FALŞII DIZIDENŢI (3)

in Editorial

Aşa se face că în loc să joci un rol politic foarte isteţ, cum te iluzionai în îndelungatele tale studii în oglindă, în realitate ai reuşit să iei bătăi la modul propriu pe ruta Timişoara-Bucureşti-Timişoara, de la tot felul de oameni simpli, care te-au mirosit că ascunzi un mic dictator, că eşti lichea şi că joci dublu tot timpul. Ultima oară te-a scuipat şi te-a bătut în oraşul bănăţean chiar o femeie, după care te-ai urcat la tribună, ai cerut un scrutin moral (?!) şi ţi-ai depus carnetul de deputat. Scrutin moral pentru ce? Ce a ajuns oare ţara asta, să se facă referendumuri şi scrutinuri pentru un fost boxer tembelizat de ciocane pe nicovala capului, care pe urmă a devenit ultracomunist, după care s-a transformat în înverşunat anticomunist, probabil că a dat foc la magazine prin Timişoara şi apoi a ajuns lider politic?! Doamne, eu ştiu o socoteală şi cred cu sfinţenie în diviziunea muncii: ar fi minunat în ţara asta dacă fiecare om şi-ar exercita meseria pentru care s-a pregătit. În calitate de tehnician, tu ar trebui, meştere Iordache, să te ocupi de planşete, de şurubele, de pilitură de fier – ce te bagi în politică, ce pregătire ai, ce ştii tu de istoria acestei ţări sau de diplomaţia lumii, cum îţi permiţi să emiţi judecăţi în Parlament în presă şi la televiziune, cînd tu nu poţi să numeri nici pînă la 10, întrucît atunci cînd cădeai cu gaitoracele în sus pe ring auzeai ca prin vis cum arbitrul îşi oprea numărătoarea la 9?! Te-ai obrăznicit rău, tinere huligan, şi aşa o să măturăm ograda ţării cu tine şi cu toate leprele care tulbură poporul ăsta, aşa curăţenie o să facem în curînd, cu toată protecţia ta maghiaro-iugoslavă, şi cu tot feseneul vostru pe care îl folosiţi ca manta de vreme rea! În iluzia lui bolnavă, acest Iordache şi-a permis să vorbească şi la Alba Iulia, de 1 Decembrie, dar la ce mod, vă amintiţi?
El se şi credea Emineseu la Serbările de la Putna, bălăngănindu-şi foarte poetic dovleacul murat de iarnă, umezindu-şi buzele ca să rupă gura elevelor de provincie şi interogînd mieros întreaga ţară, aidoma lui Mihai Viteazul: „Basarabie, mă auzi? Bucovină, mă vezi? Eu sînt C. Iordache, fiul tău scopit, de eşti tu aceea nu-ţi sînt tată eu!“ etc.
Cel mai nou abuz al acestui tehnician cu veleităţi de Vaida-Voievod este amestecul brutal în problemele FSN – Sector 3. Ne-au vizitat la redacţie cîţiva muncitori şi pensionari care cred cu tărie în formaţiunea politică pe care au votat-o. Oamenii erau revoltaţi din cauza preşedintelui acestui comitet de sector, Mihai Voicu, deputat şi el, aflat la „pertu“ cu acest Iordache, care se pare că face nişte afaceri grase şi dubioase la Galeriile Hanul cu Tei, pe care le-a privatizat. Acest Voicu, îmi zic oamenii, ar fi un actor ratat, care a făcut IATC-ul la seral (?!), iar concomitent se făcea că lucrează pe la deratizare. Din păcate pentru ţara asta, şobolanii nu erau cei pe care îi căuta sanepidul, ci exact viitorii noştri revoluţionari şi parlamentari de doi lei, care s-au grăbit să-şi atribuie cele mai bune spaţii comerciale, au înjghebat repede cîteva milioane de căciulă şi acum se miră că-i atacă presa. Bunăoară, la ultima şedinţă a Comitetului FSN pe sector 3 s-a afirmat (ceea ce scria şi într-un ziar) că o anume salariată a acestui Voicu a cîştigat într-o singură lună… 60.000 lei! Nu vi se pare că furaţi cam mult, dragi fesenişti? Şi tocmai cînd să-l pună oamenii pe Voicu în discuţia Comisiei de Etică şi Disciplină, hop că aterizează Bostangi-başa, şeful tulumbagiu Cl. Iordache, care împiedică orice discuţie, orice dezbatere minţindu-i pe oameni că Voicu va fi analizat cum se cuvine, în termen de 10 zile etc. Aiurea-n tramvai, termenul a trecut, deputatul Voicu mulge în continuare Galeriile de Artă Hanul cu Tei, şi bieţii pensionari care l-au votat stau iar pe scăunelele lor de oameni săraci, la cozi nesfîrşite, cu singura diferenţă că acum nu mai cumpără dintr-o pensie 15 kg de carne pe lună, ci numai 5 kg, fiindcă s-a triplat costul vieţii. Dar, să nu ne îndepărtăm de Farul de la Agigea, de această lucitoare baniţă cu tărîţe pe care o clatină pe umeri dl. Claudiu Iordache. Nefiind prost de felul lui, ci numai primitiv şi fără ştiinţă de carte, el poate fi foarte periculos. Periculos în primul rînd pentru preşedintele FSN, dl. Petre Roman, pe care îl compromite iremediabil. Periculos în al doilea rînd pentru imaginea de ansamblu a acestei formaţiuni politice, pe care o subminează din