Edgar Cayce, minunatul visător (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

„Spiritul este viaţa, mintea este constructorul şi fizicul este rezultatul. Realizează că tu eşti, în primul rînd, un suflet“. Edgar Cayce

Edgar Cayce s-a născut în Beverly, Kentucky, pe 18 martie 1878, într-o mică fermă. Părinţii săi, Leslie şi Carrie Cayce, au descoperit, de timpuriu, în fiul lor primele semne ale uimitoarei sale capacităţi. Mulţi copii au prieteni de joacă imaginari, însă prietenii lui Edgar erau foarte speciali. Aceştia au nume şi prenume, au istorii personale, provin din locuri exotice, precum Egipt, Alexandria, locuri pe care un copil de 3 sau 4 ani, crescut la ţară, n-avea de unde să le ştie.
Există o poveste minunată în jurnalul lui Leslie, despre o după-amiază în care tatăl era hotărît să-şi aducă cu picioarele pe pămînt fiul cel ciudat. El intenţiona să-l convingă că aceşti prieteni de joacă sînt imaginari, şi că era cazul să se controleze. Leslie şi-a dus fiul în spatele magazinului unde lucra, l-a pus să se aşeze pe un butuc şi i-a spus: „Ascultă, Edgar, există lucruri adevărate şi lucruri neadevărate şi ceea ce faci tu devine foarte supărător pentru mama ta, pentru mine şi pentru clienţii care intră în magazinul meu“. În timpul acestei morale, Edgar izbucneşte în rîs şi cade isterizat de pe butuc. Este evident că, pe cînd tatăl vorbea, prietenii săi „imaginari” s-au înşirat în spatele lui Leslie, mimînd ceea ce făcea acesta. Era foarte amuzant, pentru că aceste personaje erau atît de veridice pentru Edgar, încît el trăia la fel de intens atît în lumea lor, cît şi în cea reală .
Cînd avea 4 ani, bunicul lui, care-l iubea foarte mult, s-a înecat. Edgar nu l-a plîns, cum am putea crede, pentru că ştia că bunicul lui trăia încă.
pag 12 2
Se ducea la grajduri aproape zilnic şi povestea împreună cu bunicul, spre uimirea familiei. Edgar era prieten cu multă lume. Se împrietenise cu un fermier de culoare, care-i spunea poveşti despre Samson şi Dalila, şi alte poveşti din Biblie. Acesta i-a trezit lui Edgar interesul pentru legendele biblice. Fermierul l-a întrebat: „De ce nu-ţi cumperi o Biblie să citeşti singur aceste poveşti?“ Aşa că Edgar le-a spus părinţilor că i-ar plăcea să aibă o Biblie. Leslie s-a dus la oraş, la Harper’s Bookstore, şi a vorbit cu domnul Harper, spunîndu-i că vrea o Biblie pentru fiul său, Edgar, care dorea să o citească. Dl. Harper a spus: „Dacă e atît de interesat, o să-i dăruiesc această Biblie“. Aşa că, Edgar a primit o Biblie. Se ducea la marginea pădurii, unde-şi construise un adăpost care îl apăra de soare şi de ploaie. Acolo citea legendele din Biblie. Pe cînd Edgar citea, i-a apărut un înger: „Rugăciunile ţi-au fost ascultate“, a spus acesta, „spune-mi, ce vrei să faci cu viaţa ta?