Emoţionanta ceremonie de predare a Ciolanului de Aur la Palatul Cotroceni

in Lecturi la lumina ceaiului

 

* KLAUS IOHANNIS: „GUTTEN TAG!“

* GARDA DE ONOARE: „SĂ ŢI-O TRAG!“

 

Ziua cea mare a sosit! Duminică, 21 decembrie, Traian Băsescu a plecat, cu coada între picioare, de la Palatul Cotroceni. Direcţia? Drept la cîrciumă! El a pupat drapelul ţării, cu care s-a şters la fund de atîtea ori. A pişat ochii ăia împrăştiaţi, ca de obicei: „Dragă Stolo“ – ediţie revăzută şi cîcîită. Personajul principal al festivităţilor de duminică a fost Carmen Iohannis. Ce maţe tari are femeia asta! Eroină din Shakespeare, că tot predă ea limba engleză la copii – fireşte, atunci cînd nu predă direct copii. Ea a stat la cucurigu, în Parlament, alături de amanta soţului ei, Alina Gorghiu-Dej. Dacă împart acelaşi besafon, de ce să nu împartă şi acelaşi balcon? Aici, tradiţia băsistă se păstrează intactă: n-au coabitat, de minune, Maria Băsescu şi Elena Udrea?

Apropo de această româncuţă fîşneaţă, Carmen de la Ronda: nu i-o fi spus nimeni că, în toiul iernii, o femeie nu poate purta o rochiţă de vară, fără mîneci? N-avea, şi ea, un taior? O ţinută solemnă, de festivităţi? Sau măcar un trening… Aşa cum am văzut-o, bătînd ţambalul, părea că a confundat Crăciunul cu Paştele. Spre deosebire de ea, Maria Băsescu era îmbrăcată sobru, conform normelor protocolare. Una e profesoară de engleză – alta e o fostă recepţioneră şi vînzătoare. Dar cîtă diferenţă!

Aşa-zisul discurs rostit, sacadat, de neamţul second-hand în Parlament a fost în nota obişnuită: infantil. Bine-ar fi de n-ar fi rău. Toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim. Şi aşa mai departe. Mutălăul vorbeşte puţin şi nu gîndeşte deloc. El nu reuşeşte să treacă de sticlă – pe cînd Băsescu avea sticla la el. Alături, pe podiumul de la Parlament, cei 4 Cavaleri ai Apocalipsei: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Patriarhul Daniel şi Radu Dudă (?!). Cel mai viu dintre ei părea Daniel, care a rostit o binecuvîntare de bun-simţ. Dar Bătrîna Şandrama Stalinistă şi Ţapul Emil parcă erau împăiaţi. Numai regimurile lor criminale au făcut posibilă această zi de Doliu Naţional.

În ceea ce-l priveşte pe actoraşul de mîna a 4-a Dudă (numit de Bulă din Sibiu „Alteţa Sa Regală“), el a fost musca din paharul de vin: arunci tot paharul, normal. Aici se vede dimensiunea farsei sinistre a întîmplării de duminică: să ţii în vitrină, ca pe un personaj istoric, un şmecheraş de duzină – iată măsura grotescului situaţiei! Nici un om zdravăn la cap nu ia în serios o asemenea festivitate, unde se bucură de onoruri naţionale o haimana operată la nas, care joacă rolul unui ţinător de ţucal în piesa „Regele Moare“! M-am uitat prin sală (evident, la televizor): pe cine credeţi că am văzut? Pe Minodora Ilie! Ca ce chestie? Nu e parlamentară. Nu e nimic. Dar, dacă te uiţi în gura ei, afli că ea l-a făcut preşedinte pe Klaus Iohannis. Normal, doar a făcut şi atîţia Patriarhi. Numai cu Daniel Ciobotea nu i-a mers, care a mătrăşit-o scurt. A provocat milă, ca de obicei, hingherul cu certificat de handicapat Augustin Zegrean. Nimeni nu înţelege ce bolboroseşte ăsta pe sub mustaţa lui de focă bătrînă. Un alt purtător al iniţialei Z, Zgonea, a condus meciul: el a vorbit tot timpul, cînd călare, cînd pe jos, el a centrat, el a dat cu capul, el a arbitrat şi, pînă la urmă, evident, s-a făcut de rahat.

La Cotroceni, Traian Băsescu i-a predat Colanul lui Klaus Iohannis. Colanul, sau Ciolanul? Asista o liotă de profitori, şi dintr-o tabără, şi din alta. Unii au tăiat frunză la cîini pînă acum. Alţii vor arde gazul de acum înainte. Băsescu avea o dambla: alcoolul. El a transformat ctitoria domnitorului Şerban Cantacuzino în bodegă. Klaus Iohannis are altă dambla: pokerul. Fără îndoială, va transforma Palatul Cotroceni în tripou. Unde „Gutten tag“ va deveni (vorba actorului Mihai Perşa) „Guttu-vă-n Abend“. Tudor Arghezi visează frumos, în „Cimitirul Bunavestire“: avem, şi noi, nemţii noştri! O să avem distracţie mare, de asta puteţi fi siguri. Prevăd nu numai că Slănina Ambulantă nu-şi va termina mandatul – prevăd că nu va termina în picioare nici măcar anul 2015. Asta, deşi astroloaga Mariana Cojocaru i-a prevăzut, la România TV, un an strălucit. Dar, dacă ne amintim că toate previziunile butoiaşului cu voce spărtigoasă s-au împlinit – însă exact pe dos -, atunci putem dormi liniştiţi, CIA lucrează pentru noi…

CORNELIU VADIM TUDOR

Pamflet scris duminică,

21 decembrie 2014

COMENTARII DE LA CITITORI