Este opinia publică un criteriu suficient de reprezentativ ca îndrumare pentru dezvoltarea economiei şi vieţii sociale a României? (6)

in Lecturi la lumina ceaiului

Cu privire la politica

economică externă a statului (2)

Fiind oameni cu şcoli „înalte“, urmate de unii chiar în străinătate, cu sprijinul material al întregului popor român, cunosc, domniile lor, că în acelaşi an, 1989, învăţămîntul de stat românesc cuprindea, în forme organizate, 25% din totalul populaţiei ţării şi că România se situa, în acest domeniu, între primele state ale lumii? Că cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică românească acopereau în întregime toate ramurile şi domeniile economiei şi că rezultatele acestora, sub aspectul creaţiei tehnico-ştiinţifice, au situat România între primele 12 state ale globului? Că au fost construite reţele naţionale largi de spitale, case de cultură, cinematografe, teatre, complexe turistice şi sportive, alte asemenea edificii social-culturale, care, în totalitatea lor, au ridicat pe un plan mult superior, faţă de trecut, nivelul de viaţă, materială şi culturală, al României? Şi dacă le cunosc, de ce lipsesc poporul român de bucuria realizărilor, greu de egalat în viitor, obţinute prin munca şi creaţia sa, fără sprijin şi amestec din afară? Şi, mai ales, de ce îi neagă poporului român capacitatea şi mîndria de a se ridica, în continuare, prin forţele sale, fără a-i înjosi demnitatea şi a înfeuda ţara marilor puteri din Apus?

Paralel cu cele prezentate, mai trebuie lămurite următoarele aspecte de importanţă capitală: Dorea sau doreşte poporul român reintegrarea României în rîndul ţărilor occidentale europene ca stat cu un regim în care orientarea spre progres a economiei şi societăţii româneşti trebuie să se stabilească prin acorduri şi scenarii elaborate de organisme politice şi financiare internaţionale, independent de voinţa sa, sub forma impunerii modelului, structurii şi performanţelor sistemului economic naţional, a proporţiilor şi mecanismelor de distribuire şi redistribuire a veniturilor ţării, a puterii de cumpărare şi a nivelului de trai ale întregii populaţii, într-o viziune practică precum cea din ultimii ani? În cazul în care răspunsurile la cele de mai sus sînt afirmative, atunci naţiunea română se poate întreba, în mod firesc, dacă, prin reînscrierea, forţată sau acceptată, a ţării în structurile cerute de interesele statelor occidentale, care resping „regimul autoritar şi conducerea centralizată a economiei“, în România, după evenimentele din decembrie 1989, s-a schimbat ceva în ce priveşte cele două atribute ale statului, condamnate? Sau, dimpotrivă, a avut loc doar un transfer al lor de la nivelul statului român la nivelul unei autorităţi economice şi politice planetare reprezentată de ele?

Timpul va lămuri, fără îndoială, natura acestei probleme de importanţă cardinală pentru viitorul apropiat şi îndepărtat al României.

Cu privire la răspunderile

celor care conduc ţara (1)

„Opinia publică condamnă şi cere pedepsirea aspră – atrag sistematic atenţia diferite foruri ale vieţii politice şi de stat româneşti, începînd cu evenimentele din decembrie 1989 –, a tuturor acelora care, prin funcţiile deţinute şi activităţile desfăşurate la nivelul ţării, în vechiul regim, au subminat şi distrus economia, cu consecinţe grave asupra calităţii vieţii şi destinelor Poporului Român!“. Pentru o cît mai riguroasă apreciere a acestei opinii, considerată publică de către cei care o susţin, inclusiv pentru delimitarea cît mai obiectivă a adevărului de neadevăr, să apelăm, fără idei preconcepute, la sursele de bază ale vremii pentru identificarea acelor „distrugeri“ şi „subminări“, din analiza corectă a lor putîndu-se desprinde concluziile ce se impun.

Corespunzător documentelor şi statisticilor acelei perioade, cunoscută şi trăită de cea mai mare parte a generaţiilor actuale, funcţiile îndeplinite şi activităţile promovate de cei avuţi în vedere s-au materializat, în cele aproape 4 decenii şi jumătate, între altele, în:

* Construirea unei industrii puternice româneşti, cu o structură largă, începînd de la ramurile industriei extractive şi energetice pînă la cele producătoare de sisteme tehnice de producţie şi de avangardă, care a asigurat locuri de muncă şi o viaţă demnă, sigură, la 4,2 milioane de muncitori şi cadre de specialitate cu pregătire înaltă, şi a cărei producţie a crescut în perioada respectivă de 135 ori;

* Crearea unei agriculturi moderne, cu un grad ridicat de mecanizare a lucrărilor specifice şi cu sisteme extinse de irigaţii pe suprafeţe de peste 3 milioane hectare, care au uşurat enorm munca ţărănimii şi au asigurat o creştere a producţiei, în acelaşi interval de timp, de 10 ori, acoperind, prin volumul şi structura produselor sale, atît nevoile de consum ale populaţiei de la oraşe şi sate şi cele de materii prime pentru industriile româneşti de profil, cît şi cerinţele creării de disponibilităţi sporite pentru export.

(va urma)

Prof. univ. dr. Gavrilă Sonea

COMENTARII DE LA CITITORI