Factorul intern

in Polemici, controverse

Prinsă în spirala perpetuă a conspiraţiilor, România alternează perioadele faste, dar efemere la scara istoriei, cu perioadele de involuţie, care pun sub semnul întrebării înseşi atributele existenţei naţionale. Românii au cîştigat şi au pierdut deopotrivă de pe urma marilor conspiraţii internaţionale cunoscute ca Revoluţia franceză, revoluţiile de la 1848, Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, Pactul Ribbentrop-Molotov, înţelegerile de la Moscova şi Teheran, parafate la Yalta şi, mai nou, de la Malta.
Ne place sau nu, credem sau nu credem, o cercetare obiectivă a istoriei, bazată doar pe fapte atestate, se loveşte de numeroase dificultăţi atunci cînd vrea să pună în evidenţă, corect şi complet, cauzele evenimentelor care, în numele unor idealuri aşa-zis nobile, au generat efecte distructive în fibra existenţială a popoarelor. Secolul XX, al atomului, al cuceririi Cosmosului, al computerului şi al revoluţiilor tehnologice, este şi secolul ideologiilor, cel mai violent din istoria cunoscută a umanităţii. Această din urmă dimensiune a marcat profund şi transecular destinele multor popoare cu pecetea judecăţilor extreme, a intoleraţei şi a autodistrugerii. Popoarele traumatizate de totalitarismele secolului trecut, legate de numele lui Stalin şi Hitler, Mussolini, Franco sau Horthy, nu sînt, deşi ar avea toate motivele să fie, în aceeaşi măsură prudente în privinţa viitorului pe care şi-l pregătesc ori pe care pur şi simplu îl acceptă ca pe un dat (de la Dumnezeu, de la cei mai puternici sau din urzeala perpetuelor conspiraţii).
La jumătatea Secolului al XIX-lea s-a conspirat împotriva unei ordini economice şi politico-sociale care devenise o stavilă în calea afirmării în istorie a noilor clase – burghezia şi proletariatul –, apărute în urma primei revoluţii industriale. În secolul următor, în numele proletariatului şi al doctrinei rezumate de Karl Marx şi Friedrich Engels în Manifestul Partidului Comunist, publicat la Londra în 21 februarie 1848, se va urzi cea mai răsunătoare conspiraţie politică internaţională. Iniţial şi aparent, era o acţiune a kaizerului (Imperiului German) împotriva ţarului (Imperiului Rus), dar, pînă la urmă, a ieşit cu totul altceva: Puterea Sovietelor şi întreg evantaiul consecinţelor apariţiei şi afirmării Uniunii Sovietice ca mare putere mondială, consecinţe sintetizate în realitatea ,,dictaturii proletare în lagărul socialist, leagăn al păcii şi înfrăţirii popoarelor”. Mă rog, cine nu a apucat să trăiască vremurile în care ,,lagărul” era şi ,,leagăn” are tot dreptul să fie nedumerit, chiar să ne bănuiască şi să ne denunţe ca suspect de conspiraţie în forma agravată a diversiunii calificate.
Manifestul Partidului Comunist, considerat piatră de temelie a ,,comunismului ştiinţific”, este unul dintre textele care au schimbat lumea. Începutul şi finalul său sînt memorabile. Celebrul preambul (,,O stafie umblă prin Europa – stafia comunismului. Toate puterile bătrînei Europe s-au unit într-o sfîntă hăituială împotriva acestei stafii: Papa şi Ţarul, Metternich şi Guizot, radicali francezi şi poliţişti germani”) sună ca o premoniţie a realităţilor europene de azi. Doar că stafia este alta. Iar continuarea sa (,,Există oare vreun partid de opoziţie care să nu fi fost defăimat ca fiind comunist de către adversarii săi de la putere? Există oare vreun partid de opoziţie care să nu fi răspuns la rîndul său atît elementelor mai înaintate ale opoziţiei, cît şi adversarilor săi reacţionari zvîrlindu-le în faţă imputarea stigmatizantă de comunist?”) parcă ar fi unul dintre clişeele folosite azi pentru spălarea creierelor şi formarea omului nou, a ,,cetăţeanului european”, adică a nimănui. Mă rog, stigmatele sînt mai multe, dar în esenţă contează repetarea la infinit a temei, pînă cînd şi manipulatorul confundă minciuna cu adevărul.
Conspiraţia împotriva ordinii politice aflate sub hegemonia Moscovei a dobîndit toate atributele organizării statale moderne, ca parte nevăzută a politicii, dar fiind asumată de ceea ce s-a numit ,,lumea liberă” sau ,,democraţiile occidentale” de dincolo de Cortina de Fier. Conspiraţia a izbîndit, cortina a căzut, dar conspiraţiile continuă.
De cînd lumea nu mai este antagonizată în formele acute ale ideologiilor dominante din secolul trecut, noi inamici şi conspiratori – reali ori inventaţi – au ocupat scena discordiilor mondiale. Stafia terorismului a antrenat o altă sfîntă hăituială, iar islamofobia poate deveni ideologia unui viitor conflict mondial. Nu sînt puţini cei care gîndesc şi afirmă că Rusia conspiră împotriva democraţiilor occidentale, invadînd Europa cu valuri de emigranţi. Dar Rusia are împotrivă-i propriile vulnerabilităţi, care-i dau atît de mult de lucru acasă, încît nu ar mai avea motive să aspire de una singură la dominaţia lumii. Nu sînt puţini cei care văd la originea slăbiciunilor economice ale Occidentului expansiunea economică a Chinei, Japoniei, Coreii de Sud şi a altor state din regiunea Pacificului. Lumea, la rîndul ei, ar putea face un efort ca să înţeleagă ce ar însemna implozia coloşilor învecinaţi – Rusia şi China –, despărţiţi de cea mai lungă frontieră a planetei. Capacitatea Occidentului de a gestiona crize precum cele provocate în Afganistan, Irak, Siria, Libia şi Ucraina nu este de natură a inspira nici cel mai firav optimism în faţa ameninţărilor globale rezultate dintr-o eventuală destabilizare a Rusiei sau a Chinei.
