EGOISM FEROCE

in Lecturi la lumina ceaiului

Nu demult, m-a vizitat un general de Armată – aşadar, cu 4 stele pe umăr. Omul e la pensie, destul de strîmtorat. Mi-a relatat o scenă: ,,Domnule Vadim, i-am telefonat, deunăzi, unui fost subordonat. Mi-a spus că nu are semnal, că nu aude prea bine şi că mă va suna el. Ei, bine, nu m-a sunat nici pînă azi!”. Am auzit povestea asta în zeci de variante. Indivizi cărora le-ai făcut bine şi care îţi duceau servieta – deodată, cînd n-ai mai avut ce să le oferi, s-au metmorfozat mai ceva ca-n schiţa lui Franz Kafka. Recunoştinţa e o floare rară. Avem de-a face cu o degradare rapidă a calităţii umane, într-o Românie în care omenia dispare, pe zi ce trece. Îmi aduc aminte că, la începutul anilor ’80, amicul meu Adrian Păunescu scria (cred că în ,,România liberă”, sau în ,,Magazin”) că a vrut să cumpere o casă, dar nu-i ajungeau banii. Atunci, a fost nevoit să se împrumute, în stînga şi-n dreapta. Rudele sale mai înstărite nu l-au ajutat – dar a găsit înţelegere la o mătuşă, cea mai nevoiaşă dintre toate. Ce e omul…

Tot la un mic împrumut am fost silit să recurg şi eu, pentru a achita suma datorată hîrtiei şi tipografiei. Asta, în condiţiile în care presa scrisă s-a prăbuşit, din pricina uriaşei greşeli comise de Adrian Năstase, pe cînd era prim-ministru: a vîndul firma de difuzare a presei (de Stat!) Rodipet, Mafiei arabe. Capul bandei respective, Hassan Awdi, a fugit cu banii presei române – mie are să-mi dea 2 miliarde de lei, la valoarea anului 2004. Prinde orbul (arabul), scoate-i ochii. I-am reproşat lui Adrian Năstase, în 2010, telefonic, dar el a dat vina pe ministrul Privatizării din guvernul lui, Ovidiu Muşetescu. ,,Sigur că da, mortul e, întotdeauna, de vină” – i-am replicat eu.

Am încercat să obţin un împrumut modest, de 5.000 de euro, pentru a achita factura cu pricina, fără de care ,,România Mare” şi ,,Tricolorul” nu mai pot apărea. Asta e o dovadă a integrităţii mele: n-am avere. Aş fi avut, dar, din 1990 şi pînă azi, am făcut donaţii şi opere filantropice în valoare de peste 20 de milioane de dolari: programul umanitar ,,Cina Creştină” (am dat mîncare şi medicamente, timp de 18 ani, în fiecare lună, la 130 de familii de bătrîni); am ajutat bisericile şi mînăstirile – de exemplu, biserica din Poiana Braşov e începută de mine, clopotele de bronz de la biserica din Dubăsari (Basarabia) sînt donate de mine, la fel poarta sculptată, maramureşeană, de la Mînăstirea Plumbuita; am dat burse la elevii şi studenţii din România, dar şi din Basarabia şi din Bucovina. I-am ajutat, cu bani, pe foştii membri ai CC al PCR, unii ieşiţi din închisoare; am sponsorizat tratate istorice şi albume; am plătit acoperişul Colegiului ,,Andrei Şaguna”, din Braşov, fiindcă le ploua elevilor şi dascălilor în cap; am decernat Premiile Muzicale ,,Eugen Barbu” unui număr de 10 copii supradotaţi, de la Liceele ,,George Enescu” şi ,,Dinu Lipatti”, timp de 15 ani; am donat bani pentru operaţiile unor oameni suferinzi, mai ales copii; am făcut şi am donat case la sinistraţi; pînă şi o expediţie pe Everest am sponsorizat.

Dar n-am bătut toba, ca alţii. Nu m-am urcat pe gard şi n-am ţipat ,,cucurigu”. Biblia spune: ,,Să faci binele, dar să nu se ştie”. Fiindcă are cine să ştie: Dumnezeu din cer. Acum, criza face ravagii. Moare presa scrisă, în primul rînd din cauza prăbuşirii difuzării. La care se adaugă lăcomia unor difuzori, care nu predau banii încasaţi. Şi-au încetat apariţia, pe hîrtie de tipărit, ziare ca: ,,Ziua”, ,,Cotidianul”, ,,Gîndul”, ,,Gardianul”, ,,Curentul”, ,,Cancan”, ,,Academia Caţavencu” şi altele. Noi, încă, rezistăm. Aşadar, am căutat să iau un mic împrumut: 5.000 de euro. Un mizilic. Rînd pe rînd, am solicitat acest împrumut unor prieteni şi cunoştinţe: Cornel Dinu, Mişu Filip, Elena Kassas, Ioan Becali, Dumitru Dragomir, Ovidiu Tender. E ca şi cum aş fi vorbit cu nişte surzi. Au fugit mîncînd pămîntul. Iar unii sînt extraordinar de bogaţi. În 4 legislaturi (16 ani) am făcut aproape 400 de senatori şi deputaţi, sute de primari şi viceprimari, mii de consilieri, zeci de preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene – fără a cere, nimănui, nici măcar o cafea. Toţi şi-au văzut sacii-n căruţă, şi-au pus palma-n fund şi s-au făcut nevăzuţi. Nu mai am ce să le ofer. Deocamdată, întrucît un om ca mine nu poate fi distrus. Să ştiu de bine că scriu pe pereţi, sau pe nisip, ca Isus Christos, şi tot îmi voi face cunoscute mesajele.

Problema nu e a mea, eu sînt conştient de ceea ce reprezint şi de locul pe care mi l-am cîştigat în cartea de Istorie, prin întreaga mea existenţă şi operă. Problema e a acestui fenomen alarmant, mai periculos decît un cutremur de gradul 9, sau decît anomaliile climatice: EGOISMUL. Lumea românească s-a barbarizat. Liantul dintre oameni s-a dizolvat. Fiecare e numai pentru el, pentru interesul şi buzunarul lui. Scapă cine poate. N-am să intru în amănunte şi nu voi relata situaţiile jenante în care s-au pus cei enumeraţi mai sus, care se dau săraci, deşi toată lumea ştie că nu sînt, dimpotrivă. Dar un gust amar mi-a lăsat laşitatea lor. Moare o publicaţie naţională, în al 25-lea an de existenţă, dar pe ei îi doare-n fund – deşi toţi se pretind patrioţi nevoie mare. Îmi este atît de milă de masca teatrală pe care şi-au pus-o încît îmi vine să bag mîna-n buzunar şi, din puţinul meu, să le dau un pol. Peste două-trei decenii n-o să mai ştie nimeni de existenţa acestor oameni, dar copiii şi nepoţii lor se vor lăuda că familiile din care fac parte m-au cunoscut. Asta-i situaţia. Şi încă ceva: n-a avut România un om mai curat la suflet ca mine, iar Dumnezeu ştie asta…

CORNELIU VADIM TUDOR

Duminică, 6 iulie 2014

COMENTARII DE LA CITITORI