“ „Vreau să-i ajut pe ceilalţi“, i-a răspuns Edgar, „în special pe copiii bolnavi“. Îngerul a dispărut, Edgar şi-a luat Biblia şi a fugit acasă. A găsit-o pe mama lui în bucătărie. „Dacă citeşti Biblia prea mult, poţi să înnebuneşti?, a întrebat-o. Carrie a zîmbit şi l-a asigurat că era perfect normal şi că ar trebui să citească în continuare. Ceea ce Edgar Cayce a şi făcut, în fiecare zi, tot restul vieţii sale. Întreaga educaţie a lui Edgar s-a desfăşurat în unica sală de curs a şcolii din Beverly, Kentucky. Aici s-a ales cu porecla „ciudatul“; era în vîrstă de 13 ani, cînd s-a produs un incident care avea să marcheze un moment de cotitură în viaţa lui. În cursul unei lecţii de ortografie, nu a putut să scrie cuvîntul „baracă“, şi a fost scos la tablă să scrie cuvîntul de 500 de ori. Cînd a ajuns acasă, încă nu era în stare să scrie corect acel cuvînt. Leslie s-a supărat foarte tare, i-a tras cîteva palme, chiar l-a trîntit la pămînt. Edgar i-a spus tatălui: „Poate dacă mă odihnesc cîteva minute, o să mă simt mai bine şi o să fac treabă mai bună“. S-a aşezat cu capul pe cartea aflată pe birou, în faţa lui, nu mai mult de 5 minute. Cînd tatăl său s-a întors de la bucătărie a reluat lecţia de ortografie şi Edgar nu numai că putea să scrie corect cuvîntul respectiv, ci şi toate celelalte cuvinte din carte. De atunci înainte, putea să ţină o carte în dreptul frunţii, şi, imediat, ştia conţinutul întregii cărţi. Acest fapt era cunoscut nu numai de familie, sau de prieteni, ci a fost un fapt testat în faţa a 350 de oameni din Hopkinsville. Edgar a făcut o demonstraţie a acestei capacităţi extraordinare. A adormit cu capul pe un Discurs din Congres, de 110 pagini, şi apoi s-a urcat pe scenă şi a început să reproducă discursul. Evenimentul a devenit ştirea principală a ziarelor din Hopkinsville.

În 1900, Edgar lucra pentru tatăl lui, întocmind contracte de asigurări de viaţă. Călătorea foarte mult, era stresat, şi nu-şi folosea deloc darul primit de la Dumnezeu. A făcut o laringită foarte gravă, încît şi-a pierdut vocea. Medicii pe care i-a consultat nu au putut să-l ajute. Tocmai din această cauză, a început să facă fotografii. Moştenirea fotografică lăsată de Edgar Cayce este la fel de interesantă ca şi cea a transelor sale. Era un fotograf foarte bun, astfel încît a cîştigat Premiul Naţional Kodak. Persoanele fotografiate de Edgar spuneau lucruri uimitoare despre el. Astfel, era foarte cunoscut ca fotograf pentru că avea capacitatea de a-i calma pe copii. Aceştia erau mereu neastîmpăraţi, dar Edgar reuşea să-i liniştească. Părinţii îşi aduceau copiii la el, iar el avea capacitatea de a-i linişti pe „juniori“. În primăvara anului 1901, a fost atras de spectacolul unui magician pe nume Heart. Cînd acesta a cerut ca cineva din sală să vină pentru a fi hipnotizat, mulţimea a strigat: „să meargă tînărul Cayce“, pentru că toţi ştiau că acesta îşi pierduse vocea. Edgar s-a dus pe scenă şi Heart l-a hipnotizat. Vocea i-a revenit pentru o scurtă perioadă de timp. Atunci cînd i-a revenit vocea, gîtul i se înroşise, lucru remarcat de mulţime, iar la ieşirea din starea hipnotică, vocea îi dispăruse din nou. În mulţime se afla Al. Laine, un medic local. El avea şi atestat în hipnoză A încercat acelaşi lucru cu Edgar, cu aceleaşi rezultate. Dr. Quackam Boss, din New York, a auzit despre caz de la Al. Laine, şi a hotărît să vină să-l testeze. Dar nu a avut mai mult noroc decît ceilalţi.

