Enigmele Revoluţiei. Procurorii care au redeschis ancheta susţin că Ion Iliescu a exercitat puterea în stat din 22 decembrie 1989 (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Parchetul General a publicat ordonanţa prin care a redeschis ancheta în dosarul „Revoluţiei”. Potrivit actului, se aduc în discuţie aspecte inedite: problema unei diversiuni radio-electronice, cine a transmis mesajele mincinoase la radio-tv, cum s-a prăbuşit elicopterul generalului Nuţă, sau ridică întrebări esenţiale: cine conducea după 22 decembrie 1989 Armata şi Serviiciile Secrete în România? Dosarul „Revoluţiei” va fi redeschis, a anunţat, marţi, procurorul general interimar al României, Bogdan Licu. Magistratul a arătat că mai multe aspecte din anchetă au zădărnicit aflarea adevărului şi „identificarea tuturor făptuitorilor, precum şi a făptuitorilor din spatele făptuitorilor”. Bogdan Licu a arătat că ancheta în dosarul „Revoluţiei” a fost una haotică şi defectuoasă. „Am apreciat în aceste condiţii că modul în care s-a desfăşurat ancheta nu corespunde exigenţelor CEDO în ceea ce priveşte obligaţia statului de a efectua o anchetă efectivă”, a susţiut magistratul.
Potrivit procurorilor o interpretare corectă a materialului probator administrat în cauză poate conduce la cu totul altă concluzie, astfel cum vom arăta în cele ce urmează. Cine a exercitat comanda Armatei Române? „Ancheta nu stabileşte şi nici nu şi-a propus să stabilească cine anume trebuia să exercite comanda armatei şi cine a exercitat-o efectiv, luînd în considerare numirea generalului Victor Stanculescu în funcţia de ministru al Apărării Naţionale, revenirea generalului Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major al Armatei, de la Timişoara în ziua de 22 decembrie, demisia guvernului Dăscălescu, difuzarea informaţiei potrivit căreia generalul Nicolae Militaru a preluat comanda armatei. Dacă pînă la demisia guvernului Dăscălescu am putea accepta faptul că generalul Victor Stănculescu a exercitat legal funcţia de ministru al Apărării Naţionale, după acest moment conducerea armatei trebuia preluată de prim-adjunctul ministrului Apărării Naţionale şi şeful Marelui Stat Major, generalul Ştefan Guşă. De altfel acesta, împreună cu generalul Iulian Vlad, după instituirea Comandamentului militar unic, au încercat să asigure conducerea operaţiilor militare din sediul Comitetului Central. (…) Ancheta nu stabileşte momentul în care generalul Nicolae Militaru preia în fapt conducerea armatei şi în ce temei. După cum am expus anterior, anunţul referitor la preluarea conducerii armatei de către acesta fusese făcut încă de la ora 14,45 la Televiziune“.

Cum au fost numiţi ofiţerii în rezervă în funcţii?

„Nici una din persoanele din comanda armatei nu a fost audiată cu privire la aceste aspecte, iar la dosar nu există nici un document al Ministerului Apărării Naţionale, incluzînd aici Marele Stat Major al Armatei care să confirme susţinerile procurorilor militari. E adevărat că ordinele au fost transmise în cea mai mare parte telefonic, dar în cadrul fiecărei unităţi militare, inclusiv Ministerul Apărării Naţionale, era obligatorie întocmirea registrului notelor telefonice, registru în care se consemna atît conţinutul ordinului, cît şi numele şi funcţia celui care l-a emis, numele şi funcţia celui care l-a transmis. Pe de altă parte, ancheta nu stabileşte în ce condiţii preluarea comenzii armatei a fost făcută de ofiţeri în rezervă, cîţi ofiţeri în rezervă au fost numiţi la conducerea armatei, iar aceştia nu au fost identificaţi. De asemenea, ancheta nu stabileşte dacă prin încercarea de izolare a generalilor Guşă şi Vlad la sediul Comitetului Central s-a urmărit divizarea comenzii Ministerului Apărării Naţionale”.

