Experienţa desprinderii sufletului de corp (2)

in A nu se citi noaptea

 

Spiritul tînărului care murise în Franţa, pe frontul de luptă, intra în contact cu sora sa prin intermediul planşetei cu litere, spunîndu-i: „Am murit lovit de un obuz. Cei de aici mi-au spus că moartea mea s-a produs în mai puţin de un minut. Convulsiile agoniei au durat foarte puţin, cu toate că mi s-a părut că au trecut ore întregi. Cînd am fost lovit, eram la marginea tranşeei. După ce au încetat convulsiile, m-am văzut din nou, aşa cum eram înainte, în perfectă stare de sănătate. Mă vedeam soldat. Primul meu gînd s-a îndreptat către Ben (copilul său) şi, deodată, m-am trezit acasă la mine, unde l-am văzut dormind alături de mama lui, scumpa mea soţie, Carrie. Îi vedeam tot atît de bine ca şi cu ochii trupului. Pe urmă, v-am văzut pe tine şi pe John (cumnatul său). M-am gîndit şi la mama şi m-am văzut transportat la ea. Stătea pe pat. I-am adresat cîteva cuvinte, dar ea nu a dat nici un semn că m-ar fi auzit. Atunci, am revenit în Franţa, la locul unde am căzut pe front. Ştiam că am murit. Aici mi s-a întîmplat un lucru ciudat: am văzut desfăşurîndu-se în faţa ochilor mei toate evenimentele din viaţa mea şi am constatat cît de rău m-am purtat. După aceea, un spirit s-a apropiat de mine. Era tatăl meu. În primele momente, nu l-am recunoscut, dar, cînd m-a strigat pe nume – «Will» -, l-am recunoscut şi m-am aruncat, plîngînd, în braţele lui. Eram deosebit de emoţionat. Nu mai ştiu cît timp am stat aşa. Îmi amintesc numai că, în acest interval, nu-mi mai vedeam camarazii şi nu mai auzeam zgomotul bătăliei. Şi, totuşi, ceva era ciudat. Intram în gîndurile camarazilor mei. Am aflat, astfel, că au fost foarte impresionaţi de moartea mea. Cînd amicul meu Frank s-a apropiat de cadavrul meu, pentru a se asigura că eram mort, l-am privit pentru ultima dată. Eram într-o stare de confuzie. Tata era tot lîngă mine, încurajîndu-mă şi spunîndu-mi că nu va trece mult timp şi-mi voi recîştiga echilibrul mental, după care m-a condus la locuinţa sa, unde trăim acum, împreună, aşteptînd venirea mamei la noi. Într-o zi, tata mi-a spus: «Vrei să o vezi pe mama-mare?». N-o întîlnisem încă în lumea spirituală, ea aflîndu-se într-un loc îndepărtat. Apoi, tata a adăugat: «Formulează-ţi puternic în gînd dorinţa de a fi lîngă ea, şi eu voi face la fel». Am făcut-o amîndoi şi, deodată, ne-am avîntat în spaţiu cu iuţeala fulgerului. În mai puţin de o secundă am fost lîngă ea. Era împreună cu tata-mare şi cu unchiul Walter, pe care nu-l cunoscusem în timpul vieţii mele terestre, dar mi-am dat seama imediat că îl cunoşteam de pe vremea cînd, întrupat fiind, tata mă conducea, în timpul somnului, la el”. Într-un alt mesaj, spiritul adaugă detalii referitoare la momentul morţii sale: „Au murit şi alţi camarazi de-ai mei, însă ei nu şi-au dat seama că au trecut în Lumea de dincolo. Credeau că visează. Eu am realizat imediat că am murit, dar nu-mi puteam explica acest fapt, pentru că aveam aceleaşi simţuri. Înainte de a pleca în război, nu m-am gîndit niciodată la condiţiile probabile ale lumii spirituale. În timpul şederii în tranşee, mi-a fugit gîndul la Cer, dar nu-mi puteam imagina adevărul. Fireşte, aveam în cap descrierile din cărţile bisericeşti despre coruri şi harfe îngereşti. Însă, ceea ce era de neînţeles pentru mine, după ce am murit, a fost faptul că mă vedeam şi simţeam absolut ca şi înainte, cînd, de fapt, eram o umbră, o ceaţă. De asemenea, nu-mi puteam explica faptul că, atunci cînd vă vizitam, vă vedeam pe toţi ca pe o ceaţă, ca pe nişte umbre. Imediat după moarte, cînd am venit la voi acasă, v-am văzut ca şi cînd eram printre voi, dar, mai tîrziu, voi aţi devenit din ce în ce mai puţin corporali. Acum vă văd asemenea unor corpuri diafane, adică vă văd aşa cum veţi fi aici, ca spirite. Aici sînt foarte ocupat, de fapt aşa sîntem toţi. Nu întrerupem lucrul decît cînd ne simţim obosiţi. Să ştii, însă, că oboseala noastră este de altă natură decît a voastră. Îţi voi vorbi altă dată despre ocupaţiile mele”.

(va urma)

SCARLAT DEMETRESCU

COMENTARII DE LA CITITORI