ESTE SPECIA UMANĂ CONTROLATĂ DE EXTRATEREŞTRI? (3)

in Fenomene paranormale

Supermagia (II)

Atît David Copperfield, cît şi Criss Angel neagă faptul că ar avea capacităţi supraomeneşti. Cu toate acestea, Angel a demonstrat puteri de yoghin, mergînd pe cuţite, rămînînd scufundat timp îndelungat şi lăsînd un buldozer să-l strivească, pe un pat de cioburi de sticlă. Nu ar fi greu de imaginat că a învăţat şi să leviteze, aşa cum fac yoghinii. Un supermagician susţine că numerele sale se bazează pe talente paranormale. Astfel, legendarul Uri Geller afirmă că abilitatea lui de a îndoi linguri şi chei şi de a porni şi a opri ceasuri de perete şi de mînă, cu forţa minţii, reprezintă demonstraţii ale puterilor lui psihokinetice. El spune, de asemenea, că foloseşte telepatia în numerele de mentalism. Angel, care include, şi el, mentalismul în spectacole, neagă vehement orice legătură cu aceste capacităţi paranormale şi susţine că a devenit hipercapabil să ştie ce se petrece în mintea altora, recunoscînd modificările infime din inflexiunile vocii. Însă ar putea să existe un motiv practic şi, totodată, comercial pentru o asemenea negare. Menţinînd totul la nivel de „iluzie“, Angel nu trebuie să apere şi nici să explice ceea ce face, aşa cum este obligat să procedeze Uri Geller.

Puteri genetice (I)

În această eră, a Internetului, cînd orice informaţie poate să devină virală, în doar cîteva ore, şi să se răspîndească în întreaga lume, este din ce în ce mai dificil să se păstreze deplin secrete în unele programe şi poveşti referitoare la eforturile ascunse ale CIA şi ale Armatei de a crea „supersoldaţi“. Cea mai uimitoare revelaţie de acest fel este povestea lui Andy Pero. Consemnarea completă a remarcabilei vieţi a lui Pero, chiar cu propriile cuvinte, poate fi găsită la adresele http://www.angelfire.com/ut/bran-ton/pero.html şi http://educate-yourself.org/mc/projectsuperman1

part27oct99.shtml. Aceste website-uri, care prezintă povestea lui Pero, intitulată „Proiectul Superman“, au fost create de un autor misterios, Bruce Alan Walton, autointitulat „Branton“. De pe aceste site-uri, prin intermediul unui link, se face trimitere la un interviu pe care Pero l-a realizat cu Eve Frances Lorgen, pe 13 iunie 2000, în care oferă şi mai multe detalii cu privire la experienţele sale. Lorgen, cunoscută, cel mai bine, ca autoare a cărţii ,,Love Bite: Alien Intervention in Human Love Relationships”, este consilier pentru persoanele care au suferit ceea ce se numeşte „traume anormale“, pe care le descrie ca fiind „experienţe neobişnuite, precum răpirile de către extratereştri, contactul cu aceştia, controlul minţii, abuzul religios şi răpirile de către militari (MILABS), asociate cu sindromul răpirii de către extratereştri”.

Andy Pero s-a născut cu numele Michael Andrew Pero III, la data de 25 noiembrie 1969, în baza navală aeriană Fallon, Nevada, ca fiu al unui locotenent-comandor din Marină. El are amintiri fragmentare din copilărie, dar îşi aduce aminte că era „supravegheat“ de doi militari, unul din cadrul Forţelor Terestre şi celălalt din cadrul Forţelor Aeriene, care i-au monitorizat condiţia fizică şi progresele la învăţătură începînd de la vîrsta de 5 ani. Familia lui s-a mutat în Nordul oraşului New Jersey şi, la vîrsta de 11 ani, mama sa l-a înscris la un curs de învăţare a Metodei Silva.

(va urma)

Len Kasten

COMENTARII DE LA CITITORI