Edgar Cayce, minunatul visător (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

Prima biografie a lui Edgar Cayce a fost scrisă de Thomas Joseph Sugrue. Era coleg de cameră la colegiu cu Hugh Lynn şi cei doi se certau mereu în privinţa verosimilităţii şedinţelor. Thomas lucra pentru o revistă şi pentru ziarul „Herald Tribune“. Pe cînd lucra acolo, a paralizat, din cauza unei artrite. Era paralizat de la gît în jos. Nu putea să îşi mişte nici mîinile şi nici picioarele. A slăbit, de la 81 de kilograme, la 36. Medicul i-a spus că nu ştia cum să îl ajute. „Mai ai de trăit, poate, doar cîteva săptămîni. Cred că ar fi bine să pleci într-un loc care îţi place…“. Tom s-a întors la Cayce, acesta i-a făcut cîteva şedinţe, iar după ce şi-a revenit a scris cartea „Există un Rîu“. După apariţia cărţii, Edgar a devenit celebru peste noapte. Oamenii îl sunau la telefon ziua şi noaptea, spunîndu-i că o rudă sau o cunoştinţă era pe moarte, că nimeni nu îi poate ajuta. Îl rugau să îi ajute el. Cayce nu putea să îi refuze. Realiza două şedinţe pe zi, una dimineaţa şi una după-amiaza. Trăia într-o anumită tensiune, fizică, emoţională şi mentală continuă, dar atunci cînd cererile s-au înmulţit, nu le-a putut refuza, şi-a început să organizeze de la 3 la 10 şedinţe pe zi. A fost prea mult pentru el şi a avut un colaps. Şi-a efectuat o auto-şedinţă, în care se spunea că încerca să facă prea mult şi că trebuia să mai reducă volumul de muncă, dacă nu voia să moară. Din păcate, nu a ascultat şi a murit.
La mijlocul anilor 1980, s-a constituit o echipă de cinci oameni care avea drept sarcină introducerea computerizată a tuturor şedinţelor lui Cayce. Iată ce relatează unul dintre ei: „Pentru mine, a fost cea mai educativă perioadă a vieţii. Ceea ce a reprezentat întotdeauna dificultăţi şi confuzii pentru majoritatea pacienţilor a fost limbajul interpretărilor. Unii îl consideră acceptabil, alţii – dificil, alţii-ciudat. Am descoperit că aceste documente, aceste interpretări îmi evocă, într-o oarecare măsură, documentele antice ale şcolilor iniţiatice. Pentru un observator neavizat, aceste pergamente, aceste scrisori nu ar însemna nimic. Ar trece pe lîngă ele, fără să le vadă. Dar cel iniţiat, discipolul care le studiază, pe măsură ce le citeşte şi le reciteşte de mai multe ori, începe să le înţeleagă. Prelucrînd şedinţele, adică scriindu-le şi corectîndu-le, ceea ce implica citirea lor de 5-10 ori, am observat că, la a treia sau a patra citire, apărea explicaţia acelui mic pasaj care, iniţial, părea ciudat şi am înţeles că folosea un limbaj specific din anumite motive. Am descoperit că, dacă era linişte, din acele interpretări apăreau unele dintre cele mai profunde înţelegeri. Trebuia să dau la o parte mintea logică, raţională şi să mă focalizez pe subiect. Am descoperit că şedinţele de transă sînt la fel de vii şi astăzi, ca în ziua în care au fost realizate. Dar nu sînt decît pentru persoanele care le studiază serios. Avînd mintea şi inima deschise, interpretările revelează o înţelepciune uluitoare”. Interpretările despre Atlantida sînt unele dintre cele mai dificile, alături de cele despre vieţile anterioare. Cele mai multe dintre acestea s-au făcut în anii ‘20, ‘30, cînd punctul de vedere asupra geologiei şi arheologiei erau destul de diferite de cele din prezent. Cayce afirma că omul se află pe Pămînt de milioane de ani, iar în America de Nord – de 10.000 de ani; că, în urmă cu 20.000 de ani, polii s-au inversat, iar clima s-a schimbat. Se ştia că indienii nu se aflau în America de mai mult de 3.000 de ani. Interpretările sale păreau de necrezut.

(va urma)
ANGELINSPIR

COMENTARII DE LA CITITORI