Exorcism (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

Ritualul de exorcizare din cadrul Bisericii romano-catolice nu poate fi practicat de orice preot, ci numai de cei specializaţi. Mai mult, preotului abilitat nu i se permite să-ţi exercite acest drept la simpla cerere a familiei celui considerat a fi posedat. Exorciştii au nevoie de o aprobare specială de la superiorii lor. Înainte de a da o astfel de aprobare, se procedează la o verificare serioasă, pentru a fi siguri că cel despre care familia crede că este posedat nu este, cumva, doar un om cu minţile rătăcite. Cu ani în urmă, revista Paris Match a publicat un articol, în care se evoca o colaborare strînsă între medici psihiatri şi preoţi specializaţi în practicarea exorcizării. După verificările de rigoare, ei îi trimiteau pe cei afectaţi de grave tulburări de la unul la altul, pentru a evita ca un posedat să fie tratat de un medic şi invers. Yami Kamui-Krueger, în lucrarea sa „Supranaturalul dezvăluit“, dedică exorcismului un capitol întreg, pe care-l numeşte Războiul spiritelor rătăcitoare. Acesta porneşte de la ideea că, indiferent de faptul că posedarea are sau nu o existenţă obiectivă, fenomenul nu poate fi ignorat, ceea ce a făcut ca toate religiile lumii să încerce să găsească diferite modalităţi prin care un om chinuit să poată fi eliberat de răul care-l macină. Ritualul ortodox este mult diferit de cel practicat de Biserica catolică. Mai întîi, este eliminată rigoarea impusă de catolici. Nu există preoţi specializaţi care să ofere ajutor celor presupuşi a fi posedaţi şi nici verificări foarte atente, cu scopul de a fi siguri că boala psihică nu poate fi luată în considerare. Orice preot poate citi la căpătîiul celui care se presupune că este posedat Moliftele Sfîntului Vasile. Cîteva posturi de televiziune au prezentat exorcisme practicate la mînăstiri, care nu păreau deloc convingătoare. Femeile care urlau şi se contorsionau în toate felurile păreau mai degrabă atinse de isterie, posibilitatea ca ele să simuleze posedarea nefiind exclusă. Din păcate, a fost prezentat şi un caz de-a dreptul hilar, cînd un preot îl aşezase în patru labe pe cel considerat de familie că este posedat şi-l călărea ca la un rodeo. Aceste imagini ar trebui să fie suficiente pentru ca Patriarhul să ia nişte măsuri care să restrîngă dreptul de practicare a exorcismului. Oricît de ataşaţi am fi cultului nostru strămoşesc, nu putem nega necesitatea introducerii unei rigori, după exemplul Bisericii catolice. În lucrarea mai sus citată, se susţine că şi obiectele pot fi posedate. Acest lucru a dus la elaborarea unor teorii privitoare la bîntuiri. Se pot vedea pe micul ecran documentare care prezintă cazuri de case bîntuite, în care diverse obiecte dansează prin aer, spre groaza membrilor familiei. Desigur, scepticii vor face haz şi vor susţine că există explicaţii logice ale acestor fenomene. În unele cazuri, chiar există explicaţii pentru unele întîmplări ciudate, care par să aparţină domeniului paranormal, dar asta nu ne dă dreptul să considerăm că, în toate aceste situaţii, oamenii au halucinaţii sau că unele defecţiuni ale sistemului de instalaţie sînt responsabile pentru răul resimţit de locatarii unor case. A fost elaborată şi o teorie prin care se susţine că în locurile unde există reprezentări ale unor persoane din viaţa reală, cum ar fi muzeele figurilor de ceară, se creează o realitatea paralelă, propice să „primească“ anumite spirite. Se spun multe despre cimitire, care sînt considerate ca fiind locuri bîntuite, pentru că se crede că sufletele rămîn mult timp ataşate de trupul pe care l-au părăsit.

(va urma)
Margareta Chetreanu

COMENTARII DE LA CITITORI