interior, programat. Periculos în al treilea rînd pentru ţara aceasta, care dacă va încăpea pe mîna leprelor intolerante şi lacome, va ajunge la sinucidere. Iată de ce trebuie să facem front comun împotriva imposturii, a lăturilor pe care Revoluţia le-a răbufnit din canale în afară, pe străzi, iar acum ne infectează aerul şi viaţa! Dacă ar fi izolat, acest golănaş de gară provincială, cu gîtul lui ţeapăn şi strîmb datorită unor filamente rupte, n-ar deranja pe nimeni, ne-am uita la el ca la un figurant ridicol care în absenţa actorilor principali se suie şi el pe scenă şi maimuţăreşte un rol prea greu pentru mintea lui – pentru că, să nu uităm, absenţa acestor personalităţi facilitează canaliilor ascensiunea, scriitori importanţi ai acestui neam fiind ţinuţi la zid, cu un pumn în piept, de toţi pitecantropii care urlă să se facă şi ei auziţi, iar scriitorii de care vorbesc sînt Titus Popovici, Ion Brad, Dinu Săraru. D.R. Popescu, Marin Sorescu, Vasile Rebreanu, Platon Pardău, Dan Zamfirescu, Ion Dodu Bălan, Paul Anghel şi încă mulţi alţii. Aşadar, dacă ar fi izolat, acest individ cu alură de arendaş cehovian ar reuşi să ne distreze, dar cum nu e singur, ci umblă în haită, iar haita umblă şi la pîrghiile puterii, atunci trebuie să fim prudenţi. Unui repetent ca ăsta, Marin Preda i-ar fi zis cu expresia sa favorită: „Mă, belitule!“. Dar, să nu fim triviali şi să vă recomandăm cu căldură cîteva dintre poeziile ultra-comuniste pe care în urmă cu cîţiva ani se lupta tembelul să le publice la o editură bucureşteană. Acest fanariot de Iordache Olimpiotul se visa un fel de Maiakovski!
Sfîrşit
P.S. Constat cu surprindere că dl. Ion Mituţoiu (pe numele său literar Darie Novăceanu) începe să găzduiască tot mai des atacuri iresponsabile împotriva revistei noastre. Asta, deşi noi n-am comis pînă acum nici un gest inamical faţă de ziarul .Adevărul“. Vrea domnia-sa să polemizeze cu noi? N-are decît să joace cinstit, pe faţă, nu ne e frică de polemici. De pildă, ce-ar zice să facem un serial de 100 de episoade pe două coloane: ce scriau redactorii „Scînteii“ înainte şi ce scriu acum, ce dedicaţii pure de ambrozie olimpiană îi dădea Darie Novăceanu lui Dumitru Popescu şi cum l-a numit Goebbels, după Revoluţie, ce minunate conferinţe ţinea, în calitate de lector al C.C. al P.C.R., tovarăşul Dumitru Tinu şi ce revoluţionar e azi, în calitate de redactor-şef, ce democratice articole scriu azi unii redactori, care pînă ieri ne cenzurau pe noi, cei de la ,,Săptămîna“, în calitatea lor de activişti ai Comitetului Bucureşti al P.C.R., în fine ce moralitate predică ziarul „Adevărul“ şi cum vrea el să pună mîna pe depozitul de hîrtie al Editurii Presa Liberă, ca să lase cam 100 de publicaţii pe drumuri! Toată lumea se miră cum a acaparat acest traducător (inexistent ca scriitor şi ca ziarist!) cel mai important şi mai dotat ziar al ţării, fosta „Scînteia“. Am aflat că în zilele acelea fierbinţi, din preajma Crăciunului 1989, exista pericolul ca ziarul să fie făcut plocon stalinistului Dan Deşliu, aşa că bieţii redactori, înspăimîntaţi, l-au preferat pe acest Mituţoiu, care îşi alesese calofilul nume de Novăceanu. Cine l-a împins de la spate? Tartorii acelor zile: Brucan şi Militaru (în treacăt fie spus, unii susţin că Mituţoiu şi Militaru s-au născut dacă nu în acelaşi sat, măcar prin aceeaşi zonă). Şi uite-aşa s-a produs una dintre cele mai miraculoase vindecări din istorie: aflat la pensie, de ani şi ani de zile, pe motiv de nebuneală, acest Mituţoiu s-a însănătoşit brusc şi a preluat comanda celui mai mare cotidian al României. Culmea este că el nu-i angajat aici, pentru a-şi păstra pensia de la Uniunea Scriitorilor, aşa că de la „Adevărul“ primeşte foarte solide onorarii pe statul de colaborări. În scurtă vreme, hispanistul a devenit un fel de dictator din romanele autorului său preferat, Marques – a dat afară, pe capete, pe cei mai buni oameni ai ziarului, ori i-a silit să plece. La o recentă şedinţă, Viorel Sălăgean l-a demascat într-un mod implacabil, dînd de înţeles că se ştie foarte bine cu ce se ocupa globe-trotter-ul prin America Latină, în special în Cuba, fiind trimis de securitate. Vrea Novăceanu-Mituţoiu să cer Direcţiei Paşapoarte evidenţa sutelor sale de călătorii în Occident, pe care le-a făcut în calitate de mare persecutat de către Dictatură, desigur?! De ce se leagă la cap domnia-sa dacă nu-l doare?

CORNELIU VADIM TUDOR
(Text apărut în revista „România Mare“,
nr. din 8 martie 1991)

COMENTARII DE LA CITITORI