Ecoul fugise

in Poeme

Am sărit de la fereastra inimii în gol
La început mi-a fost frică
mi se părea prea aproape pămîntul
dar am avut sentimentul că zbor
şi că pietrele
sînt fluturi prin care se strecoară vîntul

Nu mai aveam mîini, aveam aripi
ce-mi creşteau nesfîrşite din suflet
Mîngîiam aerul ce luase conturul
unei fiinţe nemaivăzute
care-mi curgea prin amintirile viitoare
din vieţile trecute

Ne-am ciocnit şi a scăpărat soarele
se-ntindeau lascive-ntre noi curcubeie
eu eram la un capăt, zbor nesfîrşit
tu, la celălalt
mirare, iluzie, minunată femeie

Aşa o fi fericirea?
m-am întrebat speriat
surprinzîndu-mi uimirea
Mi-a răspuns dinspre tine ecoul
strecurîndu-se printre vise de piatră
…aşa e iubirea

M-am urcat din nou pe pervazul inimii
de pe atoll
şi mi-am aruncat sufletul înspre tine
în gol

Nu-mi mai era frică
Strecurîndu-mă ca o lumină prin vînt
ştiam că o să mă prefaci în pămînt
şi-ai să-ţi înfigi rădăcinile suspendate
în trupul meu agăţat
între viaţă şi moarte

Ăsta-i sfîrşitul?
m-am întrebat ca Ulise
Dar ecoul fugise…

Adi Sfinteş, 8 iulie 2016

COMENTARII DE LA CITITORI