Epistolă scrisă cu cerneala ochilor

in Alte știri

 

 

Stimată redacţie,

De mult timp doream să scriu aceste rînduri. Este singura revistă unde eu, un muritor de rînd, pot să-mi descarc sufletul şi să-mi spun bucuriile şi necazurile. Scriu aceste rînduri cu lacrimi în ochi şi cu o mare durere în suflet. Am fost şi eu la înmormîntarea unui mare patriot român – Corneliu Vadim Tudor. Ţara a pierdut un om de cultură, un politician cinstit şi drept, un patriot adevărat, un român autentic. Au încercat mulţi politicieni, de-a lungul anilor, să pozeze şi ei în mari patrioţi, au încercat chiar să-i fure mesajul, dar se vedea de departe că ei sînt nişte feţe şterse, false – originalul era doar Vadim Tudor! Nu au fost în ţara asta doi ca el de la revoluţie încoace. Vadim a fost unic, el a fost locomotiva Partidului România Mare, şi chiar a reprezentat şi vagoanele, pentru că era şi promotor, dar şi participant activ al tuturor evenimentelor de mare importanţă ale ţării. Am iubit şi iubesc acest partid cu nume atît de frumos. Stau şi mă întreb ce se va întîmpla cu el, care a fost un partid de lider. Ce va fi fără conducătorul său, figură reprezentativă? Vagoanele din PRM au rămas fără locomotivă. Cine o va putea înlocui? O vorbă din popor spune că nimeni nu este de neînlocuit, dar eu afirm cu tărie că nimeni nu va putea face pentru PRM ce a făcut Vadim Tudor. Am o vîrstă, ştiu ce spun şi sînt sigur că mulţi spun şi gîndesc la fel ca mine. Vor fi mulţi oportunişti, care se vor erija în conducători cinstiţi şi patrioţi, dar „lupu-şi schimbă părul, dar năravul, ba“. Vor vrea ciolanul mai mult decît orice şi vor călca pe cadavre pentru a-l obţine. Sper din toată inima să se găsească un om adevărat, cinstit şi patriot, care să ducă partidul mai departe şi să-i dea strălucirea de odinioară, şi, de ce nu, să aducă pe fotoliul cel mai înalt un preşedinte, aşa cum a fost dorinţa lui Corneliu Vadim Tudor, care nu şi-a putut-o realiza din cauza şacalilor care i-au tăiat voturile, făcînd să iasă în turul II un comunist sadea, şcolit la Moscova, Ion Iliescu. Dacă atunci ar fi fost lăsat să devină preşedinte, s-ar fi creat un precedent periculos, adică un preşedinte naţionalist la cîrma ţării, şi astfel nu ar mai fi putut liflele bîtrîne şi putrede la suflet să aducă yankeii la fruntariile ţării, şi acum chiar în inima ţării. Eu sînt sigur că acest partid nu va muri niciodată, iar memoria lui Vadim Tudor va rămîne eternă în conştiinţa colectivă a tuturor românilor. A dovedit-o valul de solidaritate şi de compasiune în faţa morţii celui care le-a strigat ofurile de la toate tribunele la care a reuşit să ajungă. El a fost buzduganul aruncat înainte să vină Zmeul Zmeilor, Vadim. Am pierdut un Tribun, un om, un politician de o înaltă valoare morală, un român care a luptat pentru ţara sa pînă la sacrificarea propriei sănătăţi. A iubit oamenii şi animalele deopotrivă, dăruind din prinosul lui tuturor celor care erau în nevoie. De multe ori trebuia moderat, căci nu întotdeauna banii erau pe măsura cererilor tot mai mari ale oamenilor amărîţi. Românii batjocoriţi, umiliţi de această clasă conducătoare, care nu ştie decît să ia, nu vor mai avea un Tribun care să-i apere. Nu va mai fi omul cinstit şi patriot care să-i tragă de urechi, la modul cel mai serios, ca la şcoală, şi să le strice socotelile celor care fură din avuţia ţării, fără nici un scrupul. Au reuşit nenorociţii, l-au băgat în pămînt, nu direct, ci închizîndu-i toate portiţele prin care putea să se exprime. Mai rămăseseră cele două publicaţii, în care îşi vărsa amarul. Dar şi acestea îl costau sănătatea, pentru că erau cheltuieli, oameni de care trebuia să aibă grijă. L-au scos din Parlamentul României, apoi din Parlamentul European, pentru că era prea virulent şi spunea lucrurilor pe nume. S-a încercat mazilirea partidului, printr-un puci pus la cale de o cohortă de trădători, care au vrut să-i fure copilul, născut şi crescut de el. S-a bătut ca un leu şi a cîştigat în instanţă dreptul de a rămîne preşedintele de drept al partidului pe care el îl înfiinţase împreună cu Eugen Barbu. Prin victoria lui asupra acestor detractori, a demonstrat, încă o dată, cît este de puternic.

