ERA O VREME…

in Polemici, controverse

Era o vreme în ţara asta cînd cine termina liceul şi intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea, cu respect, „Domnul inginer sau Domnul profesor, sau Domnul avocat“. Cînd unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate, îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul, tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu…
Era o vreme în ţara asta cînd, dacă vedeai o maşină pe stradă, ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere, sau este vreun boss de la partid. Mai tîrziu, au apărut şi norocoşii cîştigători la Lotto, cecuri, sau Loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mînă într-un judeţ. Şi mai era o categorie care avea maşini, cei care lucrau în comerţ sau în alimentaţia publică. Sau, poate, nişte ofiţeri, militari sau altfel, care erau normal să fie dotaţi.
Era o vreme în ţara asta cînd, dacă vedeai pe cineva pe stradă între orele 08 şi 16, te gîndeai că este în concediu, că are zile libere, sau poate e bolnav, săracu´ om, şi merge la doctor…
Era o vreme în ţara asta cînd, dacă vedeai un poliţist pe stradă, mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau dacă voiai să te plîngi de ceva, erai ascultat.
Era o vreme în ţara asta cînd, dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau cu o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemînatic – ca toată lumea – în ziar, sub haină, convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Cînd te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni şi te întîlneai cu altul umflat în piept, te uitai superior şi zeflemitor la el, gîndind: „ia uite şi la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la piept, are impresia că eu nu ştiu că o duce lu’ dom’ doctor…!“.
Era o vreme în ţara asta cînd, la şcoală, copiii mergeau în uniformă, şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că „este unul dintre ăia de chiulesc sau nu le place şcoala“ şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de serviciu, sau de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla ta’cs’o că a chiulit!…
Era o vreme în ţara asta cînd abia aşteptai să intri în cîmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci cerere pentru locuinţă şi să aştepţi, cu înfrigurare, dar cu temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.
Era o vreme în ţara asta, cînd băieţii deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace: făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: „ăsta e a lui Ilie de la sculărie. A termenat primul facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e deştept“…
Era o vreme în ţara asta cînd, dacă te întîlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mîndreşti că ai fost promovat sau ţi-au luat copilul la liceu, sau să îl inviţi, peste o lună, la ziua ta, sau la nunta copilului.
Era o vreme în ţara asta cînd veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului „la una mică cu băieţii“. Una mică putea fi o minge, o ţigară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unul să nu facă „una mică“ cu prietenii…
Era o vreme în ţara asta cînd mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cît e ceasul, sau de ce nu ai moţ la bască, sau de unde te îmbraci…
Era o vreme în ţara asta cînd lumea întorcea capul după militarii care treceau cîntînd sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe cîte cineva spunînd cu mîndrie: „Uite mamă, trece armata“.
Astăzi …
Astăzi, în ţara asta, toată lumea termină liceul, ia Bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără Bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru „o linie“.
Astăzi, în ţara asta, nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.
Astăzi, în ţara asta, străzile sînt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.
Astăzi, în ţara asta, cînd vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vreo amendă aşa, pentru că l-ai deranjat cînd te-ai uitat la el. De regulă, unde e gîtuit traficul, vei găsi un poliţist în intersecţie, „fluidizînd circulaţia“.
Astăzi, în ţara asta, cînd mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Cînd intri la medic în cabinet, înainte de a da cu bună ziua, trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat,toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorîş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.
Astăzi, în ţara asta, cînd vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, în rucsacul din spate se află un caiet şi laptopul, Ipodul, „Ifonul“, sau tableta.
Astăzi, în ţara asta, tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază cîte o familie pe săptămînă fără acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevestite la cîte cineva, cine nu are cîte un „my man“ este ori urîtă cu crengi, ori „tută“.
Astăzi, în ţara asta, băieţi deştepţi sînt cei fără carte, care reuşesc să „se învîrtă“ sau sînt „băieţi de băieţi deştepti“, care obţin bani uşor din „afaceri“ cu fraierii. Cu cît păcăleşti sau furi mai mult, cu atît eşti mai deştept.
