Epistolă scrisă cu cerneala ochilor

in Lecturi la lumina ceaiului

„Doamne, ascultă-mi rugăciunea şi strigarea mea s-ajungă pînă la Tine! Nu-mi ascunde faţa Ta în ziua necazului meu! Pleacă-ţi urechea spre mine! Ascultă-mă degrabă în ziua cînd strig!“ (PSALMII 102 – 1,2)

Stimată redacţie,

În această ţară a nimănui, un om de rînd ca mine nu are cui să se plîngă de toată povara vieţii de zi cu zi. Numai în paginile „României Mari“ am avut şi am ocazia să-mi spun bucuriile sau necazurile. Este revista mea de suflet şi mă mîndresc cu o colecţie cuprinzînd numerele apărute în decursul a mai bine de 20 de ani. Şi la Suceava există cîteva publicaţii locale, dar ele sînt concepute – aşa cum se întîmplă în toată ţara, de altfel – în funcţie de interesele politice ale guvernanţilor. Acolo n-ai cum să te faci auzit, să-ţi spui necazurile, fiindcă îi superi pe unii sau pe alţii. De ce vă scriu astăzi? Peste cîteva zile va fi 28 noiembrie, o zi importantă pentru mine şi pentru familia mea. În ceea ce mă priveşte, această zi era un prilej de mare bucurie, pentru că, în fiecare an, trimiteam un mesaj de felicitare unui OM mult drag mie. Era ziua preşedintelui meu (eu l-am considerat mereu Preşedintele României), era ziua lui de naştere. Mulţi îl felicitau în acea zi, dar, cu timpul, unii dintre ei l-au părăsit. Au demonstrat că mesajul lor de felicitare era fals, nu era un mesaj sincer, pornit din inimă. Lor le spun: RUŞINE să vă fie! Aici era diferenţa dintre EL, şi ei. EL spunea ce gîndea, iar ei una spuneau şi alta gîndeau. Dacă în toţi anii din urmă îi uram preşedintelui meu drag un sincer „LA MULŢI ANI!“, astăzi, cînd el nu se mai află printre noi, pe această lume, îi spun: DUMNEZEU SĂ TE IERTE ŞI SĂ TE ODIHNEASCĂ ÎN PACE! Vei rămîne mereu în inima mea şi nu voi uita niciodată cîte lucruri minunate am învăţat de la domnia-ta. Dacă în alţi ani ciocneam un pahar cu vin împreună cu familia, cu prietenii mei, aici, la Suceava, în cinstea preşedintelui Corneliu Vadim Tudor, eram vesel şi fericit. Astăzi, cu ochii în lacrimi, aprind o lumînare pentru sufletul lui bun. În casa mea, pe un perete se află 3 fotografii mari, toate în doliu: tatăl meu, mama mea şi preşedintele meu, VADIM. În fiecare seară stau în genunchi în faţa lor, cu ochii în lacrimi, cu durere în suflet şi mă rog Bunului Dumnezeu să-i ierte dacă au greşit cu ceva în viaţă. Îi port în suflet şi le aprind cîte-o lumînare cînd mă duc sau trec pe la o sfîntă biserică. Părinţii mei m-au născut, iar Vadim Tudor m-a educat. Cînd trăiau, părinţii mei aveau speranţă că Vadim, într-o zi, va fi preşedintele României. Îl considerau cel mai cinstit şi de încredere om politic. ,,Numai el va schimba destinul ţării, el e speranţa românilor” – asta îmi spunea tatăl meu. Din nefericire, au murit părinţii mei, a murit şi patriotul Vadim, a murit şi SPERANŢA ROMÂNILOR. Aveam 42 de ani cînd m-am înscris în Partidul România Mare, iar preşedintele meu avea 43 de ani. Astăzi, am 65 de ani şi continui să fac parte din Partidul România Mare, partid cu care mă mîndresc. Am fost alături timp de 23 de ani de patriotul Vadim. De la el am învăţat ce înseamnă patriotism adevărat, nu unul de paradă. De la el am învăţat să fiu cinstit şi corect, să iubesc oamenii şi animalele. De la el am învăţat să iubesc cărţile, să citesc, şi chiar să-mi aştern gîndurile pe hîrtie. Datorită acestui MARE OM DE CULTURĂ, am publicat şi eu o carte de Poezii popualre. De la el am învăţat adevărata Istorie a României şi chiar a lumii. De la el am învăţat Religie, credinţa adevărată, nu cea falsă. De la el am învăţat să ajut oamenii săraci, oameni aflaţi în nevoie. Nu am avere, nu sînt bogat, dar din puţinul meu ajut cîte un sărac. În felul ăsta îmi demonstrez că am în piept o inimă adevărată. Asta am învăţat de la preşedintele meu drag. Am învăţat să-mi iubesc familia, şi am o familie minunată, cu care mă mîndresc. Sînt atît de fericit că am cunoscut un OM de valoarea lui Vadim. Eu, omul simplu, să stau de vorbă cu asemenea TITAN? Erau cele mai fericite zile din viaţa mea atunci cînd aveam prilejul să mă aflu alături de dumnealui. Cît de mîndru eram! Am o mulţime de fotografii împreună cu preşedintele meu, pe care le preţuiesc mult. Am multe cărţi pe care le-a scris Vadim Tudor şi pe care mi le-a dăruit cu autograf. Fac o precizare: de ce spun Vadim Tudor şi nu domnul Vadim Tudor? Tot de la el am învăţat că atunci cînd vorbeşti de un om mort îi spui direct pe nume, nu mai foloseşti termenul de adresare „domnul“. Am şi eu o bibliotecă în casă, iar cărţile lui Vadim Tudor au un loc special pe rafturile ei. Eu nu am avere, repet, sînt un om simplu. Averea mea sînt aceste cărţi, pe care le preţuiesc şi cu care mă mîndresc: „Îngerul Rănit“, „Cîntece de dragoste“, „101 Poezii“, „Jurnalul Revoluţiei de la Crăciun la Paşte“, „Cartea de Aur“, „Aforisme“, „Scrisori Deschise“, „Pamflete cu sifon albastru“, „Discursuri“, vol. I şi vol. II. Le-am citit pe toate şi am învăţat lucruri interesante şi importante. Le-am împrumutat prietenilor mei, vecinilor, rudelor. Toţi au avut cuvinte de laudă la adresa lui Vadim.

