Epistolă către Ion Machidon

in Alte știri

 

Domnule director al Cenaclului

şi al Editurii „Amurg sentimental“,

Într-unul din numerele îndrăgitei reviste „România Mare“ – cel din 18 iulie a.c. -, am avut plăcerea să citesc o sensibilă evocare a unei întîmplări petrecute într-un tren de noapte. În anul 1985, în luna iunie, 3 tineri, cam de vîrste apropiate, se întorceau de la Botoşani, unde participaseră la decernarea premiilor concursului de creaţie literară ,,Porni Luceafărul“, organizat în cadrul ,,Zilelor Eminescu“, ediţia a XIII-a, sub patronajul Uniunii Scriitorilor şi al Comitetului Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă Botoşani, care l-a avut ca preşedinte pe Constantin Ciopraga. Domnule Ion Machidon, dvs. povestiţi, într-un mod plăcut, întîmplarea nefericită cu miliţianul, care v-a abordat într-o situaţie absurdă. Într-adevăr, gestul lui Nicolae Mihai, tînărul înalt şi generos din Bacău, a fost de toată isprava, ceva firesc la nişte oameni care simţeau harul şi blestemul poeziei. Aveţi o memorie destul de bună, iar întîmplarea v-a marcat, se vede că nu aţi dat-o nici acum uitării, avînd în vedere că au trecut aproape 3 decenii de atunci. Cu toate acestea, refuz să-mi închipui că nu vă amintiţi şi de un băiat de pe lîngă Ploieşti, participant, şi el, la acel concurs, alături de care aţi călătorit pînă în gara din oraşul lui Ion Luca Caragiale şi-al lui Nichita Stănescu, vorbind despre multe subiecte, mai ales despre literatură. El nu avea părul lung, era un dascăl prăpădit în comuna natală, arzînd, ca şi dvs., pentru poezie. Ţin minte că mi-aţi povestit cum petreceau scriitorii cînd se întîlneau şi mi-aţi promis că o să ne revedem la Casa Scriitorilor din Bucureşti. Din păcate, însă, nu ne-am revăzut. Eu mi-am urmat destinul de dascăl la ţară şi, în măsura în care am reuşit, sau nu, ca poet şi publicist, am fost tipărit în diferite ziare şi reviste. Dar încă nu am publicat nici un volum. În schimb, dvs. aţi avut succes, aţi tipărit numeroase cărţi şi aţi ajuns director de editură şi cenaclu. Sincer, m-am bucurat şi mă bucur pentru dvs. Îmi place cum scrieţi, sînteţi înzestrat cu har. Nu ştiu cum de nu vă amintiţi de mine, cu toate că, de cîţiva ani, ne ,,întîlnim“ în paginile celei mai valoroase publicaţii apărute la noi în ţară, după tristele evenimente din decembrie 1989, datorită marelui om, scriitor, istoric, politician şi patriot Corneliu Vadim Tudor, care a avut generozitatea să deschidă paginile revistei „România Mare“ şi pentru mine. Şi, dacă tot aţi scris, atît de frumos şi sincer, despre poetul Nicolae Mihai din Bacău, puteţi să-l întrebaţi şi de George Militaru. El mi-a dăruit, cîndva, un volum de versuri (poate cel de debut). Dînsul sigur nu m-a uitat. N-aş vrea ca rîndurile mele să sune ca un reproş. Din contră, mă învinuiesc doar pe mine că am rămas atît de mic şi neînsemnat, într-o activitate atît de frumoasă, cea a scrisului. Vă mulţumesc pentru răbdarea de a citi aceste rînduri şi, dacă doriţi să acceptaţi, v-aş invita la o întîlnire, pentru a ne revedea după atîta timp. Adresa mea este: prof. George Militaru, com. Sirna, jud. Prahova, telefoane: 0244.485.048 (fix); 0725.616.204 (mobil), ori, dacă vă este mai la îndemînă, vă rog să binevoiţi să-mi daţi fie adresa dvs., fie a editurii (locul unde se ţine cenaclul), sau măcar un număr de telefon care vă aparţine.

Cu prietenie,

George Militaru

P.S.: Aştept, cu nerăbdare, răspunsul dvs. Vă urez sănătate, putere de muncă şi eternă inspiraţie.

COMENTARII DE LA CITITORI