Partidul România Mare este singurul partid din ţară care nu şi-a schimbat denumirea, nu şi-a schimbat doctrina, şi nici preşedintele, dovedind că este un partid serios, credibil, dar şi puternic, şi atunci au început beţele în roate. Prtidul România Mare a dovedit că este un partid naţionalist, dar, din nefericire, o serie de români nu ştiu ce înseamnă naţionalism. Cred că este o formă de extremism, aşa cum le-au băgat în cap o serie de gunoaie politice care apar pe posturile de televiziune, şi care au avut neobrăzarea să scoată o lege prin care anumite personalităţi marcante ale vieţii culturale româneşti să fie scoase în afara legii, astfel că, dacă le aduci osanale, eşti pasibil chiar să faci puşcărie. Săracul român, poate fi păcălit aşa de uşor! Dar poate, de asemenea, şi să reacţioneze dacă ceva nu-i convine. Şi va veni vremea în care se va răscula, şi vai de cei care îi vor sta în cale! Românul e conciliant, dar cînd îi ajunge cuţitul la os, şi nu mai poate îndura, devine „extremist“, adică sare de la bunătate la luptă dreaptă. Plîngeţi-l pe Vadim, care nu mai este printre noi, dar îndreptaţi-vă spinările împovărate de suferinţele îndurate şi haideţi să refacem Partidul România Mare, să-i alegem un preşedinte de nădejde, nu un oportunist care vrea doar activele partidului şi electoratul. Acest partid este o carte deschisă pentru cei amărîţi, pentru cei care nu au unde să se ducă pentru a-şi spune ofurile. Acest partid „Va fi ce-a fost şi mai mult decît atît!“. Este singurul în care te poţi înscrie cu mîndrie, pentru că este curat ca Lacrima lui Ovidiu, nu vinul, ci lacrima, pentru că poate aduce în prim-plan o altă faţă a României contemporane. O Românie modernă, dar bazată pe Dreptate şi Adevăr. Din păcate, Vadim Tudor nu mai poate fi preşedintele tuturor românilor, iar Lidia, fiica lui, mult prea tînără şi neexperimentată, nu poate prelua funcţia tatălui său, şi nici nu-şi doreşte acest lucru. Dar sînt atîţia tineri care pot prelua frîiele acestei formaţiuni politice. Din păcate, s-au format tabere, bisericuţe, fiecare arogîndu-şi drepturi. Va fi o luptă crîncenă, din care vor sări scîntei, şi mare minune dacă nu vor ieşi biruitori cei care, la un moment dat, l-au abandonat pe Vadim, ca apoi, la catafalcul lui, să apară şi să sfideze memoria lui. Era momentul cel mai nimerit? Eu zic că nu! Dar politica e o curvă bătrînă, care nu poate fi săturată niciodată. Vrea mai mult, şi mai mult. Şi vor fi mulţi cei care vor vrea cîte o bucăţică. Şi din asemenea conflicte intestine, s-ar putea ca un mare partid să se divizeze atît de tare, încît să nu mai rămînă nimic din el. Ar fi o tragedie, şi ar fi bine ca toţi cei care se implică în această luptă să pună gîndul bun înainte şi să aşeze mai presus interesul partidului decît interesul grupului. Pentru că nu va avea nimeni de cîştigat dacă partidul se va împărţi în bucăţele mici. Asta va însemna divizarea electorilor, cee ce va duce, în final, la o moarte sigură, adică bye, bye Parlament la alegerile de la anul.

