Elena Văcărescu, exilată din ordinul Regelui Carol I

in Polemici, controverse

Elena Văcărescu s-a născut la 21 septembrie 1864, la Bucureşti, şi a fost fiica mai mare a lui Ioan Văcărescu, descendent direct al poetului Iancu Văcărescu. O parte din copilărie şi-a petrecut-o la moşia familiei din Văcăreşti, aceasta constituind perioada în care a început să fie atrasă de folclor şi de lumea satului. Studiile le-a făcut, în particular, cu profesori consacraţi, iar în 1897 a plecat, împreună cu mama ei, la Paris, unde s-a iniţiat în arta scrisului.

Elena Văcărescu a urmat cursurile Universităţii de la Sorbona, primind îndrumări de la dascăli şi poeţi francezi de prestigiu, cum ar fi Sully Prudhomme, Leconte de Lisle, Jose-Maria de Heredia şi alţii. A debutat, la Paris, cu un volum de poezii, „Chants d’Aurore” (,,Cîntecele zorilor”), în 1886, după o perioadă în care a frecventat mai multe saloane literare pariziene. Cartea a fost elogiată în presa vremii şi distinsă cu un premiu din partea Academiei Franceze. Din 1888, a făcut parte din suita reginei României, Carmen Sylva, Elena Văcărescu fiind o apropiată colaboratoare a suveranei. În această perioadă s-a documentat pentru viitorul volum „Rapsodia Dîmboviţei”, culegînd poezii populare din zona Capitalei. Lucrarea a apărut la Bonn, în traducerea lui Carmen Sylva, în anul 1889.

Prima domnişoară de onoare a reginei României, Elena Văcărescu, s-a logodit cu tînărul Ferdinand, nepotul regelui, prinţul moştenitor al tronului. Logodna a avut, însă, un final nefericit, stîrnind un imens scandal, prin ofensarea protipendadei autohtone, dar şi a curţilor regale europene. Relaţia celor doi a fost întreruptă din cauza intervenţiei drastice a Consiliului de Miniştri, care i-a reamintit principelui că nici un membru al Familiei Regale nu se poate căsători decît cu o „egală” de origine străină. După cum se ştie, în cele din urmă, Ferdinand s-a supus regulamentului strict al Casei Regale şi s-a căsătorit, la data de 10 ianuarie 1893, cu Maria de Edinburgh, din Familia Regală a Angliei, mama viitorului Rege Carol al II-lea. Elena Văcărescu a devenit „persona non grata”, fiind nevoită, din ordinul Regelui Carol I, să plece din ţară, la început în Italia, unde a locuit în oraşe precum Veneţia şi Roma, iar mai tîrziu în alte localităţi din regiunea Toscana.

Aici l-a întîlnit pe filozoful german Friedrich Nietzsche. În 1893, Elena Văcărescu a primit învoirea de a se întoarce în ţară, însă a avut parte de o primire rece, ostilă, ceea ce a determinat-o să se stabilească la Paris, unde a cunoscut adevărata glorie literară. Volumul „Rapsodia Dîmboviţei” a fost tipărit în zeci de limbi şi premiat de Academia Franceză, care evidenţia faptul că „nu există în lume o poezie populară mai frumoasă, mai profundă şi mai emoţionantă, decît este cea de pe meleagurile româneşti”. Volumele publicate în străinătate de Elena Văcărescu s-au bucurat de un deosebit succes, criticii genului literar subliniind faptul că specificul creaţiei sale este ,,misterul sufletului românesc”.

În perioada primului război mondial, poeta a desfăşurat o bogată activitate publică, pledînd pentru realizarea idealurilor unităţii naţionale. A devenit membră a delegaţiei române la Societatea Naţiunilor de la Geneva, unde, alături de Nicolae Titulescu, s-a dovedit a fi şi o mare oratoare, popularizînd, prin cuvîntările sale, frumuseţea literaturii de pe plaiurile româneşti. Elena Văcărescu s-a remarcat şi ca translator, tălmăcind, în limba franceză, versurile lui Mihai Eminescu, Octavian Goga, Lucian Blaga, Ion Minulescu, George Topîrceanu, Ion Vinea şi alţii. De asemenea, poeziile sale au fost traduse în multe limbi, printre care italiana, daneza, olandeza, chineza.

Apreciată de Victor Hugo, Hippolyte Taine, Anatole France, A. Sully Prudhomme, Elena Văcărescu a primit, în urma raportului lui Leconte de Lisle, Premiul Academiei Franceze, iar în ţară, în anul 1925, a devenit membru corespondent al Academiei Române, fiind prima femeie care a ocupat un fotoliu în acest for. În timpul celui de-al II-lea război mondial, fiind sub ocupaţie germană, poeta a părăsit Parisul şi s-a refugiat în sudul Franţei. După eliberarea acestei ţări, s-a întors la Paris, unde a fost numită, în 1945, consilier cultural al Legaţiei Române din Paris. În acelaşi timp, guvernul francez, apreciind activitatea literară şi umanitară desfăşurată de Elena Văcărescu, i-a decernat Ordinul de Cavaler al Legiunii de Onoare.

La data de 17 februarie 1947, Elena Văcărescu a murit, la vîrsta de 83 de ani, la Paris, lăsînd, prin testament, Academiei Române, o bună parte din averea Văcăreştilor. În 1959, rămăşiţele ei pămînteşti au fost aduse din Franţa şi înhumate la Cimitirul Bellu, alături de cele ale iluştrilor săi strămoşi.

Gheorghe Braşoveanu

COMENTARII DE LA CITITORI