Cînd s-a întors la New York, i-a venit ideea să îi sugereze lui Al Laine să-l întrebe chiar pe Edgar, în timp ce se afla sub hipnoză, care era problema. Astfel, pe 31 martie, 1901, cînd Al Laine l-a hipnotizat, vocea lui Cayce era normală. Doctorul l-a întrebat: „Poţi să-mi spui de ce natură este boala ta?“ Edgar a răspuns, descriindu-şi boala şi precizînd că este o problemă circulatorie, care putea fi remediată prin creşterea circulaţiei în corzile vocale. A sugerat amplificarea fluxului sanguin. La ieşirea din transă, Edgar deja putea vorbi. A urmat acest tratament o dată pe lună, pînă la vindecarea completă. Al Laine a afirmat că dacă Edgar e reuşit să facă acest lucru pentru el, poate că ar fi fost în stare să rezolve cazurile altor bolnavi. În 1903, fetiţa profesorului Dietrich, directorul Şcolii din Hopkinsville, încetase să mai crească. Fata avea 4 ani. Profesorul fusese cu ea la mulţi doctori din Nashville, Louisville, şi nimeni nu ştia ce să facă. Se credea că o să moară. Sub îndrumarea lui Al Laine, Edgar a testat-o. El a spus că fetiţa căzuse, că se lovise la coloană şi susţinea că era nevoie de un osteopat şi a dat îndicaţii în legătură cu tratamentul. Al Laine i-a oferit fetiţei tratamentul complet, iar starea acesteia s-a îmbunătăţit. Ea a revenit la normal şi a trăit pînă la 32 de ani, cînd a murit dintr-o altă cauză. S-a dus vestea în tot oraşul despre talentul lui Edgar. În curînd, toate week-end-urile şi le petrecea în stare de transă. Îl ajuta pe Al Laine să-şi vindece pacienţii. De asemenea, preda la Şcoala de Duminică, iar în cursul săptămînii lucra în studioul foto. Cu toate acestea, avea timp şi pentru distracţie. Lui Edgar îi plăceau jocurile de societate. Familia se strîngea şi jucau diverse jocuri. În curînd, şi-a dat seama că avea un avantaj asupra celorlalţi participanţi pentru că ştia, datorită capacităţilor sale, ce cărţi aveau aceştia.

Edgar s-a căsătorit cu Gertrude Evans, la 17 iunie 1903, în Hopkinsville. Gertrude nu avea încredere în Al Laine şi nu-i plăceau transele lui Edgar, temîndu-se că acesta va înnebuni din cauza lor. Pentru o vreme, au trăit viaţa idilică pe care o visaseră. Studioul foto al lui Edgar prospera. Primul fiu, Hugh Lynn Cayce, avea o boală infecţioasă la plămîni, situaţie foarte tragică pentru Edgar, mai ales că şi cel de al doilea fiu fusese infectat. Hugh Lynn se simţea foarte vinovat, pe măsură ce situaţia fratelui său se înrăutăţea. Gertrude a refuzat ca Edgar să-i facă o şedinţă în stare de transă. Copilul s-a îmbolnăvit foarte tare şi cînd, în cele din urmă, Gertrude a fost de acord, era prea tîrziu. Aflîndu-se în transă, lui Edgar i s-a transmis că fiul lui va muri. A fost un moment tragic, nu doar pentru căsătoria lor, ci şi pentru Gertrude, deoarece se îmbolnăvise şi ea. Era o femeie slăbuţă şi fragilă, dar acum ajunsese la 40 de kilograme. Se îmbolnăvise de TBC. Era ca şi cum Universul îi forţa pe cei doi să conştientizeze capacitatea lui Edgar, şi să se folosească de ea. Pe patul de moarte, Gertrude a fost de acord cu o diagnosticare în stare de transă. Era prima ei şedinţă. A fost incredibil! Şi asta din mai multe motive. Era o şedinţă la care participau mai multe persoane. Preotul, toţi cei care iubeau şi protejau acest cuplu erau de faţă. A fost imediat diagnosticată cu TBC. I-a fost dictat un tratament care, la acel moment, era radical, revoluţionar. Dar medicii nu erau pregătiţi. A fost o şedinţă foarte intensă şi erau hotărîţi să facă acest tratament, chiar dacă exista riscul ca ea să moară. Soţii erau dispuşi să-şi asume acest risc. Aşa că Gertrude a început tratamentul. Acesta implica injecţii cu heroină, inhalaţii cu rachiu dintr-un butoiaş de stejar. Şi a funcţionat. Salvarea lui Gertrude a făcut posibilă viitoarea activitate a lui Edgar Cayce. Acum, avea sprijinul soţiei sale. El a fost părintele medicinei holistice pentru că, în timpul transelor, a prescris numeroase remedii care erau neconvenţionale la acea vreme. Se spune că „un măr pe zi te ţine departe de doctori“, însă Edgar spunea că „o migdală crudă pe zi ţine doctorii la distanţă“. Acestea previn apariţia unor simptome anormale în corp.

