Este războiul lor, nu al nostru

in Lecturi la lumina ceaiului

Pe vremea cînd luptătorii Statului Islamic din Irak şi Siria (ISIS) mărşăluiau către Mosul, John McCain s-a făcut ecoul fostului premier francez Paul Reynaud, atunci cînd la Paris a ajuns vestea că Rommel a spart linia Maginot, prin Ardeni, şi a intrat în Franţa. „Ne confruntăm, în aceste momente, cu o ameninţare existenţială la adresa Statelor Unite ale Americii“, a spus McCain. Totuşi, nimic din ceea ce se întîmplă în Mesopotamia nu reprezintă o ameninţare asupra existenţei Statelor Unite şi, în ce priveşte ameninţarea teroristă din partea ISIS, aceasta nu este cu nimic mai puternică decît a fost, de pildă, cu cîteva săptămîni în urmă.

Cu toate acestea, în privinţa ISIS, o ameninţare existenţială există, dar ea priveşte Irakul. Existenţa sa ca naţiune este pusă sub semnul întrebării – există posibilitatea ca acest stat să fie dezmembrat, în urma unui război civil şi sectarist. Dar asta este, în primul rînd, problema Irakului, nu a noastră. Şi, dacă primul-ministru Al-Maliki, armata sa, de 900.000 de soldaţi, şi miliţiile şiite nu pot apăra Bagdadul de cîteva mii de luptători islamişti, America nu este obligată să o facă în locul lor. Maliki ne-a spus, acum 3 ani, să plecăm acasă. Am plecat.

Iar, acum, înainte de a ne arunca înapoi în acest război nelegitim, să ne gîndim puţin care sînt ameninţările reale pentru America. ISIS este formată din fanatici care încearcă să întemeieze un califat în teritoriul controlat de ei, de la Alep, în Siria, pînă la 90 km Nord de Bagdad. Totuşi, ei s-au oprit în faţa Bagdadului. S-au oprit din mai multe pricini, printre care aceea că majoritatea şiită din Irak nu va permite sunniţilor zeloşi să le ia oraşele, să le distrugă mormintele şi să-i asasineze pe fraţii lor. Şiiţii vor lupta, aşa cum n-a făcut armata irakiană. În al doilea rînd, în Nordul şi Vestul Irakului, ISIS este aliată cu sunniţii, care-l urăsc pe Maliki şi vor să scape de el. Dar, acei sunniţi nu vor să se aleagă cu un regim taliban, care interzice fumatul şi băutura, şi nici nu vor să lupte, pentru a le tăia capetele compatrioţilor lor şiiţi.

Dacă ISIS va încerca să ia tot Irakul, vor pierde mulţi aliaţi sunniţi şi se vor trezi singuri, faţă în faţă cu majoritatea şiită din Irak, sprijinită de forţe iraniene. În plus, în timp ce armata irakiană şi miliţiile şiite ar putea, foarte bine, să apere Bagdadul, nu-l vedem pe Maliki capabil să recucerească prea curînd provinciile sunnite pierdute, întrucît sunniţii nu-l mai vor acolo, nici pe el şi nici regimul lui. Acelaşi Maliki nu pare în stare să reia oraşul Kirkuk, cucerit de kurzii care văd în asta un prim pas pe calea independenţei lor. Ce ar trebui să facă America? Ar trebui să analizeze, cu multă atenţie, toată politica noastră din Orientul Mijlociu. Să aibă în vedere că, în acest moment, noi dăm arme Armatei Siriene Libere, pentru a-l izgoni pe Bashar Assad. „Assad trebuie să plece“, a strigat Barack Obama, într-unul dintre multele sale ultimatumuri, toate ignorate.

Dar, presupunînd că Assad va cădea, atunci rezultatele vor fi prigonirea creştinilor sirieni, masacrarea alaviţilor şi o posibilă preluare a Siriei de către Frontul Nusra, aliat cu Al-Qaida, şi de către ISIS. Prezintă, oare, toate acestea vreun interes pentru America? Nu de mult, Vladimir Putin a ridicat o întrebare judicioasă: de ce, în Siria, americanii sînt de aceeaşi parte cu cei care au dărîmat turnurile gemene? Într-adevăr, de ce? Şi cine se luptă acum în Siria cu Al-Qaida şi ISIS, aşadar cu cei despre care McCain a spus că sînt o „ameninţare existenţială“ la securitatea Americii? Păi, cu cei care sînt o „ameninţare existenţială“ pentru America se luptă Assad, Hezbollah, Iranul şi Rusia! Se relatează că Teheranul s-a oferit să lucreze cu noi, să dea arme regimului lui Maliki, pentru a izgoni ISIS-ul din preajma Bagdadului.

Iar, dacă noi credem că este în interesul nostru naţional să-l menţinem pe Maliki în viaţă, de ce nu am da lumină verde Iranului să facă acest lucru? Atunci cînd Hitler s-a întors împotriva fostului său partener, Stalin, Statele Unite s-au grăbit să ofere ajutoare militare ca să-l salveze pe acel monstru, iar FDR şi Churchill au început să-l alinte la Teheran, la Yalta şi la Potsdam, zicîndu-i „bătrînul şi bunul Joe“, sau „unchiul Joe“. Este, cumva, ayatolahul Iranului mai rău decît Stalin? Să ne gîndim, de asemenea, cum s-au purtat faţă de Siria aliaţii noştri din Golf şi Orientul Mijlociu. Turcii, ţipînd că vor înlăturarea lui Assad, au dat-o cotită, atunci cînd jihadiştii s-au ridicat în Siria. Se spune că statele din Golf şi saudiţii au trimis bani şi ajutoare militare extremiştilor.

Îşi închipuie turcii şi arabii din Golf că jihadiştii nu se vor întoarce împotriva lor, dacă şi cînd Assad şi Maliki vor cădea?! Cred ei că, dacă vor da de mîncare tigrului ISIS, acesta nu-i va mînca şi pe ei?! Probabil că intrăm, în aceste momente, în primele faze ale unui război sectarist între sunniţi şi şiiţi, în tot Orientul Mijlociu. În orice caz, anunţul făcut de ISIS, că au executat 1.700 de soldaţi şiiţi căzuţi prizonieri, cu siguranţă că urmăreşte declanşarea unui asemenea război. Dacă el va izbucni, se va extinde în Liban, Iordania şi în jos, către Golf, unde şiiţii îi depăşesc numeric pe sunniţi, în Bahrein şi în provinciile Nord-Estice ale Arabiei Saudite. Întrebare: arată cumva Orientul Mijlociu – Irakul, Siria, Libia, Libanul – aşa cum ne-au promis George Bush şi consilierii săi neoconservatori, pe vremea cînd făceau tărăboiul cel mare cu invazia americană în Irak?!

Patrick J. Buchanan

COMENTARII DE LA CITITORI