Efim Tarlapan, provocat la un duel epigramatic de satiricul basarabean Gheorghe Bâlici

in Lecturi la lumina ceaiului

E. T.
Cînd Cel de Sus e-n front cu ei,
Năpăstuindu-l pe valah,
Eu nu mai cred în dumnezei
Şi-l chem în ajutor… pe-Allah!

Gh. B.
Prevăzători cum alţii nu-s,
Ştiind şi cum să bage-o pilă,
De nu-i ajută Cel de Sus,
Cer ajutor lui Sarsailă!

E. T.
Deşi-s creştin, lui Sarsailă
Am să-i strecor şi eu o pilă,
Ca, într-o zi, pe venetici
Să-i ieie dracii de pe-aici!

Gh. B.
Cinici, straşnici aroganţi
Care pe oricine-ar tunde,
Dacă-s neam de ocupanţi,
Să-i ia dracii orişiunde!

E. T.
Nici Diavolul nu poate
Să îi ia sub carapace:
Se teme că îi vor face
Doar republici separate.

Gh. B.
Tactica e tot rusească
Dacă să ne-mpartă vor,
Ştiu cum să ne reunească
Într-o ţară… tot a lor!

E. T.
Cine se leagă cu satrapul,
Pînă la urmă-şi pierde capul,
Fie-n palat, fie-n tractir,
Cum l-a pierdut… D. Cantemir!

Gh. B.
Duşmanii ce ne-au stăpînit
Ne-au mai creat un handicap:
În fruntea noastră au numit
Conducători ce nu au cap!

E. T.
Cei fără cap, ajunşi la rangul
De guvernanţi, vor exista,
Făcînd mari gafe, căci nu-i ia
Nici ghilotina şi nici ştreangul!

Gh. B.
Curajul dumitale-i mare,
Cînd vii cu o idee nouă…
Ce facem noi, de li se pare
Că sîntem buni de amîndouă?!

E. T.
Vom haiduci tot cu florete,
Chiar dacă guvernanţi tîlhari
Din codri au făcut boschete
Şi din haiduci… mici boschetari!

Gh. B.
Oricine-ar fi la guvernare,
Oricum şi-ar colora drapelul,
De nu ne spînzură, îmi pare
Că nu ne-a reuşit duelul!
(va urma)

COMENTARII DE LA CITITORI