E TOT MAI CLAR: EXISTĂ VIAŢA DE APOI! (8)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Retrăirea în comun a vieţii (2)

Femeia a continuat să povestească experienţa trăită în clipa morţii fiului ei: „L-am văzut pe Isus coborînd repede din cer şi ridicîndu-l pe băiat în afara corpului lui – jur că asta am văzut. L-am văzut pe fiul meu părăsindu-şi corpul şi intrînd în acea lumină intensă, strălucitoare, în care el şi cu mine eram înconjuraţi de scene din viaţa lui, pînă la cele mai mici detalii. Am văzut multe lucruri pe care le uitasem de mult, precum şi lucruri pe care nu le ştiusem niciodată. L-am văzut, de pildă, singur în cameră, jucîndu-se cu setul lui de Ford Apache, sau vorbind cu prietenii la telefon. Lumina care îl înconjura şi îi ilumina viaţa era Isus – asta ştiu bine. Dar am avut impresia că lui Isus nu Îi pasă dacă este chemat, sau nu, pe nume, ci doar dacă eşti conştient de iubirea care este prezentă lîngă tine şi care ne învăluie pe noi toţi, indiferent dacă ne dăm, sau nu, seama. Aş putea spune că scenele din viaţa lui erau ca nişte străfulgerări, aproape ca nişte descărcări electrice, imposibil de descris. Aveam 40 de ani la vremea aceea, dar de atunci încolo m-am simţit mereu de 100 de ani, deşi acum am doar 62. Spun 100 de ani, în sensul înţelepciunii. Socrate afirma că înţelepciunea înseamnă să ştii că nu ştii – şi exact asta simt eu. O parte din viaţa fiului meu şi din interacţiunea mea cu el era tulbure, ca atunci cînd faţa cuiva este ascunsă la TV. Dar nu am avut senzaţia că se ascundea ceva rău, doar că nu era momentul ca scena să apară la suprafaţă.

Cred că lucrurile nu se opresc deloc aici şi că voi şti totul atunci cînd voi muri şi mă voi alătura, din nou, fiului meu. Între timp, este datoria mea să rămîn aici şi să-mi trăiesc viaţa, slujindu-i pe alţii, încercînd, în acelaşi timp, cu disperare, să dezleg enigma“.

Alt exemplu extraordinar de viaţă co-trăită mi l-a relatat un student de la University of Virginia. Mă îndreptam, împreună cu fiii mei, spre un meci de baseball, cînd un tînăr s-a apropiat şi m-a întrebat dacă putea să-mi vorbească. Mă recunoscuse dintr-un articol de ziar şi voia să-mi relateze un incident care avusese loc la moartea fratelui său geamăn. Mi-a spus că ei doi fuseseră foarte apropiaţi, în acel mod în care numai gemenii pot fi apropiaţi. În timpul vieţii lor, avuseseră multe incidente, care pot fi descrise cel mai bine cu termenul transcendental. Dar ceea ce s-a întîmplat la moartea fratelui lui depăşeşte orice explicaţie pe care el şi-o putea imagina. Iată ce mi-a spus:

,,Fratele meu şi cu mine sîntem gemeni identici şi ne-am simţit întotdeauna legaţi unul de altul. Se întîmpla adeseori să îi sunăm pe părinţi în acelaşi timp, din locuri diferite, sau să alegem aceeaşi felicitare pentru mama noastră, fie de ziua ei, fie de Ziua Mamei. Uneori, chiar simţeam cînd i se întîmplă ceva celuilalt, fie de bine, fie de rău. Atît eram de apropiaţi. Într-un weekend, fratele meu s-a dus în alt stat, ca să participe la un meci de fotbal care se desfăşura între licee. Eu am rămas acasă. El a plecat cu maşina, cu nişte prieteni. În ziua în care trebuia să se întoarcă, stăteam pe canapea şi citeam nişte articole sportive. Am avut senzaţia că îmi părăseam brusc corpul şi că mă deplasam spre o lumină strălucitoare. În acelaşi timp, în faţa mea au început să apară, ca nişte străfulgerări, secvenţe din viaţa fratelui meu. Am retrăit cîteva evenimente din copilăria noastră, inclusiv unele lucruri atît de neimportante, încît le uitasem. Toate acestea erau amintiri sub formă de imagini, dar nici una dintre ele nu semăna cu o reverie din timpul zilei sau cu un vis din timpul somnului. Erau atît de vii, încît m-am gîndit că le retrăiesc“.

Tînărul nu putea spune cît a durat acest episod; ştia doar că, într-un final, s-a trezit înapoi în propriul corp, profund tulburat. I-a spus imediat mamei lui ce se întîmplase şi s-a ridicat în picioare, încercînd să se liniştească. După circa o oră, mama lui a primit un telefon din partea Poliţiei din statul respectiv: celălalt fiu murise într-un accident de maşină.

Alt studiu de caz implicînd o viaţă co-trăită mi-a parvenit de la un bărbat numit Ted, fost lucrător feroviar, care mi-a fost prezentat de un coleg medic. Ted se afla lîngă patul de moarte al unui prieten care suferea de cancer la plămîni. Cei doi lucraseră împreună la Căile Ferate timp de aproape 20 de ani, iar Ted voia să fie lîngă colegul său cînd acesta ,,ajungea la ultima staţie“. În timp ce prietenul său încerca din greu să respire, Ted îşi ţinea mîna pe umărul lui. Respiraţia prietenului a încetinit şi apoi s-a oprit de tot.

(va urma)

RAYMOND MOODY

 

COMENTARII DE LA CITITORI