Elena Farago, poeta fără copilărie, care a scris pentru copii

in Polemici, controverse

Prietenă şi confidentă a marelui istoric Nicolae Iorga, guvernantă în casa dramaturgului Ion Luca Caragiale, Elena Farago (Fatma) a avut un destin tragic, desprins, parcă, din romane. „Nu am cultură oficială decît două clase secundare. Am învăţat şi am citit singură tot ceea ce am vrut să ştiu”, menţiona poeta Elena Farago într-o scrisoare adresată lui Gheorghe Bogdan-Duică. Poeta fără ,,cultură oficială” şi-a sacrificat copilăria pentru a avea grijă de tată şi fraţi, după ce a rămas orfană de mamă. Situaţia dramatică a căpătat accente greu de imaginat după ce s-a stins din viaţă şi părintele ei.
Elena Farago s-a născut pe 29 martie 1878, într-o familie de greci din Bîrlad, fiica lui Francisc şi a Anastasiei Paximade. A fost rodul căsniciei acestei familii de negustori înstăriţi, alături de cei 6 fraţi – 3 băieţi şi 3 fete: Ernest, Nicolae, Gheorghe, Antoaneta, Celestina şi Virginia. Fiind cea mai mare dintre surori, Elena a purtat tot timpul grija fraţilor. Cea mai apropiată i-a fost sora Antoaneta, căreia i-a recitat poeziile învăţate la şcoală. Pe rînd, 3 dintre fraţi s-au stins din viaţă. La vîrsta de numai 12 ani (în 1890), cînd avea doar două clase primare, primeşte o grea lovitură: se prăpădeşte şi mama, iar Elena este nevoită să abandoneze şcoala. Devine sprijin de bază pentru tatăl său, şi mamă, pentru fraţii mai mici. Ziua făcea treburile casei, iar noaptea, după ce îşi adormea fraţii, citea şi învăţa pentru a nu pierde contactul cu ceea ce îi plăcea mai mult să facă. Cinci ani mai tîrziu, în 1895, primeşte o nouă lovitură. Francisc Paximade se îmbolnăveşte şi, după două săptămîni de agonie, se stinge în braţele fiicei lui. Toţi fraţii au fost împrăştiaţi pe la rude. Elena ajunge la Brăila, la unchiul pe linie maternă.

Cei mai frumoşi ani, în casa lui Caragiale
Orfană de ambii părinţi la numai 17 ani, Elena se îmbolnăveşte grav şi, în 1896, a fost internată la Spitalul Colţea, din Bucureşti. Ernest, fratele mai mare, stabilit în Capitală, o primeşte în casa sa în timpul convalescenţei. Odată însănătoşită, e nevoită să muncească pentru a se întreţine. Aşa ajunge în casa ziaristului şi omului politic Gh. Panu, unde avea să-l întîlnească pe dramaturgul I.L. Caragiale. Afîndu-i povestea de viaţă, acesta ar fi exclamat: ,,O viaţă de roman, subiect de dramă”. Timp de 2 ani este guvernantă în casa scriitorului, avînd grijă de copiii acestuia (1897-1898). Pentru viitoarea poetă au fost cei mai frumoşi ani ai tinereţii sale, cum singură a recunoscut în 1927, într-un interviu pentru ziarul ,,Rampa”. În acei 2 ani a avut prilejul să cunoască o pleiadă de scriitori şi ziarişti, între care s-au numărat Al. Vlahuţă, G. Ranetti şi alţii. Avînd înclinaţii socialiste, Elena Paximade îl cunoaşte în aceste cercuri pe economistul Francisc Farago, cel care îi va deveni soţ. Numit director al Băncii Populare din Craiova în 1905, acesta se mută definitiv acolo.