Un alt remediu recomandat de el era uleiul de arahide. Cayce spunea că dacă foloseşti acest ulei, nu vei face artrită. Dr. Wesley Ketchum, care, recent, se mutase în Hopkinsville, era uimit de capacităţile lui Edgar. Crezînd că el l-a descoperit pe Edgar, în 1903 a scris o lucrare pentru Societatea Medicală din Boston, care a atras atenţia presei naţionale, inclusiv a ziarului New York Times. Edgar a fost invadat de cereri. Prin lege, acesta avea nevoie de un doctor care să prescrie tratamentele. Al Laine plecase din oraş, astfel că Edgar a fost de acord să încheie un parteneriat cu dr. Ketchum, cu condiţia ca plata să se realizeze numai prin donaţii. Însă dr. Ketchum avea alte idei. După unele şedinţe, Edgar avea dureri de cap, se simţea rău şi nu ştia de ce. A aflat că, la finalul şedinţelor, unele persoane din audienţă strecurau întrebări de genul „Cine va cîştiga campionatul?“ sau „Cine va cîştiga cursa de cai sau meciul de baseball?“ sau „Ce se va petrece la Bursa de Mărfuri?“. Edgar răspundea la întrebări, spre beneficiul lor, însă, la ieşirea din transă, era conştient că ceva era în neregulă. Nu ştia, însă, despre ce era vorba. Mai tîrziu, a aflat că oamenii puneau acele întrebări şi s-a supărat foarte tare. Simţea că trebuia să-i ajute pe oameni, dar aceştia nu ar fi trebuit să-i pună asemenea întrebări. Era silit să răspundă la lăcomie, nu la cererile lor de ajutor. Astfel, a încetat să mai facă şedinţe în stare de transă şi s-a mutat în Selma, Alabama, unde a deschis un studio foto. A fost un fotograf de succes şi nu a mai făcut interpretări pînă cînd fiul său cel mare a scăpat un chibrit într-un material explozibil. Pulberea a explodat şi i-a produs arsuri grave pe faţă. Doctorii spuneau că va rămîne orb şi voiau să-i scoată un ochi, pentru a-l salva pe celălalt. Hugh Lynn l-a rugat pe tatăl său să-i facă o interpretare. Nu voia să-şi piardă vederea. Edgar nu mai intrase în transă de cînd plecase din Hopkinsville însă a fost de acord, şi atunci a sugerat, pentru prima dată, că ar fi foarte util să se folosească acidul tanic pentru arsuri. I-a spus lui Hugh Lynn ce să facă şi după vreo trei săptămîni de tratament, un strat de piele i s-a desprins de pe faţă şi a putut să vadă. Evenimentul a ajuns pe prima pagină a ziarelor. Văzînd cît de mult l-a ajutat pe Hugh Lynn, Edgar s-a gîndit că poate era cazul să-i ajute, din nou, pe ceilalţi. A hotărît să reînceapă şedinţele în stare de transă, să nu mai facă nimic altceva în afara acestor şedinţe. Dorea însă să aibă un fel de „paznic“, şi a stabilit ca Gertrude să conducă şedinţele. Ea trebuia să formuleze întrebările şi tot ea îl scotea din transă la finalul şedinţelor. Astfel nu a mai avut necazuri cu cei care-i puneau întrebări despre meciuri şi curse de cai.

Un fapt extraordinar în legătură cu capacitatea de medium a lui Cayce era precizia. De exemplu, o poveste relatată adesea este aceasta: a recomandat un anumit produs, ulei de fum, pentru unul dintre pacienţi, iar acesta a luat prescripţia, a căutat produsul, dar nu l-a găsit. Astfel că s-a întors la el întrebîndu-l unde va putea găsi aşa ceva. Edgar, în stare de transă, i-a spus să meargă la o anumită farmacie dintr-un loc anume. Pacientul s-a dus la farmacie, farmacistul nu a găsit „medicamentul“, aşa că s-a întors, din nou, la Edgar. El i-a spus să transmită farmacistului să caute pe al treilea raft, în spatele altor produse, că e plin de praf, dar se află acolo! Pacientul a revenit la farmacist şi acesta a găsit ce căutau. Era un remediu vechi, din alte vremuri, care dispăruse şi nu mai fusese folosit de mult de farmacişti.
