Eufonii hinduse în constelaţia artei componistice franceze

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

În ampla şi profunda sa carte „Istoria muzicii universale“, volumul I, muzicologul din fosta Uniune Sovietică R.I. Gruber afirmă: „Săpăturile arheologice au scos la iveală mărturii ale nivelului cultural relativ ridicat al dravidienilor care au locuit în Valea Indusului dinainte de presupusa cucerire asiriană, din al II-lea mileniu î.Chr. Acest fapt spulberă legenda despre calităţile superioare cu care ar fi înzestrată, în exclusivitate, rasa ariană, presupunîndu-se că reprezentanţii acestei rase au împrumutat de la dravidieni realizările culturii acestora, impresionante pentru acea vreme. Informaţii în legătură cu valorile spirituale indiene, aşa cum erau ele cu aproximativ 2000 de ani în urmă, pot fi găsite în Vede, scrise în acea epocă pe frunze de palmier. S-au păstrat pînă în zilele noastre cca. 50.000 de manuscrise, care cuprind o bogată literatură antică în limba sanscrită. Dintre lucrările literaturii vedice, împărţite în 4 cărţi («Rig-Veda», «Yajur-Veda», «Sama-Veda», «Atharva-Veda»), cea mai preţioasă pentru Istoria culturii muzicale este «Sama-Veda», care cuprinde melodii ce s-au născut pe baza textelor de cult ale «Rig-Veda». Imnurile «Rig-Vedei» nu se cîntau, ci se declamau. În aşa-numitul «veac de aur», în timpul Dinastiei Gupta (Secolul IV d.Chr.), India era una dintre ţările cele mai evoluate ale lumii antice, arta Indiei Vechi devenind înfloritoare în toate ramurile sale. Alături de artele plastice, un loc important îl ocupa şi arta muzicală“. La finele Secolului al XIX-lea şi începutul Secolului XX, influenţa muzicii dintr-o Indie milenară a fost foarte puternică, mai ales în muzica franceză. În acest sens, facem referire la intonaţiile din contextul gamelor vechi, nelipsite de cromatisme, deosebit de expresive, la poliritmia respectivă, la unele principii arhitecturale, dar şi la unele aspecte ale îmbinărilor timbrale. Compozitori precum Léo Delibes, Claude Debussy, Maurice Ravel şi Olivier Messiaen – cu ale sale moduri cu transpoziţie limitată şi policromii ritmico-timbrale – pot fi reliefaţi în această constelaţie a eufoniilor hinduse, ce au pătruns în limbajul componistic al muzicienilor francezi, ei simţind nevoia să obţină, în operelor lor, o expresivă ,,transgresie geografică“ între arta sonoră din Asia şi cea din Europa. În calitate de soprană de coloratură, Magda Ianculescu a avut bucuria de a interpreta rolul principal din opera ,,Lakmé“ de Léo Delibes. A impresionat-o libretul, care ne prezintă lupta eroinei, într-o strînsă legătură cu muzica respectivă, oscilînd între dragostea de ţară, păstrarea tradiţiilor spirituale ale poporului său şi dragostea curată, nobilă şi înălţătoare, pentru alesul inimii ei neliniştite. În celebra ,,Arie a clopoţeilor“ s-a desluşit un evident colorit oriental în ceea ce priveşte varietatea gamelor, a ritmurilor, dar şi a timbrelor utilizate. În preludiul acestei arii s-a conturat o splendidă monodie, integrată în ritmul ,,parlando-rubato“, care ne aminteşte de doinele noastre milenare, în care se cristalizează sentimentul dorului, atît de românesc în esenţa lui sublimă. În afară de acest moment, care solicită foarte mult tehnica sopranelor de coloratură, mai pot fi menţionate preludiul operei, interludiile orchestrale, dar şi unele motive conducătoare. În toate acestea se poate remarca dualismul sonor, în care specificul sonor oriental şi cel occidental se îmbină armonios. A impresionat şi felul cum autorul a valorificat instrumentele de percuţie. Tot muzicologul R.I. Gruber subliniază: „Monarhii indieni erau urmaţi la procesiuni de timpanişti şi de alţi muzicanţi, care mînuiau instrumente de percuţie. Aceste instrumente erau folosite şi în muzica militară. Este descrisă o vînătoare regală, la care monarhul omoară fiarele cu săgeţi, în timp ce haremul lui intonează cîntece de slavă. În Ramayana este înfăţişată intrarea festivă a regelui, într-un oraş împodobit, în sunetele timpanelor şi ale unor instrumente muzicale făcute din scoici“. Léo Delibes foloseşte, cu discreţie şi eficienţă, instrumentele de percuţie chiar în vestita ,,Arie a clopoţeilor“. Intrînd mai în adîncul acestei opere, ne dăm seama că muzica poate să înfrăţească popoarele lumii, aceasta fiind menirea ei. De altfel, la originea esteticii lui George Enescu se află aforismul: ,,Prin muzică spre mai bine“.

DORU POPOVICI

COMENTARII DE LA CITITORI