Experienţa desprinderii sufletului de corp (5)

in Alte știri

 

 

,,Cu cît priveam steaua polară mai mult, cu atît lumina sa părea că devine mai strălucitoare. Ea se arăta cînd la dreapta, cînd la stînga mea, dar nu se stingea niciodată. N-aş putea calcula durata şederii în întunericul atenuat prin acea rază luminoasă. Parcă nu-mi vine să descriu evenimentele prin care a trecut sufletul meu. Prin bunătatea unui alt spirit – demn de Isus din Nazareth -, spiritul meu se precipită în abisul remuşcărilor. Nedreptăţile mele s-au ridicat în faţa mea ca o fantomă, care mă urmărea ca pe cel mai mare ticălos. Cu toate acestea, trebuie să-mi continui povestea, să vă puteţi face o idee despre

puterea iubirii mediului spiritual. Nu există în lume decît o singură lege: iubirea, care atrage iertarea. În fine, mă grăbesc să mă spovedesc. Iertaţi-mă, dacă puteţi. În ceea ce mă priveşte, nu-mi pot ierta ceea ce am făcut. Cel care a putut să mă ierte este cel mai bun dintre oameni, iar generozitatea lui îmi sfîşie inima. Amicul pe care l-am trădat în viaţa terestră, pe care l-am părăsit, lăsîndu-l pradă destinului său, a chemat spiritele în jurul meu să mă asiste. Am văzut cum aceste spirite s-au dat deoparte şi cum un altul avansa spre mine, zîmbindu-mi. L-am privit atent. El era Ambrosie, amicul pe care l-am trădat. Mi-a întins braţele, iar eu mi-am ascuns faţa după umărul său. M-am oprit. Nu mai puteam continua de emoţie, aşa că am hotărît că e destul”. Ne oprim şi noi cu descrierea făcută de acest spirit, pentru a nu ieşi din subiectul nostru. Din această expunere constatăm că omul care a dus o viaţă plină de desfătări şi greşeli, omul care şi-a curmat firul vieţii, venind în lumea spirituală, este marcat cu fluide impure, de o calitate inferioară. Gîndurile de ură şi răzbunare, clevetirea, blestemul şi fapta contra legilor morale şi divine determină un sorb de fluide inferioare, care se încorporează în corpul sufletesc al spiritului greşit. Sosind în lumea cerească împovărat de această materie greoaie, spiritul nu are posibilitatea de a se elibera de ea decît printr-o suferinţă morală şi o durere corporală, de natură spirituală. De aici şi groaza de întuneric, tortura prin frig, sau flăcări arzătoare. Durerea este medicamentul, instrumentul care face ca spiritul, scînteia divină, să aibă o vibraţie atît de înaltă, încît să provoace eliminarea materiei eterice ordinare. Treptat, spiritul se dezbracă, se scutură de această materie impură. De îndată ce s-a purificat, este atras către nivelul gradului său spiritual. Timpul necesar acestei purificări nu se poate fixa. Unii stau puţin timp în această izolare, în întuneric, foc sau ghiaţă, iar alţii stau secole. În continuare, un alt spirit ne va mărturisi impresiile primelor momente ale trecerii pragului morţii. Cine nu a auzit de celebrul actor Rudolf Valentino? Acest distins artist, în viaţa terestră era un medium scriitor şi clarvăzător. Fiind în turneu în SUA, la New York, a trecut printr-o operaţie care s-a sfîrşit cu plecarea lui în spaţiu. Soţia lui Valentino, Nataşa Rambova, locuia în Franţa, lîngă Nisa, unde făcea şedinţe cu mediumul american G. Benjamin Wehner, inclusiv teosofa Helena Petrovna de Blavatski apelînd la el, pe vremuri. Pe cînd Valentino era operat la una din clinicile din New York, la Nisa, soţia sa ţinea o şedinţă în care se manifesta spiritul unei bune prietene a familiei Valentino, Jenny, acesta comunicînd că a stat tot timpul la căpătîiul muribundului şi descriind tot ce s-a întîmplat acolo. După o săptămînă, Nataşa a primit o scrisoare de la sora ei, aflată la New York, care îi comunica, printre altele, că Valentino, în ultimele momente ale vieţii sale, spunea că se vede şi se întreţine cu fosta doamnă Jenny. În fine, însuşi spiritul lui Valentino a venit într-o altă şedinţă şi a confirmat că a fost asistat de Jenny în ultimele momente ale vieţii sale trupeşti. Redăm comunicarea lui Valentino despre felul cum a trecut pragul morţii. „Cînd eram în condiţii foarte grele, deşi nu ştiam că am să mor, am văzut fantoma lui Jenny. Am fost surprins de venirea ei şi cred că mi-am exprimat nedumerirea strigînd-o pe nume. Era înconjurată de o lumină roz şi mă privea surîzînd, întocmai cum făcea cînd era printre noi, mai ales atunci cînd vedea că am nevoie de încurajare. A întins braţele spre mine, iar prin surîsul ei părea că îmi spune: «Nu fi mîhnit că pleci». Viziunea a dispărut în următoarea secundă, dar am înţeles că va trebui să mor. Din acel moment, am avut intuiţia că durata existenţei mele terestre s-a sfîrşit. Mă îngrozeam cînd mă gîndeam, deoarece nu voiam să mor. O senzaţie ciudată m-a cuprins, mi se părea că mă scufund în abis. Lumea era mai frumoasă şi mai plăcută ca oricînd. Mă gîndeam la lucrurile mele, care îmi plăceau atît de mult, la casa mea şi la animalele mele favorite. Diferite amintiri mi se îngrămădeau în minte: despre automobile, yahturi, bani, costume şi călătorii. Totul îmi părea extraordinar. Aveam impresia îngreunării trupului meu şi, în acelaşi timp, ceva din mine devenea din ce în ce mai uşor, ca şi cum ar fi plutit în aer. Timpul trecea. Ceva misterios şi necunoscut se arăta ochilor mei în depărtare. Mă simţeam scufundat în ceva imens, care îmi făcea sufletul să tremure. Sutele de proiecte propuse spre realizare mi se prezentau spiritului. Viziunea trecătoare, dar vie, a lui Jenny mă convinsese că nu voi mai putea materializa nimic din ceea ce plănuisem. Nu puteam uita surîsul ei încîntător, braţele întinse către mine şi lumina spirituală care o înconjura”.

(va urma)

SCARLAT DEMETRESCU

COMENTARII DE LA CITITORI