ETICA MUNCII ŞI ETICA BUNULUI PLAC

in Cioburi de gînduri

Vreme de foarte mulţi ani ne-am reproşat că nu sîntem disciplinaţi, că nu sîntem harnici şi că ne lipseşte etica muncii. În parte, observaţiile chiar sînt de bun-simţ. Dar… numai în parte şi… numai în mică parte. De ce? Pentru că am întîlnit destule cazuri cînd etica muncii era substituită cu înlocuitori ai acesteia şi popoare întregi prosperau mai vertiginos decît faraonii din valea Nilului, cîndva. Curios, nu? Adică să prosperi fără muncă? Păi nu ni se cerea nouă, la modul imperativ, o impecabilă etică a muncii, drept condiţie a acesului la un nivel de trai cel puţin decent? Şi totuşi… Şi totuşi… se poate şi fără etică… sau, oricum, cu una a bunului plac. Ei… Evrica! Evrica! Au strigat unii, şi au alergat cu sufletul nud de colo pînă colo, ca nişte magi ai unor timpuri cîntate în minor. Dar entuziasmul s-a topit repede. Etica bunului plac era un palton prea mare pentru umerii lor. Aşa am ajuns să ne racordăm viaţa şi idealurile noastre la etica bunului plac. Muncim de zece ori cît cei care administrează etica bunului plac, şi sîntem plătiţi în firmiturile de la masa lor, pe principiul biblic că şi cîinii mănîncă de la masa stăpînilor lor. Iată ce au ajuns fiii lui Zalmoxis! Cînd în tinereţe îi argumentam tatălui meu ce venituri obţin în viticultură reprezentanţii eticii bunului plac, evident, beneficiind de tehnologii agricole superioare, tatăl meu mi-a replicat: „Dar, dragul tatei, eu obţin mai mult decît ei, şi nu deţin decît o roabă de lemn“. Comparînd rezultatele…
m-am declarat învins. Argumentele tatei erau zdrobitoare! El obţinea din fosta sa vie, pe care o administra şi în vechiul regim, 34 – 35 t de struguri la hectar. Plata era făcută, însă, ca unor oameni cărora le lipseşte etica muncii. Şi noi, copiilor săi, care lucram din primăvară pînă în toamnă tîrziu în via respectivă, ne lipsea etica muncii. Consecinţele acestui fapt sînt cunoscute. Astăzi, după atît amar de ani de trai la limită, încă ne lipseşte etica muncii. Sectorul privat aduce cel mai important cîştig la veniturile statului, dar salariaţii săi sînt plătiţi ca sclavii… pentru că le lipseşte etica muncii. Aşadar… între etica muncii şi etica bunului plac, trimfătoare este etica bunului plac. Şi totuşi… cineva administrează această stare de lucruri. Mi-am văzut mama transformată din înger într-un simbol al epuizării totale de sine. Urmează să-mi văd reduse la aceleaşi dimensiuni şi alte idealuri? Oare etica bunului plac, cu tot cortegiul ei de false valori, poate umili veşnic spiritul unui popor atît de minunat ca Poporul Român? Şi dacă nu, iată, dragi prieteni de oriunde veţi fi, rămîneţi cu etica voastră! Noi avem şi etica, şi blazonul nostru. Iar cînd etica noastră era a unui copil, strămoşii noştri îi arătau neruşinării obrazul. Şi tot era mai mult decît etica bunului plac! Ei… pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai… Da, aici a fost şi a rămas posibilă omenia în toată splendoarea zidirii ei. Cred că va trebui să fim mai conştienţi de propriile noastre rădăcini.
Ilarion Boca

COMENTARII DE LA CITITORI