şi misiunea militară franceză condusă de generalul Berthelot.

Efectul măsurilor întreprinse s-a făcut profund simţit cu prilejul marilor bătălii susţinute de Armata Română, în vara fierbinte a anului 1917, împotriva forţelor inamice. Victoriile de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz au intrat în istorie cu o dublă şi covîrşitoare însemnătate, naţională şi internaţională. Înălţătoarea epopee înscrisă de bravii ostaşi români la Mărăşeşti şi Oituz a salvat, pe plan naţional, însăşi fiinţa statală românească,

asigurîndu-se prin aceasta posibilitatea continuării luptei de eliberare a pămîntului românesc şi de reîntregire a neamului, iar pe plan internaţional, a provocat mari pierderi forţelor inamice, care au condus la slăbirea acestora şi, implicit, la facilitarea victoriei finale asupra Puterilor Centrale.

După depăşirea episodului pasager al păcii înrobitoare de la Bucureşti, survenită pe fondul unei conjuncturi extrem de nefavorabile pentru România, pacea care a rămas, de fapt, neaprobată şi şi neratificată de rege şi Parlament (statul român a denunţat această pace la sfîrşitul lunii octombrie 1918), poporul nostru reintră alături de foştii săi aliaţi în război şi-l termină victorios, aşa cum, iniţial, îl şi începuse.

Bilanţul dureros al pierderilor materiale şi în vieţi omeneşti suportate de poporul român în Războiul de Reîntregire a Neamului au fost evaluate la suma de 72.643.191.077 de lei aur, din care 31.099.853.761 de lei aur reprezentînd valoarea pagubelor cauzate statului şi civililor. La aceste sume trebuie adăugată şi imensa valoare a tezaurului naţional românesc încredinţat Rusiei ţariste, spre a-l feri de primejdia acaparării lui de către forţele invadatoare inamice. Rapacitatea rusească s-a dovedit a fi, însă, mult mai periculoasă, statul român nereuşind nici pînă în prezent să recupereze decît o infimă parte din acest tezaur, constînd în unele documente de arhivă, bijuteriile coroanei, ,,Cloşca de aur”, ca şi o parte din ,,puii săi”, tablouri etc. Au rămas nerecuperaţi 314.580.456,08 lei aur. Victimele în vieţi omeneşti au fost cele mai dureroase, ridicîndu-se la peste 800.000, din care aproximativ 350.000 din rîndurile armatei, iar restul civili (victime ale epidemiilor, execuţiilor, deportărilor etc.).

Conf. univ. dr. E. RĂCILĂ

(Text publicat în revista ,,România Mare”, din 7 august 1992)

COMENTARII DE LA CITITORI