Episod istoric: fanarioţii lui Sörös nu au fost numiţi, ci aleşi

in Polemici, controverse

Motto: „Că aşa se procopseşte,
Cine turcilor slujeşte“.
Cronica Hotinului, 1774

Recent încheiatele alegeri au creat impresia unui gen de revoluţie. Un fel de dublă revoluţie – PSD, prin victoriile majore obţinute în pofida presiunilor din justiţie, iar cvasi-necunoscutul acronim USB, asociabil mai curînd cu o mufă decît cu o formaţiune politică, a cîştigat partida aşa-zisei drepte româneşti. Dar, trebuie să fii complet dominat de absurdităţile mass-mediei ca să crezi că PSD sau creaturile lui Sörös reprezintă vreo revoluţie; de fapt, amîndouă sînt ilustrate de grup în poziţie de drepţi în faţa Înaltei Porţi de peste Ocean, alese pentru a reprezenta segmente ale celor cu vocaţia cozii de topor – adică celor gata să acceadă în politica de colonie. PSD acoperă un spaţiu vast, bazat pe cei îmbătrîniţi în binefacerile lucrului cu statul, dar şi pe majoritatea celor care au participat la ruinarea naţională, în timp ce söröşiştii au de partea lor tembelismul tînăr şi frumos, grăitor de romgleză şi consumator de mec, mol, feisbuc – şi care vor libertăţile fundamentale ale secolului – insulta on line, binging nelimitat, unul sau mai mulţi dumnezei cool şi fără dogmă, şcoală fără ore şi profesori, muzică idioată… Pe scurt, PSD se bazează pe cei care au distrus ţara, USB – pe cei care o vor distruge definitiv.
Am realizat, recent, o emisiune despre o perioadă dramatică din istoria devenirii naţiunii – finalul epocii fanariote; departe de aspectele puţin cunoscute ale perioadei istorice despre care am discutat, m-au cutremurat asocierile propuse de invitatul meu, excelentul scriitor şi istoric Cristian Tiberiu Popescu. Titlul episodului „Cronicii spiritului“ (emisiune difuzată pe postul „6TV“) a fost „Premise ignorate ale renaşterii naţionale“, materialul dezbaterii fiind cartea sa, cu titlu aparent distant de frămîntările mele – „Poemul politic românesc în Secolul XVIII“. În realitate, este o poveste a decăderii românilor în epoca fanariotă, concentrată în jurul unei teorii a crizei umane în care s-au aflat înaintaşii noştri – iar „cutremurarea“ de care scriam provine, previzibil, din asemănarea cu starea de spirit actuală, dar şi cu asocierea cauzelor, a efectelor – a stării de fapt de acum, cu cea de atunci. Iată cîteva pasaje: „Apogeul fanariotismului este apogeul unei crize generale, o criză a tuturor domeniilor de manifestare românească. E o criză politică ţinută la cote mari (…), o criză a statului, condus de străini, un stat conceput pe cea mai mare şi inventivă exploatare a puternicilor dinăuntru şi conceput de puternicii dinafară (…) a fi spaţiu de jaf oricînd deschis pentru cetele de prădători. (…) E o criză umană, identificînd un individ redus la a trăi doar ca să supravieţuiască, promovînd omul defetist, însingurat, trebuind să se descurce singur… sau să piară – omul care nu mai e apărat de solidaritatea celor din jur, pentru că fiecare îşi trăieşte propria dramă. Totodată, omul, care nu mai e apărat de instituţii, pentru că, pur şi simplu, ele s-au desfiinţat, atestă că există, de asemenea, o criză a instituţiilor. (…) Există şi o criză socială, care evidenţiază raporturi umane individualiste, omul găsind foarte puţine motive de solidaritate umană generală. Se evidenţiază o tot mai adîncă criză economică datorată monopolului străin (turcesc) asupra comerţului românesc, precum şi datorată producţiei dirijate. Şi, în sfîrşit, este criza financiară“. Nota bene:cartea a fost scrisă acum cîţiva ani, iar autorul, neimplicat politic, nu a avut decît intenţia analizei motivaţiei demersului literar şi a sursei de inspiraţie. Similitudinea este, însă, clară – atît la nivelul situaţiei naţionale, cît şi la nivelul crizei umane, individuale. Clară şi înfricoşătoare…