Trezeşte-te, române!, Deşteaptă-te, române!, de 25 de ani eşti orb şi surd, şi ai şi amuţit, pentru că nu mai ai putere. Vino şi votează pe cel mai bun dintre cei mai buni, alfel, vei avea aceeaşi viaţă chinuită şi acelaşi trai nenorocit, iar copiii îţi vor pleca în ţări străine ca să-şi cîştige o pîine. Dacă vrei ca România să fie „Un picior de Plai/ Pe-o gură de rai“, trezeşte-te, nu te mai lăsa călcat în picioare! PRM nu a fost la guvernare, dar ar fi putut fi. De ce? Pentru că preşedintele lui incomoda. Deranja prin discursurile tranşante de la tribuna Parlamentului României, dar şi de la Tribuna Parlamentului European. Şi i s-a pus pumnul în gură. Dar şi aşa, printre dinţi, a răcnit. Ca un leu, ca un urs impozant. Şi tot s-a făcut auzit. Le-a avut şi pe cele bune, şi pe cele rele, ca toţi oamenii, de altfel. Nimeni nu e perfect. Dar au excelat lucrurile bune, atît de multe, de altfel.

L-am cunoscut pe Corneliu Vadim Tudor, am stat la masă cu el, am dat mîna. Sînt mîndru că am ţinut în căuşul palmelor mele acea mînă de Titan, pentru că la statura monumentală pe care o avea, şi palmele îi erau pe măsură. Te îngropa în căldura fiinţei lui, ca pe un copil pe care îl ia de suflet. Aşa făcea cu toţi cei pe care îi cunoştea. Pur şi simplu, îi „înfia“, adică ar fi făcut orice ca să-i ajute. Cîţi mai sînt ca el? Ar mai fi Oierul din Pipera, dar la el binefacerea e de altă natură. Lui îi place să epateze, să fie de faţă televiziunile cînd face donaţii, ca să vadă lumea ce generos e el! Generozitatea nu are nevoie de martori, o faci atunci cînd simţi, sau cînd omul e la ananghie. Asta înseamnă generozitate. Cît despre ruşine, cine a pierdut-o, ca s-o găsească noii politicieni? La ei nu există ruşine, pentru ce s-ar ruşina, nu-i aşa? Lor le merge bine, după ei, Potopul!

Vadim n-a fost aşa, de aceea toţi cei care l-au însoţit pe ultimul drum strigau, gîtuiţi de lacrimi: „Vadim, nu pleca!“.

Delegaţia noastră de la Suceava, în frunte cu preşedinta Organizaţiei Judeţene PRM, d-na Saveta Ionesi, a fost la căpătîiul Tribunului încă de miercuri seara, la Biserica Sf. Gheorghe Nou, din Capitală. După 7 ore de drum pînă la Bucureşti, n-am simţit nici oboseală, nici foame, eram, pur şi simplu, amorţiţi, nu ne venea să credem că asistăm la aşa ceva. Parcă era un vis urît, din care aşteptam să ne trezim. Eu, după 3 ore de stat la rînd pentru a ajunge lîngă sicriu, am izbucnit în plîns. N-am plîns nici la înmormîntarea tatălui meu aşa cum am plîns la catafalcul lui Vadim. A murit un Om cum puţini va mai avea România. L-au plîns milioane de români, care îl regretă. Pentru mine şi patrioţii adevăraţi, CORNELIU VADIM TUDOR A FOST PREŞEDINTELE ROMÂNIEI!!! Eu încă mai aprind lumînări la orice biserică ce-mi iese în cale pentru sufletul lui.

În ceea ce priveşte revista „România Mare“, mi-aş dori din toată inima să continue. Am încredere în colectivul redacţional că va duce mai departe făclia românismului în paginile revistei „România Mare“. Felicit din inimă noul redactor-şef, Lidia Vadim Tudor, şi îi doresc succes şi putere de muncă, la fel cum avea şi tăticul ei drag şi bun. Dumnezeu să-l odihnească în pace.

VASILE CERLINCĂ, Suceava

COMENTARII DE LA CITITORI