Astăzi, în ţara asta, cînd te întîlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, sau să nu te invite la o nuntă…
Astăzi, în ţara asta, oamenii nu se mai întîlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întîlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărît sau să observe că nici cîinii vagabonzi nu zăbovesc lîngă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sînt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă „la ţară“ de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zîmbeşte, toată lumea circulă cu capul în jos, de ai zice că toţi au pierdut cîte un galben şi îl caută disperaţi. Te miri că nu se dau cap în cap…
Astăzi, în ţara asta, ieşi din bloc şi, după doi paşi, apare unul cu un cuţit sau un pistol, ţi-l pune la gît şi te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că era prietena lui?
Astăzi, în ţara asta, cînd lumea aude de armată întoarce capul pentru că „Aştia au tras în noi în ’89, şi acum au pensii nesimţite“.
Oare ce va fi mîine? CUM va mai fi ţara asta?
Cum Va Fi Mîine? …
Acum 50 de ani, generalul Charles De Gaulle spunea:
„Nu trebuie să ne ferim de cuvinte. Este foarte bine că există francezi galbeni, francezi negri, francezi mulatri. Ei sînt dovada că Franţa, conform vocaţiei sale universale, este deschisă tuturor raselor. Dar cu condiţia ca ei să rămînă o mică minoritate. Dacă nu, Franţa nu va mai fi Franţa.
Noi sîntem, înainte de toate, un popor de rasă albă, de cultură greacă şi latină şi de religie creştină. Astea nu sînt poveşti! I-aţi văzut pe musulmani? Le-aţi privit turbanele şi djelabalele? Vedeţi bine că nu sînt francezi! Încercaţi să amestecaţi uleiul cu oţetul, agitaţi sticla şi, după un moment, veţi vedea că sînt din nou separate. Arabii sînt arabi, francezii sînt francezi! Credeţi că organismul francez poate să absoarbă zece milioane de musulmani, care, mîine, vor fi douăzeci de milioane şi poimîine patruzeci? Daca îi integrăm, dacă toţi arabii şi berberii din Algeria vor fi consideraţi francezi, cum îi vom impiedica să vină în metropolă, atîta timp cît nivelul de viaţa de aici este atît de ridicat? Satul meu natal nu se va mai numi „Colombey – Două Biserici, ci Colombey Două Moschei!“. Saracul De Gaulle, n-a mai apucat să vadă cum o mare de steaguri tunisiene, algeriene şi marocane – şi nici un steag francez – îşi tălăzuia bucuria, acoperind Place de la Concorde şi Champs Elysee, în cinstea victoriei în alegeri a unui preşedinte ce intră în Palatul Elysee „purtat pe umeri“ de musulmanii care l-au votat în proporţie de 93%(!) – clasa politică franceză „călărind“ valul uriaş al imigraţiei musulmane, asemeni unui surfer iresponsabil ce speră să ajungă pe o plajă luxuriantă, dar care, probabil, îşi va sfîrşi cursa dementă, prăbuşit de val, în „raiul“ lui Mahomed… N-a mai apucat să vadă cum, mîine, musulmanii îl vor alege pe unul de-al lor, drept prim-ministru. N-a mai apucat să vadă cum uleiul se transformă, treptat-treptat, în oţet! …
Acum aproape 50 de ani, Enoch Powell – văzînd cum naţiunea britanică privea liniştită de pe metereze apropierea uriaşului val de musulmani – a spus : „Este ca şi cum ai privi o întreagă naţiune lucrînd de zor la înălţarea propriului rug funerar“. Enoch Powell, unul dintre puţinii care nu a vrut să facă „pasul înapoi“, n-a mai apucat să vadă cum lorzii Mohamed Şheikh şi Nazir Ahmed s-au aşezat pe locurile unde altădata au stat lordul George Nathaniel Curzon şi alţii asemenea lui; n-a mai apucat să audă cuvintele ministrului „englez“ …
Şhahid Malik zicea: „ în 2009 vom avea 8 deputaţi musulmani, iar în 2014 vom avea 16 deputaţi musulmani. În acest ritm, întreg Parlamentul va fi musulman. Sînt încrezător că primul ministru, cu voia lui Allah, va fi de acum în 30 de ani un prim ministru ce va avea aceeaşi credinţă cu mine”.
Cu Ivo Opstelten se încheie lista olandezilor care au fost primarii Rotterdamului în ultimii 200 de ani; cu marocanul Ahmed Aboutaleb începe lista musulmanilor ce vor conduce oraşul înfiinţat la 1270 şi în care olandezii de baştină mai reprezintă încă 55% din populaţie.
În 1629, olandezul Jan Pieterszoon Coen îi înfrîngea pe musulmani, devenind Guvernatorul General al Indoneziei. Astăzi, musulmanul Ahmed Aboutaleb îi conduce pe cetăţenii Rotterdamului!
Dacă în 1989 în Parlamentul bruxellez nu era nici un musulman, azi 21,3% din locuri sînt ocupate de musulmani, deputata Mahinur Ozedemir fiind şi prima politiciană din Europa purtătoare a vălului islamic.
Şi guvernul Bruxellez se poate mîndri că şi-a deschis porţile în faţa musulmanilor – Fadila Laanan şi Emir Kir fiind deja membri ai Executivului. Rusia nu se mîndreşte – ca Norvegia – că o musulmană a ocupat funcţia de ministru al Culturii şi nici că Duma este împănată de musulmani, asemeni Bundestagului sau Parlamentului suedez. Vice-premierul rus Dmitri Rogozin îşi atenţionează, critic, vecinii: „Spaţiul cultural european este pe cale să fie redus de culturile venite din sud. Berlinul nu a ajuns, oare, al treilea oraş turc din lume?… Dacă vrem să integrăm alte culturi, nu trebuie să ne pierdem propriile valori culturale”. Şi… totuşi: dacă Berlinul este al treilea oraş turc din lume, atunci Moscova, cu ai săi circa cinci (5) milioane de musulmani (Rogozin n-o mai spune), al cîtelea o fi?!… Şi in Rusia musulmanii îşi urmează drumul, încercînd să umple golul lăsat de prăbuşirea lor demografică de nestăvilit: studiile ONU arătînd că, în 2050, Rusia va avea cca. 108 milioane de locuitori (140 milioane azi), dintre care mai mult de 40% vor fi musulmani – iar conducatorii ruşi sînt mult mai puţin vocali în interior, decît sînt în exteriorul Rusiei.
Si pentru ca totul sa fie clar: „Noi credem că aici sîntem la noi acasă. Poate voi sînteţi străinii. Sîntem aici la noi acasă şi vom instaura regulile (Şharia) care ne convin, fie că vă place sau nu… Toate încercările de a ne împiedica vor atrage după ele o ripostă sîngeroasă. Vom îneca Moscova în sînge”.
Astfel şi-a încheiat avocatul musulman Daguir Khassavov interviul acordat, la oră de maximă audienţă, televiziunii moscovite REN TV.
Pavel Odinţov, purtătorul de cuvînt al Curţii Supreme a Rusiei, l-a sfătuit pe avocat „să-şi cîntărească mai bine declaraţiile publice“, în timp ce Vsevolod Chaplin – preşedintele Departamentului Sinodal pentru Relaţiile Bisericii cu Societatea – n-a exclus ipoteza unei legalizări a tribunalelor islamice: „Nu trebuie să împiedicăm comunitatea musulmană să trăiască după propriile sale reguli“. Prin urmare , nici ruşii nu sînt cu nimic mai vrednici decat occidentalii. Cu totii îşi sapă, de zor, groapa.
Tot înainte!

Neagu Djuvara (2013)

COMENTARII DE LA CITITORI