Escroci, şarlatani, chilipirgii

in Alte știri

Aşa cum se ştie, am scos la vînzare colecţiile mele de monede şi de documente cultural-istorice. E un veritabil tezaur, imposibil de evaluat. Mai ales în vremuri ca acelea de azi, în care scot capul nişte hoţi de profesie, care vor să înhaţe totul pe nimic – după care să dea lovitura vieţii, vînzînd de cîteva ori mai scump. Le-am observat psihologia: ei bagă la înaintare criza, care ar reprezenta o scuză pentru lăcomia lor animalică. Pentru mine, ca scriitor, e o experienţă nedorită, dar formidabilă. Natura umană în toată murdăria ei! Balzac şi Dostoievski erau copii de ţîţă! N-aş fi scris aceste rînduri dacă n-aş fi aflat, chiar în urmă cu cîteva minute, ce i-a spus un „expert” unui colaborator al meu, preot: „Ştiu că documentul semnat de Constantin Brâncoveanu, în 1696, e autentic. Am mai văzut unul, acum cîţiva ani, care a fost vîndut cu 25.000 de euro.

Din păcate, pe criza asta, nimeni nu va da mai mult de 3-4.000 de euro” (?!). Cu alte cuvinte, de vreo 7 ori mai puţin (?!). Ăsta ori e cel mai neruşinat bandit, ori e nebun de legat. Un alt „expert”, chipurile numismat, îmi telefonează să-mi spună că monedele de aur le poate cumpăra la preţul… metalului (?!). Adică un taler olandez, din 1591, mai mulţi napoleoni, din 1860, şi o monedă de 10 dolari SUA, din 1893 – care nu mi-au picat din cer, ci m-au costat o avere – nu valorează decît gramajul lor!!! Ce borfaş ordinar!!! La fel ca echipa de la Art Mark, trimisă la furat de infractorul Al. Bîldea, care bîntuie prin casele oamenilor (mai ales bătrîni) şi îi tîlhăresc. Fireşte, ar fi de dorit ca astfel de piese rarissime să nu se vîndă, fiindcă sînt de Patrimoniu Naţional şi ar trebui să ia calea unui muzeu. Dar muzeele nu au… bani! În octombrie 2013, un director de mare muzeu de Istorie, însoţit de un secretar de Stat din Ministerul Culturii, mi-a vizitat casa. Amîndoi m-au rugat să nu vînd, nimănui, aceste piese (mai ales documentele), pentru că ele sînt de Patrimoniu Naţional şi trebuie achiziţionate de acel muzeu. „Bine, de acord, dar cine plăteşte?” – am întrebat eu, senin. „Aaa, păi n-avem fonduri!” – mi-au răspuns cei doi într-un glas. E jenant.

Pentru toate şuşanelele şi deplasările inutile, peste hotare, la festivaluri ale cărţii (?!), unde Institutul Cultural Român trimite aceleaşi echipe imbecile, în frunte cu zmîngălitorul Dan Perjovski – sînt bani. Pentru achiziţionarea unor comori de cultură şi civilizaţie – nu mai sînt bani. Eu, unul, am vrut să fac un muzeu, mai ales pentru tînăra generaţie, cu intrare gratuită. Acum nu mai pot. Între a amenaja un muzeu şi a continua fenomenul „România Mare”, cu orice preţ, n-am stat pe gînduri. Pe mine nu mă ajută nimeni, cu nimic. Publicaţiile mele nu primesc nici măcar un centimetru de reclamă, pentru că ordinul dat de Mafie este să fie sufocate financiar. Ce-aţi face voi, cititorii, în locul meu? Am convingerea că aţi face exact ce fac şi eu: aţi vinde tot, ca să supravieţuiască aceste arme de luptă, „România Mare” şi „Tricolorul”. Eu n-am avut, niciodată, simţul proprietăţii. Nu am altă avere. Am fost şi am rămas un idealist. Voi merge înainte, pe acest cîmp minat, pînă la capăt. Redactorii mei trebuie să trăiască, şi ei. Şi vor trăi. Şi mă vor ajuta să scot, în continuare, cu cheltuieli puţine, cele mai bune publicaţii din Istoria presei române. Noi nu ne vindem sufletul. Noi nu ne prostituăm. Iar vocea noastră e inconfundabilă. Românii ne iubesc.

În privinţa colecţiei numismatice şi a colecţiei de documente, o bună parte a lor e pe site-ul nostru. Mai mult, nu pot să fac. Dar le dau un sfat escrocilor, şarlatanilor şi chilipirgiilor: nu ne mai deranjaţi! Nu speculaţi faptul că această criză ne-a pus, şi pe noi, cu spatele la zid. Nu veţi reuşi să ne păcăliţi, fiindcă tagma voastră e veche de cînd lumea şi un om ca mine ştie cîte parale faceţi.

Nutresc speranţa că vom rezista pînă la sfîrşitul acestui an blestemat. Puteţi compara, şi singuri: ce fonduri cheltuie în campaniile electorale cei care au nenorocit ţara – şi ce fonduri avem (sau, mai degrabă, nu avem!) noi. Eu, unul, repet: voi candida la alegerile prezidenţiale. Opriţi-mă dacă puteţi!

CORNELIU VADIM TUDOR

4 septembrie 2014

COMENTARII DE LA CITITORI