Experienţa desprinderii sufletului de corp (4)

in Lecturi la lumina ceaiului

 

 

Pînă acum, am descris comunicările unor spirite care au dus pe Pămînt o viaţă morală obişnuită. Urmează cele comunicate de un spirit care s-a abătut de la calea normală a vieţii, un nobil englez, care nu era un om rău, dar care şi-a dus viaţa în petreceri şi depravări (comunicarea lui a venit prin două mediumuri, persoane prietene, şi anume doamna Aimée Earle şi doamna Florence Dismore). Într-o zi, pe cînd doamna Dismore cînta la pian, doamna Earle – clarvăzătoare – i-a atras atenţia prietenei sale că vede un spirit, care are chipul unui om brunet. A doua zi, pe cînd cele două prietene erau din nou împreună şi comentau cele citite într-o carte, doamna Earle a văzut iar aceeaşi fantomă, care părea că ascultă subiectul comentat de cele două prietene. Şi, venind vorba de persoana lui, s-a adresat celor două femei: „Dar eu nu sînt mort, iată-mă, sînt aici, lîngă voi“. Spiritul-ghid al doamnei Earle – care era de faţă şi totuşi invizibil tuturor – i-a spus să nu răspundă nici un cuvînt acelui spirit şi să continue lectura, ca şi cînd nu ar observa nimic. Spiritul-ghid al celui sosit recent în lumea cerească îl aduse aici ca să-l convingă că el a murit şi că acum se găseşte în lumea spirituală. După ce a înţeles noua stare şi lume în care se afla, spiritul a fost convins să-şi destăinuie, ca la o spovedanie, viaţa. „De cîte lucruri trebuie să te dezobişnuieşti cînd vii în noua existenţă! Oh, de cîte, de cîte! Dar cum să faci ca să te ridici? E tîrziu pentru mine, şi, cu toate acestea, am în jurul meu spirite generoase, care mă încurajează, întărindu-mi credinţa că voi vedea, şi eu, splendorile spaţiilor şi voi auzi armonia cerească. Acum, nu mă mai simt egoist, ba chiar am o mare simpatie pentru toţi. Mi s-a aplicat un tratament energic, dar necesar. O secundă din viaţa terestră mi-a fost de ajuns să mă sinucid. Căzusem la poalele unei stînci. Un bloc s-a desprins de sus şi mi-a strivit capul cu desăvîrşire, făcîndu-mă de nerecunoscut. Am fost identificat după hîrtiile pe care le-am avut la mine. După aceea, am fost cuprins de întunericul cel mai profund. Am încercat să merg, pipăind prin întuneric. Nu zăream nici o lumină. O tăcere de mormînt era în jurul meu, ceea ce mă îngrozea. Îmi părea, însă, că în depărtare licăreşte o lumină şi că aud anumite sunete muzicale. Mă întrebam: «Ce înseamnă toate acestea?». Simţeam că înnebunesc, pentru că luptam cu necunoscutul. În fine, obosit, am căzut la pămînt, într-o depresie de nedescris. Cînd mi-am revenit, m-am trezit lîngă stînca unde era întins trupul meu. Am încercat să-l ridic, să-l însufleţesc, dar am fost nevoit să mă îndepărtez, respins de mirosul care se ridica din el. Mi-a venit ideea că trebuie să fiu nebun, fără să mă gîndesc la eventualitatea morţii mele fizice. Nu ştiu cît timp am rătăcit în jurul acestor stînci, dar, în sfîrşit, într-o zi, «nebunia» mea a ajuns într-o fază neaşteptată. Eram într-o casă, de unde nu puteam pleca şi în care se aflau două persoane necunoscute. La început, am ascultat muzică la pian, apoi, lectura unei cărţi şi conversaţiile care au urmat. Am aflat după aceea că doamnele din casă aveau cunoştinţă de prezenţa mea. Ascultam atent, aflînd de la ele că omul posedă un spirit care continuă să trăiască şi după moartea trupului. Îmi ziceam: «Ce absurdităţi vorbesc aceste doamne!». Dar, deodată, cineva mi-a spus că ceea ce se vorbea era adevărat şi că eu eram cel care murise. Atunci m-am întrebat: «Cum? Eu sînt mort? Dar atunci unde mă găsesc? Ce am devenit?». De îndată ce m-am convins că am murit, lucrurile s-au schimbat. Eram înconjurat de spirite doritoare să mă asiste. Nu vă puteţi imagina ce frămîntări se produceau în mintea mea. Am întrebat: «Sînt mort? Dar mai curînd mă cred nebun». Mi s-a răspuns: «Eşti mort, dar numai pentru lumea trupească, a percepţiilor fizice. Eşti însă mai viu ca oricînd, pentru că eşti în lumea spirituală. Acum te găseşti într-o altă lume. Asemenea ţie, şi noi am trecut prin astfel de crize ale morţii, înainte de acomodarea la această lume. De îndată ce îţi vei da seama de noile condiţii de existenţă, vei continua progresul tău spiritual». Spre marea mea surpriză, eram informat că această adunare de spirite se reunise pentru a mă ajuta, şi că aceasta se făcea la intervenţia unuia dintre vechii mei amici. Nu-mi trecea prin minte cine putea fi acel amic generos. Spiritele din jurul meu îmi spuneau că trebuie să reintru, pentru un timp, în mediul oribil de unde abia mă scoseseră, dar că o rază de lumină va străluci pentru mine, ca o stea de speranţă, care mă va ajuta să ies din întuneric la lumină. După puţin timp, m-am regăsit în acelaşi mediu întunecat, însă o lumină slabă strălucea lîngă mine, ulterior aceasta devenind steaua mea polară”.

(va urma)

SCARLAT DEMETRESCU

COMENTARII DE LA CITITORI