Spirala conspiraţiilor este fără de sfîrşit. În situaţia în care se află azi lumea, toţi par a conspira împotriva tuturor. Vehiculul ideal al conspiraţiilor este la îndemîna oricui are în faţă o tastatură şi un monitor sau un touchscreen. Astăzi, conspiratorii nu sînt neapărat agenţi secreţi, mercenari ai revoluţiilor permanente sau profesionişti ai asasinatelor politice. Ei pot fi specialişti în comunicare, teleaşti, consultanţi politici ori de business, vedete ale marelui sau micului ecran.
Manifestul Partidului Comunist se încheie cu lozinca, binecunoscută şi ea, „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!“. Mă rog, genericul „proletari“ poate adăposti sub umbrela lui pe oricine, de la infractori la politicieni, de la prostituate la europarlamentare, de la regi ai asfaltului la împăraţi ai romilor, de la poliţişti şi magistraţi corupţi la prim-miniştri penali, după caz. Toţi şi toate sînt în spirala nesfîrşitelor conspiraţii împotriva legii, bugetului, statului şi drepturilor cetăţeanului. Internaţionalele criminalităţii organizate au luat locul internaţionalelor proletariatului. Congresele noilor cominternişti se ţin în Insulele Cayman, în Liechtenstein, Panama, Bahamas, Isle of Man, Gibraltar, Singapore, Antilele Olandeze şi în alte spaţii offshore.
Internaţionala marilor puteri ale lumii a declarat război conspiraţiei Stat Islamic, care vizează instaurarea Califatului Universal. Pînă la arme, violenţă şi crime genocidare există şi formele aparent nevinovate ale unei propagande menite a obişnui cu ideea opinia publică. Aşa, de exemplu, în Bucureşti există mai multe califate : Militari, Iancului, Şelari. Pe cel din Militari l-am văzut semnalizat rutier, conform legislaţiei internaţionale. Ceea ce mi-a şi atras atenţia asupra chestiunii, aflînd că este vorba despre nişte restaurante cu specific oriental. Importantă este reclama! Pe Calea Victoriei se află statuia lui Kemal Atatürk. ,,Tatăl turcilor” a fost marele reformator, sub a cărui cîrmuire Turcia a renăscut după prăbuşirea Imperiului Otoman. Pe Bulevardul Expoziţiei urmează să fie ridicată, de către guvernul Turciei, o mare moschee, pentru care primăria a emis certificatul de urbanism. În zona cea mai luminoasă a Lipscanilor, în vecinătatea imediată a Băncii Naţionale a României, tronează pe aproape întreaga lăţime a străzii terasa cîrciumii unui negustor turc. E în toate acestea vreun iz de conspiraţie, sau sînt gesturi de recunoştinţă istorică pentru că la nord de Dunăre otomanii nu au intrat călare în bisericile ortodoxe?
Cît despre terasa turcului vecină cu Banca Naţională, iată o întîmplare petrecută chiar pe cînd scriam acest text. Pe Lipscani, primăria a modernizat infrastructura de iluminat public, înlocuind vechii stîlpi cu alţii mai potriviţi cu ansamblul arhitectural. Conform planului de situaţie şi fişei de inventar, un stîlp ce trebuia înlocuit nu mai exista: pe locul său se afla terasa din stradă. Un muncitor de la compania de iluminat public a constatat lipsa şi a observat că locaşul fusese acoperit cu o placă de metal. Cînd a dat să desfacă placa, să vadă dacă există vreun branşament pentru furt de curent, a fost imediat somat de patron să părăsească locul. Mai mult, patronul l-a fotografiat şi ameninţat că, dacă înştiinţează conducerea companiei, îşi poate pierde viaţa, ca şi familia sa. Jandarmul care patrula în zonă a fost chemat în ajutor. Stupoare însă: jandarmul l-a sfătuit pe muncitor să-l lase în pace, căci nu te poţi pune cu banii turcului. În spirala conspiraţiei împotriva legii, cu banii turcului care ocupă strada cu afacerea sa şi face ce vrea în reţeaua de iluminat public – adică în proprietatea publică a Primăriei Capitalei –, jandarmul s-a dovedit a fi complicele micului conspirator. Dacă-i adunăm pe toţi aceşti mici conspiratori şi pe complicii lor, vom constata că în curînd România nu va mai avea loc pe harta lumii. Va dispărea, iar, pe locul rămas, cineva va pune o lespede mare şi grea, ca să nu ni se audă cumva revolta.
O stafie bîntuie prin România. Stafia antipatriotismului deşănţat şi a trădării naţionale. Nimeni nu se uneşte într-o sfîntă hăituială împotriva cozilor de topor. Nici Preafericitul Patriarh, nici laicul preşedinte, nici şefii celor şapte poliţii secrete. Dacă vorbeşti de dragoste de neam şi credinţa datorată patriei, eşti un retard comunist. Toţi membrii elitei care reprezintă puterile laice şi religioase mimează interesul naţional, dar nici unul nu a dovedit că ar cunoaşte acest interes, adică acela de a fi liberi şi prosperi într-o ţară nimănui închinată, cu drepturi depline, de popor suveran, asupra darurilor date de Dumnezeu pămîntului numit România.
Români din toate zările lumii, uniţi-vă!

Aurel I. Rogojan
(Text reprodus din ,,cuvîntul-înainte”
la cartea ,,Factorul Intern”)

COMENTARII DE LA CITITORI