Epistolă scrisă cu cerneala ochilor

in SCRISOAREA SĂPTĂMÎNII

Motto: ,,Numai atunci cînd iubim sîntem oameni. În rest, sîntem cetățeni”. Corneliu Vadim Tudor

Stimată domișoară Lidia, dragă redacție,

Tare mult mi-am dorit acum, la împlinirea a patru ani de la trecerea lui în veșnicie, să scriu cîteva cuvinte despre vrednicul de pomenire Corneliu Vadim Tudor. Am aceeași durere în suflet ca în urmă cu patru ani. Am aceleași cuvinte în minte…. Nu pot să schimb nimic, nu pot să adaug nimic, suferința și dorul sînt aceleași.

,,Pe oamenii buni, cu credință, îi ia Dumnezeu. Pe cei răi, îi ia moartea”, așa spunea Vadim într-un aforism. Pentru mine, 14 septembrie este cea mai tristă zi din viața mea. În acea zi de mare sărbătoare – Înălțarea Sfintei Cruci – a trecut în veșnicie mentorul meu drag, Corneliu Vadim Tudor. Vă scriu aceste rînduri acum, din inimă, cu ochii în lacrimi, care îmi apar ori de cîte ori îmi amintesc de el. Nu-mi vine să cred că Vadim a murit, nu-mi vine să cred că au trecut deja patru ani de atunci. Se simte lipsa lui în țară, în politică, pe posturile de televiziune. Românii adevărați nu l-au uitat, îl plîng și acum și mai speră să se ridice un al doilea asemenea lui. Dușmanii lui nu scot nici un cuvînt, le este încă frică de el, chiar și acum cînd nu mai este printre noi. Încă nu s-a ivit un nou Vadim în această țară, la fel de patriot, cinstit și drept. Am mai spus-o și o repet: Vadim este greu de egalat și imposibil de depășit. Nu sînt doi asemenea lui! Vorbesc mereu cu bunul Dumnezeu și Îl întreb: ,,De ce, Doamne, ai luat așa un om credincios, un om de valoare? De ce, Doamne, ne-ai luat speranța? De ce, Doamne, ne-ai lăsat fără un apărător al celor necăjiți? De ce, Doamne, ne-ai lăsat partidul fără președinte? De ce, Doamne, ai lăsat aceste două prințese fără tată? De ce, Doamne, l-ai luat atît de tînăr? De ce, Doamne, nu l-ai lăsat să ajungă bunic și să se bucure de nepoți și de nepoate? De ce îi iei doar pe cei buni, și nu-i iei doar pe păgîni?”…

Lăcrimez și nu primesc nici un răspuns.

Doresc să continui aceste rînduri cu cîteva versuri pe care le-am scris după moartea lui. Sînt cuvinte izvorîte din inima mea, pe care le-am pus într-o carte și le-am citit pe posturile locale de televiziune din Suceava, atunci cînd am fost invitat.

Mi-l amintesc pe dragul meu Vadim

În fiecare seară cînd mă rog

                 și mă închin

În casa mea pe un perete

Printre icoane sînt și trei portrete

Sînt tata, mama și Vadim

Îngenunchez și-n fața lor mă-nchin

Mă rog mereu pentru sufletul lor

Așa o să mă rog pîn-o să mor.

Vadim va rămîne nemuritor

În inima românilor

De-atunci cînd a plecat Vadim

Eu plîng mereu și tot suspin

Și mă întreb de luni de zile

Unde-ai plecat, Vadime?

Mă uit mereu la poza lui

Nu pot să cred că astăzi nu-i

Mă uit și la televizor

Aș vrea să-l văd, de el mi-e dor

Atît de mult l-am îndrăgit

Cînd a murit, la el eu am venit

Am stat o noapte lîngă al lui sicriu

L-am plîns că nu mai era viu

A fost o noapte tristă, dureroasă

Vadim era într-un sicriu, pe-o masă

Se odihnea în acea casă

                 a lui Dumnezeu

Biserica Sfîntul Gheorghe cel Nou

Dormea, nu părea mort, el părea viu

De ce dormea el oare-ntr-un sicriu?

M-am întrebat, dar n-am găsit

                 răspuns

Și-atunci m-am pus din nou pe plîns

Priveam la el cum sta întins

Și-am spus în gînd: dușmanii

                 l-au învins

S-a terminat cu-al nostru vis

Și mort era frumos, așa cum toată

                 viața a fost

Am văzut multă lume îndurerată

Partidul România Mare a rămas

                 fără tată

Am auzit și-o voce tare:

,,Fără Vadim, Partidul România

                    Mare moare

Încet, încet naționalismul

                 va dispare”

Vadim strigă de acolo din mormînt:

,,Trezește-te, române, nu te lăsa

                 înfrînt

Eu sînt cu voi, chiar dacă-s mort

Să vă ajut acum eu nu mai pot

Atunci cînd eu puteam să vă ajut

O serie din voi nu m-ați crezut

Astăzi degeaba voi mă regretați

Această soartă voi v-o meritați

Și cît trăiți să nu uitați

Că n-ați știut pe cine să votați

Eu de aici de sus privesc

Cum cei pe care i-ați votat

                 vă jecmănesc

Și vă mai spun încă o dată:

Vă meritați această soartă”

Vino, Vadime, și ne-ajută

În țară e necaz și jale multă

Vino, Vadime, de-acolo, din cer

Avem nevoie de-o mînă de fier!

Românii cei buni nu l-au uitat

Dar el e mort, of, ce păcat!

Astăzi, după patru ani de zile, eu mă întreb din nou: ,,de ce-ai plecat, Vadime?”…

Regret enorm că anul acesta nu pot ajunge la mormîntul lui să îi pun o floare, să îi aprind o lumînare. Dar o voi face aici, la Suceava, într-o sfîntă Biserică unde va fi pomenit. Starea de sănătate precară mă împiedică să vin la București, dar atîta timp cît respir, Vadim va fi pomenit de mine, așa cum am promis în poezie. Precizez faptul că nu sînt poet, acelea sînt gîndurile mele sincere așternute pe hîrtie.

În încheiere, doresc să vă spun că sînt fericit că Revista ,,România Mare” trăiește, dar și foarte mîhnit, în același timp, deoarece Partidul România Mare a murit odată cu Vadim. Pînă în prezent, toate cele scrise în poezie s-au adeverit.

Cu durere și cu lacrimi în ochi,

VASILE CERLINCĂ, Suceava

Păreri și opinii