EVENIMENT EDITORIAL

in Alte știri

 

„Cu picioarele pe pămînt“ este o carte apărută cu binecuvîntarea Părinţilor de la Chilia Buna Vestire, Schitul Lacu, din Sfîntul Munte Athos. A fost realizată la Editura „Vis de Vacanţă“, din Bucureşti, unde a văzut şi lumina tiparului. Ediţia a fost îngrijită de voluntari inimoşi, de la Centrul de Strategii Aplicate, care, prin ajutorul lor, au făcut posibil ca volumul „Cu picioarele pe pămînt“ să ajungă la dvs. Pe pagina de gardă, autorul a scris următoarea dedicaţie, adresată doamnei Doina Vadim Tudor şi fiicelor acesteia, Lidia şi Eugenia: „D-nei Doina Vadim Tudor şi domnişoarelor Lidia şi Eugenia, un gînd frumos din Sfîntul Munte Athos din partea autorului. Cu drag, Ionuţ Riteş, 21 octombrie 2015, Bucureşti“.

*   *   *

Trebuie să recunosc: relaţia mea cu biserica nu este tocmai una bună! Botezată ortodox, nu am găsit niciodată un preot duhovnic sau o biserică întru credinţa mea în care să îmi găsesc liniştea. Asta cu siguranţă s-a datorat faptului că nu înţelegeam unele lucruri. Am un ritual al meu de a spune rugăciuni, de a aprinde lumînări, de a merge la biserică numai şi numai cînd e cazul. Şi, „fiind ruptă de lume, am ars etape în evoluţia (mea) spirituală“… pînă într-o zi… cînd am primit cartea „Cu picioarele pe pămînt“ – povestea pelerinajelor lui Ionuţ Riteş (autorul) la Sfîntul Munte Athos – „o serie de răspunsuri la multe dintre întrebările şi frămîntările sufletului“. Şi, da, aşa cum se spune în prefaţă, „expunerea este făcută într-un stil liber şi clar, fără complicaţii lingvistice pretenţioase, sau termeni teologici inaccesibili, ceea ce dă cititorului o dispoziţie meditativă, dar, în acelaşi timp, oferă multiple teme de reflecţie duhovnicească şi inviă la descoperirea frumuseţilor athonite“. A fost lectura care mi-a înseninat dimineţile de vară, la cafea, înainte de a pleca la serviciu, în zumzetul păsărelelor şi al gîzelor trezite la cotidian. Şi, da, „călători pe Pămînt sîntem cu toţii, toţi cei aleşi să venim aici pentru a învăţa“. Am învăţat din această carte cine a creştinat Muntele Sfînt, cum ortodoxia este calea spre mîntuirea sufletului, iar teoria reîncarnării este periculoasă, dar şi că Dumnezeu nu Se va supăra dacă îi respingi vreun vis, şi cum să fim liberi ca porumbeii şi înţelepţi ca şerpii. Cum trebuie să conştientizăm moartea ca pe ceva bun şi cum mîndria este marea problemă a acestei lumi, o lume destul de plină de lucruri neştiute despre cerşetorie, de prieteni de dincolo, de sfinţi care stau unde vor ei. Prinsesem drag şi respect pentru icoane de la şeful şi, în acelaşi timp, prietenul meu, Corneliu Vadim Tudor. Am chiar o mini-colecţie. Dar cartea lui Ionuţ mi-a întărit convingerea că icoanele cer respect (aşa este!) şi dau dragoste (cu siguranţă!). Astfel că lucrurile au mers ca de la sine în ultima perioadă, într-o casă nouă, în care icoanele au locul lor de cinste, sînt tratate cu respect şi îmi oferă nu numai dragoste, ci şi liniştea şi binecuvîntarea lor, ori de cîte ori am nevoie. Cît despre poveştile despre Sfînta Parascheva şi Ioan Botezătorul, despre călătoria pe urmele Maicii Domnului şi despre trecutul Muntelui Athos, ele mi-au dat de gîndit. La puterea spovedaniei şi a împărtăşaniei, însă, m-am oprit. Tot nu o înţeleg! Accept, însă, ce spune autorul în final, în loc de încheiere: „(…) schimbările de natură duhovnicească se realizează greu, iar vechile deprinderi se îndreaptă şi mai greu“. Dar nu mă necăjesc… sper să fie cît de curînd, şi la mine, o schimbare! Doamne-ajută!

Carmen Denisa Ion

P.S . Cartea lui Ionuţ Riteş trebuie citită şi înţeleasă la adevărata ei valoare. Nu cred că există fraze mai scurte şi mai pe înţelesul tuturor, care să ne explice mai simplu şi mai concis decît o face autorul. Aşa că, spor la lectură!

COMENTARII DE LA CITITORI