Emil Cioran – viaţa nevăzută a filozofului îndrăgostit de România (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

Bărbatul la 70 de ani: amantul adolescentin
Fragmente din scrisorile lui Cioran către Friedgard Thoma, extrase din volumul publicat de adresantă, în 2005, la EST – Samuel Tastet Éditeur: „Pentru nimic în lume – O iubire a lui Cioran“. Corespondenţa cea mai intensă dintre cei doi are loc în 1981 şi 1982. În total, Cioran îi scrie aproape 60 de epistole.
„La ora unu acasă, am dormit cîteva ceasuri, m-am trezit devreme şi atunci a început chinul. M-am gîndit la Dvs. şi la tot ce ar fi putut să se întîmple în noaptea de joi… dacă nu v-aţi fi împotrivit. V-am auzit suspinînd şi plîngînd. Mai bine de o oră, în mintea mea s-au derulat scenele cele mai intime, cu o asemenea precizie, încît a trebuit să mă scol ca să nu-mi pierd minţile. Am discutat prea mult şi am înţeles dependenţa mea senzuală de Dvs. în toată claritatea ei, abia după ce v-am mărturisit la telefon că aş vrea să-mi îngrop capul, pentru totdeauna, sub fusta Dvs.. Ce mortale pot fi anumite lucruri. Totul a început, de fapt, cu fotografia, vreau să spun cu ochii Dvs.. Aţi fost, oarecum, speriată cînd v-am vorbit de o înclinaţie «perversă» pe care mi-o stîrneşte trupul Dvs. Perversă nu a fost cuvîntul potrivit. Am vrut să spun- arzătoare. Doar sînt normal; stări interzise cer expresii ne-naturale. Cred (poate mă înşel) că în dimineaţa asta aş fi mai puţin obsedat dacă aţi fi fost mai binevoitoare cu mine. În definitiv, ne cunoaştem de la prima Dvs. scrisoare.“
„Vă mai amintiţi de plimbarea atît de apropiată pe marginea lacului? Din cauza frigului, azi-dimineaţă nu era aproape nimeni acolo. Doar eu, cu lacrimile mele. Niciodată în viaţă nu am vărsat atît de multe, fără cea mai mică posibilitate de a rîde. Nu înţeleg ce caut pe lumea asta, în care fericirea mă face şi mai nefericit decît nefericirea. Pentru mine, aţi devenit atît de importantă, încît mă întreb cum va sfîrşi întîlnirea noastră. Aş vrea să evadez cu Dvs. într-o insulă părăsită şi să plîng toată ziua. Acest loc mi-a devenit brusc drag pentru că îl cunoaşteţi şi îl îndrăgiţi. (…) Tot ceea ce mă ţine departe de Dvs. e exil. Trebuie să ajung, într-un fel, din nou «voios» sau să mă prăbuşesc. Şi totuşi, declinul meu datorită Dvs. îmi este necesar şi nesperat.“
„A sunat telefonul. Vreau să sper că aţi sunat Dvs. Venea de undeva dintr-o lume atît de îndepărtată şi atît de apropiată ca -pentru mine cel puţin – dintr-o fericire fără fund. Cînd am plecat de la telefonul cu vedere spre grădină, m-am gîndit la cît de mult mi-aş dori să mor împreună cu Dvs., cu o singură condiţie: să fim puşi în acelaşi sicriu. Fireşte, trebuie să fiţi şi Dvs. de acord şi să renunţaţi pe veci la linişte… Aş avea atîtea să vă spun, atîtea lucruri nespuse…“
„Dvs. chiar sînteţi pentru mine un «suflet înfrăţit», dar trebuie să adaug imediat: o soră pentru care simt o înclinaţie incestuoasă… Dacă v-aş fi fost tată, nu aş fi îngăduit în ruptul capului să-i aparţineţi altcuiva. Ca frate, trebuie să mă supun inevitabilului şi să suport compromisuri. Şi să-mi înăbuş cîteva lacrimi. Dar nu sînt chiar de compătimit. Ziua a fost generoasă: cu Schubert şi cu vocea Dvs. în urechi, nu am fost, oare, mai mult decît răsplătit?“.
Friedgard Thoma, îi răspunde pătimaşului Cioran, la 14 mai 1981:
„… cele două zile intense cu Dvs. mi-au fost prea aproape, sau Dvs. mi-aţi venit prea aproape. Sentimentul de a fi o păpuşă nu-l puteam da jos de pe mine decît noaptea. Peste zi, eram aproape speriată de felul Dvs. neobişnuit pentru mine, de exaltarea cu care m-aţi mînuit (…). Aşadar, dragule: M-aţi aruncat în imediateţea univocă a unei relaţii fizice, cînd eu voiam duplicitatea erotică a legăturii «spirituale».“
Mai tîrziu, cînd pasiunea s-a mai estompat, Cioran îi scrie: „Totul ar fi perfect, din păcate am făcut o descoperire: am 77 de ani. Asta e, într-adevăr, prea mult. Sînt un ins terminat“.

(va urma)
Ramona Găină

COMENTARII DE LA CITITORI