Eternitatea unor capodopere

in Poeme

Eminescu, creatorul nemurit de popor,
Moştenire ne-a lăsat
Acel „fără pereche” poem ,, Luceafărul”,
Simbol al setei de absolut
A omului de geniu,
Nefericit în viaţa terestră,
Indignînd pe toţi cei ce au
Vocaţia spiritului retrograd,
Convins fiind că,
Nu o dată,
Cei ce împing societatea înainte
Cu laşitate sînt străpunşi de ascuţite pumnale
Pe la spate…

Brâncuşi, înţeleptul de la Hobiţa,
„Columna fără sfîrşit” creat-a,
Ca o mişcătoare expresie a recunoştinţei eterne
Pentru toti eroii neamului
Care şi-au sacrificat viaţa,
Ca înlăturate pentru totdeauna să fie
Nedreptăţile sociale şi naţionale,
Netezind calea ce duce
Spre proclamarea Independenţei ţării.

Enescu, orfeul moldav,
Venit din mioriticul Liveni,
Aproape de mirificul Ipoteşti,
Din ,,spaţiul poeziei eminesciene”,
Capodopera ,,Oedip” ne-a dăruit,
Reliefînd cu tulburătoarea-i măiestrie
Că ,,fericit este cel curat la suflet”,
Cu el fiind bunăînvoirea între popoare…

Eminescu şi Luceafărul,
Brâncuşi şi Coloana infinită,
Enescu şi Oedip…
Sînt avuţiile româneşti, de nepreţuit,
Prin care neamul nostru,
Dăruit frumosului liber,
Se-arată-n simfonia popoarelor
Cu sufletul înalt şi drept,
Cu inima inundată-n duioşie
Şi dezmierdată de o nestăvilită iubire de oameni,
În concordanţă cu o ţară
În care doina şi dorul înnobilează
Tot ce-i îngemănat cu binele şi adevărul.

În timp ce freamătul cosmic al codrilor noştri milenari
Tălmăceşte balada mereu schimbătoarelor lucruri,
Luceafărul,
Coloana infinită şi
Oedip enescianul
Îşi continuă drumu-n veşnicie,
Odată cu eternitatea Poporului Român.
Şi ne vine a spune:
Istoria omenirii,
Istoria capodoperelor este!

DORU POPOVICI

COMENTARII DE LA CITITORI