Stimată redacţie, vin cu o rugăminte, şi o rog, personal, şi pe domnişoara redactor-şef Lidia Vadim Tudor: să-mi trimiteţi şi alte cărţi (contra cost) publicate de Vadim, pe care nu le am şi pe care mi le doresc. Mi-aţi face o mare bucurie, iar averea mea din bibliotecă va fi mai bogată. Vă mulţumesc. Ştiu că revista trece prin momente grele, la fel şi Partidul România Mare, dar sînt sigur că această redacţie, formată din profesionişti, nişte adevăraţi luptători, în frunte cu un redactor-şef tînăr şi talentat, domnişoara Lidia, urmaşă a lui Vadim, revista va merge mai departe, la fel şi Partidul România Mare, în ciuda duşmanilor. Sigur, aceasta e şi dorinţa Tribunului de acolo, de sus, din stele. E şi dorinţa românilor adevăraţi. Din nefericire, noi, cei care iubim revista „România Mare“, sîntem oameni săraci şi nu avem posibilitatea să o ajutăm. Sîntem săraci, dar cinstiţi. Cît de frumos spunea Vadim: „Sîntem creştini practicanţi, şi în familia noastră cinstea nu e o virtute, e o Religie“.

Cît adevăr în aceste vorbe, atît de sincere.

Am mai spus-o şi o repet: Nu au fost doi în ţară ca Vadim, el a fost unicul. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar ăsta-i adevărul, pe care toţi trebuie să-l recunoască. El va rămîne mereu în sufletul românilor adevăraţi, el va rămîne în Istorie, atunci cînd se va scrie adevărata Istorie a României. Felicitări! Iar cei falşi, care au păcălit şi au minţit Poporul Român, vor ajunge la lada de gunoi a istoriei. Ruşine!

Am fost şi eu delegat, din partea Organizaţiei Judeţene a PRM Suceava, în calitate de vicepreşedinte, şi am participat la al VI-lea Congres al partidului, care a avut loc în 31 octombrie. A fost un Congres mai trist decît toate celelalte. S-a simţit lipsa Tribunului, părintele PRM. Am văzut oameni trişti în sală, oameni cu ochii în lacrimi cînd auzeau numele Vadim Tudor. Am văzut în sală români adevăraţi, patrioţi, veniţi din toată ţara. Am văzut în sală mulţi tineri, mulţi oameni de valoare, am ascultat discursuri interesante. M-am simţit atît de mîndru alături de acei oameni minunaţi. Sînt sigur că Partidul România Mare nu va muri niciodată! Pentru că în ţara asta încă există patrioţi, patrioţi formaţi de Vadim Tudor! Iar celor care încearcă să distrugă Partidul România Mare le spun răspicat: Nu veţi reuşi niciodată! Să nu uitaţi asta!

Cu deosebită stimă şi respect,

VASILE CERLINCĂ, Suceava

COMENTARII DE LA CITITORI