pag 13 1
Tot ceea ce trebuia să cunoască era numele persoanei şi locul unde aceasta se afla în momentul şedinţei. Acea persoană putea fi într-o cameră, în Michigan, California, sau în Calamazu. Locul nu avea importanţă. După şedinţă, spunea: „Acum urmează întrebările“. Dacă persoana pentru care făcea interpretarea era acolo, putea pune întrebări, dacă nu era, le scria anticipat, iar Gertrude le citea şi el răspundea. După care, spunea: „Pentru moment, am încheiat“. Gertrude îi citea sugestiile pentru trezire spunînd: „Eşti perfect normal şi echilibrat. Acum te vei trezi“. Edgar deschidea ochii şi o întreba: „A fost o şedinţă reuşită?“.
Iată o relatare a fiului său: „Eram cu fratele meu în cameră, iar tata urma să facă o interpretare în stare de transă pentru un bărbat care trebuia să fie în apartamentul său din New York. Mama i-a explicat coordonatele de raportare la acea persoană, care se afla la respectiva adresă din New York. După cîteva secunde, Edgar a spus: «Nu se află la adresă! Este într-un autobuz, iar acesta are întîrziere. Traficul este aglomerat. Va ajunge în cîteva minute, şi îl aşteptăm». A aşteptat cam 15 minute, fără să rostească un cuvînt. Deodată, a spus: «A intrat acum!», şi a continuat să realizeze interpretarea. Fratele meu s-a ridicat, a mers în cealaltă cameră şi a sunat-o pe acea persoană. Aceasta a confirmat: «Aşa este, chiar acum am intrat pe uşă. Ştiu că trebuia să fiu deja în apartament. Eram pe drum, dar a fost un accident în trafic, autobuzul a întîrziat, şi abia în acest moment am intrat pe uşă». Cred că aceasta este o dovadă de clarviziune, şi nu văd cum ar fi putut să fie anticipată”.

Edgar Cayce locuia în Selma cînd a izbucnit primul război mondial. Mulţi tineri care fuseseră la Şcoala de Duminică, unde el fusese profesor, au fost înrolaţi în război. Din nefericire, Edgar a fost un mijloc de informare a familiilor atunci cînd copiii lor mureau pe front. Ei îi apăreau în vise, trimiţîndu-le mesaje familiilor lor, spunîndu-le cum au murit şi îi rugau să nu se ingrijoreze, căci ei continuau să existe sub o altă formă. Edgar trăia experienţa neplăcută şi totuşi binevenită de a comunica cu tinerii care muriseră pe front (…) Dorinţa lui de a avea o secretară, pe cineva care să înregistreze şedinţele folosind o terminologie specială, fusese întotdeauna o problemă. Gladys Davis, care, în acea perioadă, lucra într-un depozit de feronerie, a fost una dintre puţinele persoane care a putut să transcrie şedinţele cu acurateţe şi chiar le-a şi înregistrat. Cînd Edgar s-a hotărît să renunţe la atelierul foto, a angajat-o pe Gladys să transcrie şedinţele. Ea a locuit împreună cu familia Cayce . Aceasta este o relatare a secretarei: „Am simţit o atracţie faţă de acest om şi, pur şi simplu, am avut o încredere spontană în el. Nu i-am judecat interpretările. Stăteam lîngă el şi îl ascultam şi acela a fost ca orice alt loc de muncă, unde scriam după dictare. În timpul unei şedinţe, a spus nişte cuvinte, iar eu mă gîndeam dacă trebuia să pun o liniuţă sau o virgulă între ele. În timp ce „dormea“ pe canapea avînd ochii închişi, Edgar a spus: «Pune virgulă între aceste două cuvinte». Şi mi-a spus asta de mai multe ori. Toţi şi-au dat seama că era mai bine să fie prezenţi la şedinţă, deoarece, dacă se gîndeau la unele întrebări, el le răspundea direct” .
