Exorcism (2)

in Mica enciclopedie

Tratatele de medicină menţionează boli psihice care provoacă celor „atinşi“ manifestări de o rară violenţă. Însă există şi situaţii în care aceste reacţii depăşesc orice limită şi par a excede cadrul fixat de psihiatrie. În astfel de cazuri, se vorbeşte despre posibilitatea ca bolnavul să nu fie cu adevărat bolnav, ci mai degrabă posedat. Mai întîi, să încercăm să descifrăm ce anume înseamnă a fi posedat şi cum ajunge un om într-o astfel de situaţie. A fost lansată o teorie potrivit căreia există o lume nevăzută, populată de entităţi umane sau non-umane, benefice sau malefice. Mai mult sau mai puţin, sîntem cu toţii influenţaţi de astfel de entităţi, pe care le atragem, conform sentimentelor şi gîndurilor noastre. Există însă o diferenţă între a te lăsa influenţat de o entitate malefică, pentru că nu te simţi capabil să lupţi cu gîndurile şi sentimentele negative, care încearcă să te domine, şi a fi posedat. Se spune despre o persoană că este posedată atunci cînd este dominată de diavoli. Cazurile de posedare sînt extrem de rare. Cultul romano-catolic recurge la serioase verificări înainte de a-l declara pe un asemenea om ca fiind posedat şi de a i se permite să fie exorcizat. Exorcizarea se face doar de către anumiţi preoţi, instruiţi în acest scop. Se spune că nu orice om poate fi posedat. Este nevoie ca el, prin comportamentul său, prin păcatele sale, prin incapacitatea de a-şi domina pornirile spre rău, să lase loc liber de a fi posedat. Mai greu de explicat, aproape imposibil, sînt cazurile de copii posedaţi. După două astfel de cazuri, au fost realizate filme care, în cea mai mare parte, au respectat realitatea. Semnele distinctive între posedare şi boală psihică sînt destul de clare. Cînd persoana posedată levitează, vorbeşte cu voce schimbată, în limbi vechi, urinează în cantităţi uriaşe, îi apar semne pe piele – dermografie – se adresează preotului exorcist dezvăluindu-i anumite secrete ale vieţii sale, nu mai pot exista îndoieli. În Anexa cărţii „Totul e infern“, autorii David Zurdo şi Angel Gutiérrez oferă explicaţii privitoare la ritualul exorcismului practicat în cadrul cultului romano-catolic, pe care le vom reda întocmai:
– Ritualul exorcismului a fost instituit de Papa Paul V în anul 1614 şi reformat în 1990, prin ultima extensie a conciliului Vatican II, de către Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sfintelor Taine. Cu această reformă, care permite traducerea în orice limbă şi care a schimbat multe practici şi rugăciuni, nu sînt de acord mulţi exorcişti.
– Ritualul exorcismului şi practica lui sînt întru totul în vigoare astăzi în Biserica catolică. Benedict XIV sprijină activitatea exorciştilor. Însuşi Papa Ioan Paul II a realizat practici de exorcizare, dintre care unul – asupra unei fete – a început în Piaţa Sfîntul Petru, în faţa a mii de credincioşi.
– Cînd o persoană despre care se presupune că e posedată de Diavol este supusă unei acţiuni de exorcizare, ea trebuie să-şi dea consimţămîntul. Se recomandă, dacă este posibil, ca, în timpul ritualului, să fie prezent şi un psihiatru, precum şi să se înregistreze video sau audio tot ceea ce se întîmplă.

(va urma)
Margareta Chetreanu

COMENTARII DE LA CITITORI