E TOT MAI CLAR: EXISTĂ VIAŢA DE APOI!

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Retrăirea în comun a vieţii (1)

O componentă uimitoare a multor experienţe ale morţii împărtăşite este ceea ce eu numesc „co-trăirea“ – trecerea în revistă a vieţii, care implică o intensă retrăire a vieţii pămînteşti a unei persoane. Poate fi o vedere panoramică a întregii vieţi a individului, sau doar a unor fragmente importante ale acesteia. Într-un recent studiu dat publicităţii de NDERF, aproape 23% dintre experienţele din apropierea morţii analizate prezintă o trecere în revistă a vieţii. Iată cîteva retrăiri tipice ale vieţii pămînteşti:

,,Îndată ce mi-am părăsit corpul, în spital fiind, mi-am văzut viaţa trecînd în goană prin faţa ochilor. Mi s-a spus că voi ajuta la educarea multor oameni. Şi exact asta fac acum“. (Steve, 62 de ani, pacient cu stop cardiac)

,,Mi-am văzut toate defectele şi unde anume am greşit în viaţă, precum şi părţile mele bune“. (Jenna, 56 de ani, accident de automobil)

,,Am văzut fiecare eveniment important al vieţii mele, de la prima aniversare la primul sărut, pînă la certurile cu părinţii. Mi-am dat seama cît de egoistă am fost şi cum aş fi dat orice să mă întorc şi să schimb totul“. (Donna, 19 ani, tentativă de sinucidere)

Trecerile în revistă împărtăşite, sau „co-trăirile“, sînt diferite de trecerile în revistă din cadrul experienţei în pragul morţii. Printre altele, persoana care le percepe nu se află în apropierea morţii, ci împărtăşeşte trecerea în revistă a vieţii unei persoane care moare. Această descriere a unei re-vederi a vieţii ilustrează în mod perfect cele afirmate anterior: ,,Mă aflam împreună cu soţul meu, care tocmai murise, în faţa a ceea părea a fi un ecran mare, şi îi priveam viaţa desfăşurîndu-se în faţa ochilor noştri. O parte din cele văzute nu o cunoşteam“.

O femeie din San Diego mi-a spus că stătuse la căpătîiul fiului ei adolescent, care murise din cauza complicaţiilor diabetului. Cînd, în cele din urmă, acesta a murit, ea a văzut derulîndu-se, ca pe un ecran, toate scenele vieţii lui, de parcă s-ar fi aflat în mijlocul unor evenimente reale, care se petreceau foarte rapid. O voi lăsa să ne spună întreaga poveste, ca să vă daţi seama cum se conectează trecerea în revistă a vieţii cu alte elemente ale acestei remarcabile experienţe împărtăşite.

,,Cînd a murit fiul meu, în vîrstă de 15 ani, eram cu el în cameră. Avea diabet de la o vîrstă fragedă şi, evident, asta îi complicase viaţa foarte mult. Eu şi fiul meu eram deosebit de apropiaţi, din cauza dependenţei create de diabet. Cînd a murit, îl ţineam de mînă, şi am simţit cum forţa vieţii izbucneşte din el, întrucîtva, ca un curent electric, deşi un termen mai adecvat ar putea fi acela de «vibraţie». Dintr-odată, forma camerei s-a schimbat şi, în loc să fim într-o cameră de spital, eram într-un cîmp cu lumină extrem de puternică, ce răzbătea pînă departe, o lumină mai strălucitoare decît orice îţi poţi închipui, dacă nu ai văzut-o cu ochii tăi. În locul camerei de spital şi al echipamentului medical, vedeam în faţa mea tot ceea ce făcuse fiul meu în scurta lui viaţă. El se afla acolo, în lumina aceea strălucitoare, cu un zîmbet larg şi cu faţa radiind de bucurie. Ştiu că, pentru unii, este de neconceput, dar, deşi eram tristă că îl pierd, i-am simţit bucuria eliberării de suferinţa pe care i-o provoca diabetul. Din ceea ce am văzut, pentru a exprima ce am înţeles, voi spune că îi sosise timpul“.

(va urma)

RAYMOND MOODY

COMENTARII DE LA CITITORI