pag 13 2
În 1923, o persoană numită Lammer i-a cerut o astrogramă .Era interesat de astrologie şi dorea să ştie care era influenţa planetelor asupra existenţei lui. Edgar a spus, la un moment dat: „Ceea ce te influenţează sînt, de fapt, vieţile tale anterioare“. Şi a început să descrie cine fusese acea persoană în vieţile sale anterioare şi ce efecte se resimţeau în viaţa actuală. Cînd s-a trezit şi a auzit ce a spus, nu ştia ce să creadă. Evident că îi surprinsese pe toţi pentru că Edgar nu ştia nimic despre reîncarnare sau karmă. El era creştin. Ţinea orele de duminică la Biserica Prezbiteriană din Beach şi la Biserica Creştină din Kentucky. Nu ştia dacă, în Biblie, se scria despre aceste experienţe. S-a gîndit că dacă anumite persoane vor auzi ce spusese el, nu îi vor mai solicita nici o interpretare. Dar nu a renunţat şi a continuat şedinţele toată viaţa sa, vorbind despre sănătate şi vieţi anterioare. Una dintre cele mai sugestive şedinţe se referea la natura karmei, nu în sensul de pedeapsă, ci ca experienţă moştenită în decursul vieţii. Era cazul unui bărbat care a venit la Cayce pentru a afla de ce este homosexual. Pe parcursul şedinţei, Edgar Cayce a amintit de o viaţă cînd acesta fusese caricaturist la curtea regelui Ludovic al XIV-lea şi făcea caricaturi unor persoane care erau homosexuale, apoi le expunea, iar persoanele respective erau ridiculizate şi alungate din oraş. Era o cruzime din partea lui, iar Edgar Cayce i-a spus: „Ai devenit ceea ce ai condamnat”. Şi nu pentru că şi-a bătut joc de acei oameni şi astfel ar fi fost forţat ca, în această viaţă, să fie homosexual. El a continuat: „Din cauză că ai condamnat ceva ce nu ai înţeles, Dumnezeu ţi-a oferit bunăvoinţa şi şansa de a trăi o viaţă în care să înţelegi ce ai condamnat şi să nu mai condamni niciodată“. Karma este, de fapt, graţie, deoarece ni se oferă nesfîrşite oportunităţi ca, în cazul în care facem cel mai mare rău oamenilor, să ajungem să trăim o viaţă în care să experimentăm ceea ce, din ignoranţă, am făcut altora, astfel încît să ajungem să iubim oamenii necondiţionat. Uneori, Edgar atrăgea atenţia persoanelor aflate în preajma lui că puneau întrebări stupide, cu umor inconştient. Aceste situaţii comice au fost adunate într-o carte. Cayce a afirmat că umorul este foarte benefic pentru sănătate şi că persoanele cu simţul umorului dezvoltat au mai multe şanse să trăiască o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă decît cele care sînt ursuze şi morocănoase tot timpul. De exemplu, cineva i-a pus o întrebare hazlie despre o alifie. A întrebat dacă trebuie să se dea cu ea pe dinafară. Iar Edgar a răspuns: „Nu te poţi da cu ea pe dinăuntru“. La o interpretare a vieţilor anterioare, cineva care avea probleme cu soţia l-a întrebat: „Cînd au apărut aceste probleme?“. Răspunsul a fost uluitor: „Au început cu 35.000 de ani în urmă“.
Dintre toate şedinţele realizate de Edgar Cayce, au fost înregistrate 14.305. Sînt şedinţe legate de sănătate, de vieţile anterioare, de vise, de afaceri şi multe alte subiecte de natură mentală şi spirituală. Edgar Cayce avea capacitatea de a accesa orice gen de informaţie şi putea să răspundă la orice întrebare i s-ar fi pus, dacă persoana era sinceră. Informaţiile medicale, tratamente neobişnuite apăreau spontan, ca dintr-o fîntînă a vieţii. Problema era să găsească medicii care să aplice tratamentele. A înţeles necesitatea reală a unui spital, a unui loc dedicat aplicării acelor tratamente exact aşa cum fuseseră indicate de el. A oferit şedinţe de atîtea ori!

(va urma)

COMENTARII DE LA CITITORI