Europa, un proiect confuz

in Polemici, controverse

Duminică, după prînz. Ultimele informări spun că prezenţa la vot, la Referendum, este de 11 şi ceva la sută. Mic, foarte mic, pentru o ţară cu aşa pretenţii mari. Deja văd titlurile din mass-media, de mîine, luni, 8 octombrie: Dragnea, lovitură de moarte! Poporul român, înţelept, nu a picat în plasa PSD; România, cu adevărat o ţară europeană, tolerantă şi plină de ambiguităţi sexuale etc. Vor fi titluri strîmbe, şi de o parte, şi de alta a celor două tabere care se înfuntă aici, în România. Tabăra corupţilor locali cu tabăra trădătorilor de neam. Că astea sînt cele două mari găşti pe care neamul ăsta românesc le-a ridicat la rang de înalţi conducători.  Toţi, o apă şi-un pămînt, departe de interesele ţării, dar foarte aproape de resursele ei, fie ele cele financiare, fie cele naturale.

Referendumul, aşa cum se prezintă acum, nu va trece. Bucurie mare în tabăra progresiştilor, înfrîngere la scor pentru tradiţionalişti. Dar oare cine cîştigă cu adevărat aici, şi cine pierde? Cine îşi va încolăci braţele în jurul acestui neam blazat şi cine îl va suge în continuare de vlagă? Progresiştii vor spune că românii au votat matur. Alţii, doar că nu a fost aşa cum trebuie promovat acest scrutin. În realitate, însă, de ce să nu recunoaştem, poporul român este sătul de tot şi de toate, a lăsat deoparte arma sa de bază, religia ortodoxă, şi a decis să lupte prin neprezentare, aşa cum a făcut de multe ori. Indiferenţa la tot ce se întîmplă dincolo de zidurile casei sale, este acum singura armă care i-a rămas românului, singurul mod de a protesta la ceea ce se întîmplă dincolo de gard. Pentru că el, românul de rînd, ori este prost informat, ori nu îi iese nimic la ce se întîmplă, ori e prost de-a binelea şi nu înţelege că lumea din care el încă mai face parte este în curs de transformare. Mulţi gîndesc greşit, că dacă nu le bat la uşă doi bărbaţi care se ţin de mînă şi le cer să-i înfieze copilul, acest lucru nu se va întîmpla vreodată.

Personal, sînt un tradiţionalist sadea, ţin foarte mult la familia tradiţională, tin mult la conceptul divin al familiei. Dar nu pot să nu fiu de acord cu „parteneriatul civil”, care eu cred că trebuie să fie adoptat şi la noi, pentru ca aceia care au alte preferinţe „casnice” decît majoritatea să poată să îşi păstreze mai departe, şi în siguranţă, averea sau drepturile. Nu sînt însă deloc în favoarea intrării lor în Biserică. Ar fi un mare afront adus credinţei, lui Dumnezeu, care, în Geneză, a definit clar noţiunea de familie şi scopul ei pe acest pămînt.

Pentru un stat ortodox, pe care se pare că tocmai credinţa l-a făcut să reziste de-a lungul secolelor, ratarea acestui Referendum este un eşec în primul rînd pentru Biserică, pentru BOR, care nu ştie sau poate că a uitat să aducă în inimile românilor credinţa în Dumnezeu. Avînd mari lacune în comunicare şi mari beneficii financiare, Biserica a început să se îndepărteze de credincioşi, tot aşa cum politicienii s-au îndepărtat de electorat, de cei care i-au ales. Dumnezeu însuşi este dezamăgit de BOR, aşa cum majoritatea românilor sînt. Din dreapta credinţă şi cele sfinte, BOR a ales drumul către îmbogăţire. Un motiv suficient de puternic pentru a refuza să meargă la vot al celor care doresc existenţa pe mai departe a familiei tradiţionale.

Trăim o continuă schimbare a valorilor. La început de Secol XXI, fiecare zi devine o provocare pentru fiecare cetăţean al acestei ţări. Nu mai există nimic sfînt în ţara asta, nu mai reprezentăm de mult o naţiune, sîntem doar fărîmele unei istorii comune, şi cam atît. Cei deştepţi, cei de sus, au trasat deja drumul nostru, şi noi nu mai putem decide decît la un nivel mult prea mic, ca să poată influenţa marele plan. Plan în care se pare că mai există oponenţi, mici cioturi, în care nu se vor împiedica toţi cei care ţintesc undeva sus, acolo unde nici unul dintre noi, muritorii, nu putem ajunge. O să devenim şi noi, ca Europa majoritară, o ţară în care cupluri de bărbaţi şi de femei se vor ţine de mînă pe stradă şi se vor săruta duios sub clar de lună. Lumea va fi alta, copiii vor fi alţii, iar ideea de iubire va fi cu totul altfel interpretată.

Eu cred, însă, că acest drum pe care acum Europa l-a ales, este unul greşit. Să nu uităm, totuşi, că, de-a lungul secolelor, mai ales în perioada de supremaţie a imperiului otoman, credinţa în Dumnezeu a făcut ca Europa să nu fie acum musulmană. Porţile Vienei au rezistat, în 1529, şi prin puterea credinţei, nu doar a armelor. Cu mici excepţii, Europa de acum este Imperiul Roman de ieri. Aşa cum religia, cum creştinătatea se spune că a stat la baza slăbirii şi ulterior a dispariţiei colosului de pe hartă, aşa şi LGBT-ul poate să fie acum coloana a V-a a celor care vor o Europă slabă, distrusă şi îngenuncheată. Mă întreb, în cazul unei evoluţii necontrolate a acestui curent, cum se va proceda în cazul în care, de voie sau de nevoie, armata română, în cazul nostru, o să plece la război. Cum se va face cu familiile formate din doi bărbaţi? Cine va merge la război? Cine va rămîne acasă? Cum vor reacţiona bărbaţii din familii tradiţionale cînd vor vedea că alţi bărbaţi, dar cu alte preferinţe, vor sta acasă, în timp ce ei vor pleca pe front, în prima sau a doua linie? Cum vor reacţiona soldaţii cînd vor avea printre ei altfel de camarazi, care văd în ei nu doar un tovarăş de front, ci şi o posibilă amantă? Cum vor reacţiona „fetele” de acasă ştiind că „bărbaţii” lor vor fi alături de fel şi fel de posibile „ispite”? Care va fi valoarea combatantă a unor armate astfel formate? Evident că mulţi vor contrazice ce spun aici, cu argumente poate chiar valabile la timpul prezent.

Dar la cum evoluează lucrurile în Europa, rapiditatea cu care se dau legi contra naturii, ca să nu zic contra bunului-simţ şi al religiei, în timp oarecum scurt, vom avea un Referendum prin care pedofilii vor avea voie să înfieze copii, zoofilii vor avea voie să se căsătorească cu animale mai mult sau mai puţin domestice, iar geriontofilii îşi vor face propriile lor azile de bătrîni. Lumea asta, aşa cum am cunoscut-o eu, care e simplă, cu mama, cu tata, cu prieteni şi duşmani, cu păsări şi animale, se transformă într-un amalgam sexual, care va aduce multă confuzie în minţile celor mici şi multă ură în inimile celor care se simt nedreptăţiţi. Drumul Europei este unul greu de înţeles, la o primă vedere, dar poate că atunci cînd ai destui bani şi minte puţină, simţi nevoia să schimbi lumea după apucăturile tale strîmbe, investind bani în otrăvirea altor minţi, şi în transformarea lui Dumnezeu în cu totul şi cu totul altceva decît ceea ce este de fapt.

Tano

COMENTARII DE LA CITITORI