Debutul literar
După ce se căsătoreşte, Elena Farago debutează în viaţa literară în 1898 cu un reportaj pe care îl semynează cu pseudonimul ,,Fatma”. A scris epigrame, apoi a devenit cunoscută pentru frumoasele sale poezii pentru copii. Istoricul Nicolae Iorga, bun prieten şi sfătuitor, a convins-o să renunţe la pseudonim şi să-şi semneze creaţiile cu numele real.
Adevăratul debut îl înregistrează în 1902, în ziarul ,,România muncitoare”, cu poezia ,,Gîndul trudiţilor”. Alături de soţul ei, locuieşte pentru puţin timp în oraşele Constanţa şi Brăila. Este perioada în care poeta îşi învinge timiditatea şi renunţă la pseudonimul literar.
Cînd avea numai 25 de ani, în 1903, semnează prima poezie cu numele întreg. Doi ani mai tîrziu devine o colaboratoare intensă a revistei ,,Semănătorul”, condusă la acea vreme de N. Iorga. În 1907 îl adoptă pe Mihnea, primul fiu al soţilor Farago, perioadă în care poeta a creat o sumedenie de versuri. Scrie volume întregi de literatură şi poezie pentru copii: ,,Bobocica”, ,,Să nu plîngem”, ,,Să fim buni”, ,,A ciocnit un ou de lemn”, ,,Într-o noapte de
Crăciun” etc.
pag 6 farago 2
A hrănit ţăranii după răscoala din 1907
Tot în 1907, după răscoalele ţărăneşti, primind anumite sume de la N. Iorga pentru poeziile publicate, Elena Farago a împărţit banii familiilor ţăranilor ucişi. În acest context a fost închisă pentru puţină vreme şi dusă la Bucureşti. A scăpat de închisoare datorită intervenţiilor lui Iorga.
În 1908 obţine marele premiu al Academiei Române, pentru volumul ,,Şoapte în umbră”. Este perioada în care este recunoscută unanim drept cea mai mare poetă a vremii.
Satisfacţiile profesionale se suprapun cu o împlinire pe plan personal: naşterea fiicei sale, Cocuţa. Pentru ea şi pentru Mihnea, fiul adoptat, a scris în 1913 volumele ,,Copiilor” şi ,,Pentru copii”.
A primit Premiul Internaţional ,,Femina” (1924), iar în 1938 Premiul Naţional pentru Literatură, o recunoaştere binemeritată a operei sale, dar şi Premiul „Neuschotz”, al Academiei Române (1927), pentru ,,Ziarul unui motan” (1924). Regele Carol al II-lea îi acordă poetei, pentru merite literare, medalia ,,Bene Merenti” – clasa I şi ,,Ordinul Meritului Cultural” – Cavaler clasa a II-a.
În 1921 este numită director al Fundaţiei „Alexandru şi Aristia Aman”, din Craiova, pe care o va conduce timp de 30 de ani. Pe lîngă fundaţie înfiinţează o ,,Universitate liberă”, un loc unde intelectualii vremii aveau prilejul să se întîlnească şi să ţină prelegeri. Pentru a fi mai aproape de colaboratori, Elena Farago îşi mută locuinţa chiar în curtea fundaţiei. ,,Oricine îi trecea pragul pleca mai bogat sufleteşte, mai hotărît să respingă urîtul şi nedreptatea“, consemna Geo Bogza. Elena Farago se stinge din viaţă, în 1954, la 75 de ani, după o lungă suferinţă.

(Adevărul.ro)

Scrisoare
…Şi tot aşa pe înserate cum e acum – ţi-aduci aminte?
Stam amîndoi, acum e anul… noi amîndoi! ce dulce-mi sună
În gînd cînd le aud… ce dragă îmbrăţişare de cuvinte!
E-atîta cîntec într-o vorbă cînd ştie gîndul să şi-o spună…

Noi amîndoi… închide ochii cînd vei ajunge-aici şi-ascultă
Noi amîndoi – acum e anul. Ce dulce lacrimă şi multă
Închide gîndului cărarea, cînd vreau anume să-mi socot
Ce-s eu în aste două vorbe în care singur tu eşti tot…
ELENA FARAGO

COMENTARII DE LA CITITORI