Emil Racoviţă – întemeietorul biospeologiei

in Alte știri

Biospeologia, ştiinţa care studiază formele de viaţă din mediul subteran, a luat naştere ca disciplină ştiinţifică din iniţiativa savantului român Emil Racoviţă. În 1907, acesta îi trasează problematica şi întocmeşte planul de lucru al viitoarelor cercetări, considerînd-o ştiinţă de sine stătătoare, cu obiect şi metodică de lucru specifice.

Emil Racoviţă s-a născut la Iaşi, la 15 noiembrie 1868, într-o familie de veche obîrşie boierească. A urmat şcoala primară în Cartierul Păcurari, din Iaşi, avîndu-l ca învăţător pe cunoscutul povestitor humuleştean Ion Creangă. Liceul l-a făcut tot la Iaşi, unde a avut norocul să-i aibă ca profesori pe cîţiva intelectuali de seamă ai vremii, precum Petru Poni, Grigore Cobălcescu, A.D. Xenopol, Alexandru Lambrior ş.a., care au exercitat o puternică influenţă asupra viitorului savant. A urmat studiile superioare la Universitatea Sorbona, din Paris, absolvind, în 1889, Facultatea de Drept şi, în 1891, Facultatea de Ştiinţe Naturale, la aceasta din urmă, avîndu-l ca profesor pe renumitul zoolog francez Henri Lacaze-Duthiers, cel care a creat staţiunile de biologie marină de la Roscoff şi Banyuls-sur-Mer. La aceste staţiuni a lucrat şi Racoviţă, aici pregătindu-şi teza de doctorat, cu tema ,,Le lobe céphalique et l’encéphale des annélides polychčtes”, pe care a susţinut-o în anul 1896. Între anii 1897 şi 1899, a participat ca biolog la expediţia în Antarctica, pe vasul ,,Belgica”, alături de cunoscutul explorator polar Roald Amundsen. Cu acest prilej, Racoviţă a efectuat ample cercetări asupra vieţii balenelor, pinguinilor şi păsărilor din Antarctica, descoperind, totodată, 26 de specii de muşchi, o plantă cu flori – Aira Antarctica -, numeroase alge microscopice şi… o insulă, căreia i-a dat numele dascălului său, Grigore Cobălcescu. În 1903, la invitaţia profesorului Odon de Buen, a vizitat Grotele ,,Cuevas del Drach” (Peşterile Balaurului), unde a descoperit un crustaceu orb şi depigmentat – Thypholcirolana moraguesi – o specie nouă pentru ştiinţă. Pînă în 1914, a explorat numeroase peşteri din Franţa, Spania, Algeria, Italia şi Slovenia. Aceste cercetări i-au dat posibilitatea să-şi fundamenteze tezele despre noua ştiinţă a Secolului XX, biospeologia, căreia Racoviţă i-a dedicat lucrarea ,,Eseu asupra problemelor biospeologiei”, apărută în 1907, studiu care reprezintă, de fapt, actul de naştere al acestei ştiinţe.

Preţuirea de care savantul român s-a bucurat în Franţa este ilustrată de faptul că, la vîrsta de 25 de ani, a fost ales membru al Societăţii de zoologie (1893), al cărei preşedinte de onoare a devenit în 1925. A îndeplinit funcţia de director-adjunct al Laboratorului de anatomie comparată, de la Sorbona, şi co-director al revistei internaţionale ,,Archives de zoologie expérimentale et générale”. În ţară, Emil Racoviţă a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1905, membru titular în 1920 şi preşedinte al acestei înalte instituţii (1927-1929). A predat cursuri la Universitatea din Cluj, între anii 1920 şi 1947. Tot aici, la 26 aprilie 1920, a înfiinţat primul Institut de Speologie din lume.

Racoviţă a fost unul dintre primii biologi care s-au ocupat de etologia animală, el susţinînd că animalele trebuie studiate, în primul rînd, vii şi, pe cît se poate, în mediul lor firesc. În ceea ce priveşte evoluţia vieţii, Racoviţă a considerat că acest proces constituie o lege generală, ce acţionează asupra tuturor fenomenelor din Univers. Prin activitatea sa, el şi-a adus o contribuţie însemnată în cercetarea eredităţii şi a evoluţiei speciilor, pe care le-a studiat într-un spirit materialist, vădind o adîncă înţelegere a fenomenelor biologice. În domeniul ştiinţelor biologice dar şi în privinţa concepţiilor sale sociale, Emil Racoviţă a fost un om al ideilor înaintate şi un optimist, care nu s-a lăsat abătut din drum de nici o oprelişte. S-a stins din viaţă, la Cluj, la 19 noiembrie 1947.

GHEORGHE BRAŞOVEANU

COMENTARII DE LA CITITORI