La ordinele cui operau ofiţerii de infomaţii?
„În egală măsură, ancheta nu şi-a propus să stabilească şi nu a urmărit în ce măsură a existat o preocupare pentru asigurarea culegerii informaţiilor şi obţinerea unor date reale cu privire la situaţia din acele momente, în condiţiile în care Departamentul Securităţii Statului fusese destructurat, încetîndu-şi activitatea, iar unităţile de contrainformaţii militare fuseseră trecute în subordinea Ministerului Apărării Naţionale. Unele unităţi militare, precum şi Marile Unităţi ale armatei aveau în structura lor subunităţi sau grupe de cercetare în adîncime şi diversiune, care puteau să efectueze prin oameni special antrenaţi diverse acţiuni de informare, necesare pentru elaborarea planului de acţiune”.
Cine a pus la cale diversiunea
radio-electronică?
„Deşi ordonanţa reţine existenţa războiului radio-electronic, ea se rezumă la a menţiona faptul că acesta a «amplificat starea de psihoză şi incertitudine creată în rîndul militarilor şi populaţiei civile», dar nu răspunde unor întrebări fireşti privind scopul acestui război, necesitatea declanşării acestuia, scopul urmărit, şi nu au fost identificaţi cei care l-au dispus şi pus în executare. Astfel, în seara zilei de 22 decembrie, după anunţarea constituirii noii puteri politice (CFSN) a fost declanşată diversiunea radio-electronică, simultan cu declanşarea acţiunii terorist diversioniste terestre. Aceste acţiuni s-au desfăşurat simultan şi au avut intensitatea maximă pînă pe 25 decembrie 1989, data la care a fost executat Nicoae Ceauşescu”.

Despre războiul psihologic
„Avînd în vedere cele expuse anterior devine de necontestat faptul că începînd cu data de 17 decembrie 1989 şi pînă la retragerea trupelor armatei în cazărmi, România s-a aflat în fapt în stare de război, pentru toate instituţiile cu atribuţii în privinţa asigurării ordinii publice şi siguranţei naţionale existînd reprezentarea că ne aflam în pragul unei iminente invazii cu trupe terestre şi desant aerian şi naval. Este de notorietate faptul că războiul psihologic este un însoţitor permanent al oricărui tip de război. Nu există un război psihologic în sine, el este o componentă a războiului în general, a confruntării, iar efectele lui vizează slăbirea capacităţii de acţiune şi de reacţie a inamicului, zdruncinarea moralului şi a convingerilor sale, creşterea vulnerabilităţii sale şi, pe această cale, facilitatea acţiunilor îndreptate împotriva lui”.

Cine a transmis mesajele mincinoase la radio şi TV?
„Războiul mediatic este în general principalul mijloc al războiului psihologic, în special televiziunea. În cauză există indicii cu privire la faptul că acţiunile aeriene, navale şi terestre au fost precedate şi s-au desfăşurat pe fondul unui intens război psihologic cu o persistentă diversiune informaţională în care mijloacele mass-media, radio şi TV au avut un rol deosebit de activ. Or, ancheta nu stabileşte – nici nu şi-a propus acest lucru – dacă există o legătură între evenimentele care s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, mai ales din rîndurile trupelor de securitate şi mesajele care au fost difuzate la Televiziune şi Radio. Spre exemplu, în noaptea de 22/23 decembrie, pe postul naţional de televiziune s-a transmis în mod repetat că o coloană de camioane cu terorişti se întreaptă spre Aeroportul Otopeni, urmarea fiind aceea că cele două camioane în care se aflau subunităţi de securitate de la Cîmpina au fost întîmpinate cu foc de dispozitivul de apărare al aeroportului, 50 de militari fiind ucişi, 13 răniţi. Un alt exemplu priveşte anunţurile făcute de persoane neidentificate, care dublau anunţurile lui Teodor Brateş, legate de generalii Constantin Nuţă şi Mihalea Velicu, precum şi de trupele USLA. În ambele situaţii numele persoanelor/Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă sînt rostite de personaje care nu apar pe ecran, dar întăresc cele spuse de crainic”.

(va urma)
Ionel Stoica

COMENTARII DE LA CITITORI