Eufonii hinduse, în constelaţia artei componistice franceze

in Lecturi la lumina ceaiului

În ampla şi profunda sa carte „Istoria muzicii universale”, volumul I, muzicologul din fosta Uniune Sovietică R.I. Gruber subliniază: „Săpăturile arheologice au scos la iveală mărturii ale nivelului cultural relativ ridicat al dravidienilor, care au locuit în valea Fluviului Indus, încă înainte de presupusa cucerire asiriană din al II-lea mileniu î.Chr. Acest fapt spulberă legenda despre calităţile superioare cu care ar fi înzestrată, în exclusivitate, rasa ariană şi permite să se presupună că reprezentanţii acestei rase au împrumutat, de la dravidieni, realizările culturii lor, impresionante pentru acea vreme. Informaţii în legătură cu valorile materiale şi spirituale indiene, aşa cum erau ele cu aproximativ 2000 de ani în urmă, pot fi găsite în «Vede» (culegere de texte originare în Vechea Indie), scrise, în acea epocă, pe frunze de palmier. S-au păstrat aproape 50.000 de manuscrise, care au în cuprinsul lor o bogată literatură antică, în limba sanscrită. Dintre lucrările literaturii vedice, împărţite în 4 cărţi (Rigveda, Pagiurveda, Samaveda, Atharvaveda), cea mai preţioasă pentru Istoria culturii muzicale este Samaveda, care cuprinde melodii ce s-au născut pe baza textelor de cult ale Rigvedei. Imnurile Rigvedei nu se cîntau, ci se declamau. În aşa-numitul «veac de aur», în timpul Dinastiei Gupta (Secolul IV d.Chr.), India era una dintre ţările cele mai evoluate ale lumii antice. Arta Indiei Vechi a înflorit, în toate ramurile sale. Alături de artele plastice, un loc important îl ocupa şi arta muzicală”. La sfîrşitul Secolului al XIX-lea şi începutul Secolului XX, influenţa muzicii dintr-o Indie milenară a fost puternică, mai ales în muzica franceză. În acest sens, ne referim la intonaţiile din contextul gamelor vechi, nelipsite de cromatisme, deosebit de expresive, la poliritmia respectivă, la unele principii arhitecturale şi la aspecte ale îmbinărilor timbrale. Compozitori precum Leo Delibes, Claude Debussy, Maurice Ravel, dar mai ales Olivier Messiaen, cu ale sale moduri cu transpoziţie limitată şi policromii ritmico-timbrale, pot fi reliefaţi în această constelaţie a eufoniilor hinduse, ce au pătruns în limbajul muzicologic al compozitorilor francezi, aceştia simţind nevoia să obţină, în operele lor, o expresivă „transgresie geografică” între arta sonoră din Asia şi cea din Europa.

În calitate de soprană de coloratură, Magda Ianculescu a avut onoarea de a interpreta rolul principal din opera „Lakmé”, de Leo Delibes. A impresionat-o libretul, care ne prezintă lupta eroinei, într-o strînsă legătură cu muzica respectivă, ea oscilînd între dragostea de ţară, păstrarea tradiţiilor spirituale ale poporului său şi dragostea curată, nobilă şi înălţătoare, pentru alesul inimii. În celebra „Arie a clopoţeilor” s-a desluşit un evident colorit oriental atît în ceea ce priveşte varietatea gamelor, cît şi în cea a ritmurilor şi timbrelor utilizate.

În preludiul acestei arii s-a conturat o splendidă monodie, integrată în ritmul „parlando-rubato”, care ne aminteşte de doinele noastre milenare, în care se cristalizează sentimentul dorului, atît de românesc în esenţa lui sublimă. În afară de acest moment, care solicită foarte mult tehnica sopranelor de coloratură, pot fi menţionate preludiul operei, interludiile orchestrale, dar şi unele motive conducătoare. În toate acestea se poate remarca dualismul sonor, în care specificul oriental şi cel occidental se îmbină armonios. A impresionat şi felul cum autorul a valorificat instrumentele de percuţie. Tot muzicologul R.I. Gruber afirmă: ,,Monarhii indieni erau urmaţi la procesiuni de timpanişti şi de alţi muzicanţi, care mînuiau instrumente de percuţie. Aceste instrumente erau folosite şi în muzica militară. Tot aici este descrisă o vînătoare regală, monarhul omorînd fiarele cu săgeţi, în timp ce haremul lui intonează cîntece de slavă. În «Ramayana» este înfăţişată intrarea festivă a regelui într-un oraş împodobit, în sunetele timpanelor şi ale unor instrumente muzicale, făcute din scoici”. Leo Delibes foloseşte, cu discreţie şi eficienţă, instrumentele de percuţie, chiar în vestita „Arie a Clopoţeilor”. Intrînd în adîncul acestei opere, ne dăm seama că muzica poate şi trebuie să înfrăţească popoarele lumii, aceasta fiind menirea ei. De altfel, la originea esteticii lui George Enescu se află aforismul „Prin muzică spre mai bine”.

DORU POPOVICI

COMENTARII DE LA CITITORI