Explicarea rugăciunii “Tatăl nostru” (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Rugăciunea este înălţarea sufletului către Dumnezeu, pentru a-I aduce laude, a-I cere ceva sau a-I mulţumi pentru binefacerile pe care ni le-a dat. În atare situaţie, rugăciunea este de 3 feluri: de laude, de cerere şi de mulţumire. Trebuie ştiut că, prin rugăciune, ne apropiem de Dumnezeu şi ne facem mai evlavioşi şi mai hotărîţi în lupta împotriva răului şi pentru săvîrşirea binelui. Mîntuitorul ne îndrumă să ne rugăm fără încetare: dimineaţa şi seara, la aşezarea şi la scularea de la masă, la începutul şi la sfîrşitul lucrului şi în orice împrejurare fericită şi nefericită. Dar, mai ales, trebuie să ne rugăm duminica şi de sărbători, căci acestea sînt zilele de întărire sufletească. Duminica şi la marile sărbători trebuie să ne rugăm în biserică, împreună cu ceilalţi credincioşi. Dar şi acasă, în sigurătatea camerei noastre, putem să cădem în genunchi la icoane şi să ne rugăm.
Cea mai potrivită şi mai cunoscută rugăciune este ,,Tatăl nostru”, sau ,,Rugăciunea domnească”, numită astfel pentru că ne-a fost dată de Însuşi Mîntuitorul Christos. Ea sună aşa: ,,Tatăl nostru, care ne eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pămînt. Pîinea noastră, cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşealile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Căci a Ta este împărăţia, şi puterea, şi slava, a Tatălui şi a Fiului, şi a Sfîntului Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin”. (Aici şi nu în altă parte este locul să reproducem un fragment din poezia ,,Pater noster”, de Jacques Prévert: ,,Notre Père qui êtes aux Cieux/ Resez y/ Et nous resterons sur la terre/ Qui est quelquefois si jolie…”. Adică: ,,Tatăl nostru, care eşti în ceruri/ Rămîi acolo (Cît eşti de sfînt)/ Şi noi să rămînem pe acest pămînt/ Care e, cîteodată, atît de frumos”.
Această rugăciune are 3 părţi: chemarea, cererile şi încheierea. Toate au cîte o semnificaţie. Chemarea este: ,,Tatăl nostru” şi nu ,,Tatăl meu”, pentru că Dumnezeu ne-a făcut pe toţi, El cîrmuieşte Lumea şi are grijă de toţi. Mai departe, zicem ,,Care eşti în ceruri”, pentru că nu trebuie să-L confundăm cu părinţii noştri de pe pămînt, şi al doilea că, atunci cînd ne rugăm, să nu ne gîndim la cele pămînteşti, efemere şi pline de păcate, ci numai la cele sfinte, cereşti.
Cererea I: ,,Sfinţească-se numele Tău”.
Prin această cerere, Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea harul Său, ca să facem numai fapte bune şi, prin ele, să preamărim numele sfînt al Domnului.
Cererea a II-a: ,,Vie împărăţia Ta”.
În această cerere, ne rugăm pentru 3 lucruri:
– ca Biserica, sau împărăţia văzută a lui Dumnezeu să se întindă peste tot pămîntul şi să cuprindă la sînul său toată omenirea;
– ca împărăţia nevăzută a harului dumnezeiesc să stăpînească în inimile noastre, adică să trăim după poruncile Domnului;
– ca să fim fiii şi fiicele împărăţiei viitoare a lui Dumnezeu, adică să fim părtaşi ai fericirii de veci.
Cererea a III-a: ,,Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pămînt”.
Acum ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute, cu harul Său, ca să-I împlinim pe pămînt voia, aşa cum I-o împlinesc, în cer, îngerii. Cartea Sfîntă ne învaţă că împlinim voia lui Dumnezeu numai dacă Îi împlinim poruncile, Îi ascultăm sfaturile şi primim, fără murmur, toate încercările la care El ne supune, cum ar fi pedeapsa pentru păcatele noastre, sau încurajarea pe calea binelui. Tot ce primim de la Dumnezeu, bine sau rău, trebuie primit cu inima deschisă, căci este un dar al Său.
Cererea a IV-a: ,,Pîinea noastră, cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi”.
Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea tot ce ne trebuie pentru hrana trupului şi a sufletului. Adică luminarea şi îmbogăţirea minţii, pîinea zilnică, straie, locuinţă şi toate cele necesare vieţii pe această lume. Cerem doar pîine, căci este hrana cea mai săţioasă, cu bani puţini. Să nu rîvnim la lux şi bogăţie, căci totul e deşertăciune, şi nu luăm nimic pe lumea de dincolo. Aceasta nu înseamnă că bogăţia este un rău pedepsit de Domnul, ci să căutăm, mai întîi, împărăţia şi dreptatea cerească, unde se ajunge prin simplitate, cumpătare şi rugăciuni neîntrerupte.
Şi cuvîntul ,,astăzi” are tîlcul său: ne cere să ne rugăm lui Dumnezeu şi să-I cerem, în fiecare zi, căci ne va da.
Cererea a V-a: ,,Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”.
Mîntuitorul spune că dacă nu iertăm greşelile semenilor noştri, nici Dumnezeu nu le va ierta pe ale noastre. Mai mult chiar: Dumnezeu nu ne primeşte darurile către El dacă sîntem supăraţi pe aproapele nostru. Cînd zicem ,,precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”, nu ne luăm doar îndatorirea de a-i ierta, pe viitor, pe cei care ne-au greşit cu ceva, ci mărturisim că am iertat deja şi sîntem gata să iertăm pe cei care ne greşesc. Dacă oamenii nu şi-ar ierta, unii altora, greşelile, am sta veşnic în ceartă, şi traiul laolaltă ar fi cu neputinţă. Ca să nu mai vorbim că am lua cu noi acest păcat pe lumea cealaltă. De aceea, cînd un om stă să-şi dea duhul, cere iertare de la cei din jurul său. Despre iertare şi uitare, N. Steinhardt spune: ,,O vorbă des întîlnită sună cam aşa: Te iert, dar nu te uit… Dacă ierţi, trebuie să uiţi, altfel nu ţi se iartă păcatele”.
Cererea a VI-a: ,,Şi nu ne duce pe noi în ispită”.
Aici Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ferească de ispitele care duc la pieirea noastră şi să ne dea harul Său de a ieşi biruitori din ele. Cînd au înţelesul de încercare, pentru întărirea credinţei (aşa cum a fost pus la încercare Iov), ispitele vin de la Dumnezeu. Cînd au înţelesul de amăgire, de cursă întinsă omului, pentru a-l pierde sufleteşte, ele vin din propriile noastre slăbiciuni, dorinţe şi pofte dezordonate, de la alţi oameni şi de la diavol. Acestea sînt ispitele rele, şi Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ierte. Ispita în sine nu este un păcat, ci numai o împingere spre păcat, pentru cei slabi, şi prilej de înălţare şi biruinţă pentru cei tari în credinţă. Aşa cum ne învaţă Mîntuitorul, de ispită scăpăm prin rugăciuni şi priveghere.
Cererea a VII-a: ,,Ci ne izbăveşte de cel rău (viclean)”.
Ce e rău pentru sufletul şi trupul omenesc? Bolile, foametea, războaiele, păcatul, diavolul, muncile iadului.
Încheierea este: ,,Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfîntului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin”. Prin aceste cuvinte ne exprimăm încrederea că Dumnezeu ne va da tot ce I-am cerut în rugăciunea domnească, pentru că El este stăpînul Lumii şi Tatăl nostru, Care poate tot ce doreşte.

(va urma)
PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI