(Efim Tarlapan, provocat de epigramistul Nicolae Bunduri – Braşov)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

  1. N.B.

Din puşcăria-ntunecoasă,

Încovoiat de anii grei,

Aşteaptă un ocnaş să iasă,

Că sînt la poartă alţii trei.

 

  1. E.T.

Ocnaşul, neavînd relaţii,

Aşteaptă, în zadar, să iasă –

Cei trei au mituit juraţii

Şi s-au întors cu bine-acasă.

 

  1. N.B.

Cei trei ocnaşi căzuţi în plasă,

Cuprinşi de nostalgii şi dor,

E drept că s-au întors acasă,

Că puşcăria-i casa lor.

 

  1. E.T.

Ode triste, ca-n Horaţiu,

Celor trei consacră-le,

C-au găsit, luate-n spaţiu,

…Soacrele.

 

  1. N.B.

Cu soacra mi-aş opri suflarea

Că e mai rea decît Mefisto

Şi-aş repeta chiar evadarea

Din „Contele de Monte Cristo”.

 

  1. E.T.

Aşa e viaţa – n-ai ce-i face –

E arhiplină de nevoi

Eu, unei soacre prea vivace,

Prefer un socru… vădăoi.

 

  1. N.B.

Ca şi Madame de Pompadour,

Cînd soacra îşi exprimă scopul,

I-aş zice – ca un conte dur:

Adio, după noi… potopul!

 

  1. E.T.

În cazul dat, soţia ta,

Va insista, ca şef al căsii,

Pe lîngă maică-sa, s-o ia

Şi pe bunica, mama mă-sii.

 

  1. N.B.

Două babe de-o aduce

Şi m-or pune stîlpul căsii,

La necaz, voi pune cruce

(Mă refer la crucea mă-sii).

 

  1. E.T.

De-o fi s-ajungi tu comandirul,

Găseşti colive, cruci, bucate

Probleme-or fi cu cimitirul,

Că toate sînt privatizate.

(va urma)

COMENTARII DE LA CITITORI