Revenind la alegerile locale 2016, ele reprezintă un punct de cotitură în politica României comunitare, statisticile relevînd cîteva aspecte în acest sens. În primul rînd, prezenţa slabă la vot în mediul urban, componenta dinamică a societăţii, demonstrează neîncrederea crescîndă în partide şi lideri; generaţia veche nu se regăseşte în noua conducere a PSD şi PNL, în timp ce noua generaţie de alegători nu are un concept politic cristalizat – ci manifestînd un amestec ideatic anarho-libertarian – şi refuzînd ideile politice clasice. În al doilea rînd, rezultatul „pe partide“, este marcat de victoria previzibilă a PSD şi de scorul remarcabil al USB, o creaţie de ultimă oră, apropiată, ca formă de exprimare, de cerinţele diasporei şi ale manifestanţilor de pe străzile Capitalei. Apare întrebarea – cum de liderii PNL şi susţinătorii lor de la Cotroceni, din Guvern şi din alte centre de influenţă, nu au fost în stare să modifice sistemul de vot într-un singur tur, foarte avantajos pentru PSD? Este, oare, o probă a incompetenţei dirijorilor din umbră – sau o manevră de înlocuire a ultimului partid „istoric“ cu o creaţie a străinătăţii, acest USB, grupare finanţată (direct sau prin reprezentanţi) de fundaţiile lui George Sörös, avînd chiar şi candidaţi străini? La această manevră s-ar putea alătura posibile disidenţe din PNL, din zona fostului PDL, victorioase în zone importante din ţară şi nemulţumite de incompetenţa conducerii liberale. În plus, dominaţia PSD ar putea fi folosită ca un semnal de alarmă către noua generaţie, către „strada“ care a mai dat jos un guvern PSD, cu un efect puternic în toamnă, la alegerile parlamentare. În plus, mulţi primari PSD au probleme în Justiţie, şi, în perioada următoare, este posibil să-şi piardă funcţia, prilej pentru noua creaţie politică USB – transformat în Uniunea Salvaţi România – să preia alte centre urbane. În fine, ar mai fi de remarcat căderea partidelor naţionaliste în zona erorilor de sondaj, în ciuda multor declaraţii privind starea de colonie a României comunitare şi membră NATO.
Se obiectează de către unii analişti că USB, mai ales dl. Nicuşor Dan, nu are idei, discurs concludent, imagine de lider; da, e adevărat, dar el rezonează perfect cu mediocritatea „străzii“. De fapt, punctele de inflexiune ale noii generaţii se dovedesc, pe zi ce trece, a fi domnia nulităţilor – hrănită de orientarea exclusivă către nonvaloare în toate domeniile – lipsa de ideal naţional şi personal real, stabilirea orizontului de dezvoltare la nivelul aspiraţional al unei emisiuni frivole, în fine – achiesarea la cel mai mare fals manipulator, ideea că ai toate drepturile, libertăţile şi poţi face orice! USB şi Nicuşor Dan îi reprezintă perfect, la fel cum fanarioţii de pe vremuri, nuli din punct de vedere al spiritualităţii şi idealurilor autohtone, erau perfecţi pentru stăpînii din afară, pentru Înalta Poartă; fanarioţii au terminat repede cu mentalitatea veche, a românilor voievodali, şi au creat generaţiile noi, ale românilor interesaţi de frivolitate şi răspunzînd doar la factori externi.
Acum, cînd închei acest articol, crainicele TV anunţă la unison – „Degringoladă în PNL“ şi „Cine este noul star, USB?“. În acelaşi timp, PSD se înfoaie în pene, creînd mediul perfect pentru o revoltă manipulată a Capitalei. În plus, să nu uite nimeni că principala preocupare a românilor este căutarea vinovatului. Construcţia? Să i-o lăsăm lui Sörös, că atîta aşteaptă.

Dragoş Dumitriu

COMENTARII DE LA CITITORI