Falsitatea Horoscopului şi a Zodiacului (6)

in Lecturi la lumina ceaiului

Nici un vindecător miraculos nu a sfîrşit bogat, fericit, sau, cel mult, mulţumit de viaţa lui. Dimpotrivă, majoritatea au pierit în mod tragic, fiind simple marionete pe masa marilor afaceri politice şi religioase.

Magia tămăduitoare este practicată şi astăzi de către vindecători empirici, ocultişti, vrăjitori-vraci, yoghini şi bioenergoterapeuţi. Ei au fost demascaţi ca simpli practicanţi ai unor ritualuri magice vechi, pe care au grefat tehnici de iluzionism.

Maeştrii hinduşi recunosc că toată puterea lor vine de la spirite, ei neavînd alte abilităţi decît acelea de a se concentra. Parapsihologii născuţi după Revoluţie susţin că aceste puteri sînt latente. După ei, Isus Christos n-ar fi supranatural, ci şi-ar fi dezvoltat aceste puteri prin meditaţie, exerciţii (curios este faptul că atunci cînd Nicodim îl întreabă pe Isus Christos cum va moşteni omul Împărăţia Cerurilor, Mîntuitorul îi spune că omul trebuie să se nască prin botez, nu să mediteze în poziţie de lotus, sau să stea în cap).

Caracteristică a magiei tămăduitoare este purtarea de obiecte vrăjite, confecţionate din osemintele unei rude, sau ale animalului totemic, din rădăcini de leac, sau un dinte, pietre, scoici, mărgele…

Tatuajele aveau acelaşi scop magic, de a alunga bolile, ca şi cerceii din urechi sau din nas. Boala era, după ei, produsul prezenţei spiritelor rele în corp. Pentru izgonirea lor, se administrau substanţe vomitive, se ungea corpul cu materii rău mirositoare, în scopul de a provoca dezgust spiritului şi de a-1 obliga să iasă din trupul bolnav. Astăzi, unii vindecători dau pacienţilor să bea urină, iar alţii le administrează chiar o doză de bătaie.

Alt mod de ghicitorie este în semnele corporale. El are ca obiect devoalarea unor evenimente viitoare, prin observarea şi tălmăcirea unor mişcări reflexe ale membrelor, tendoanelor, muşchilor, organelor corpului omenesc.

Fizionomistica este ghicitul viitorului, sau al caracterului, după trăsăturile feţei omeneşti. Ştiinţa a demonstrat că toate caracterele biologice, inclusiv aspectul exterior al corpului, sînt moştenite conform unor legi riguroase, ereditatea. Prin urmare, culoarea părului, a ochilor etc. se transmit de la părinţi la copii, nu se dobîndesc în mod arbitrar, în funcţie de poziţia unui astru oarecare pe firmament.

Extrădîndu-şi falsele principii din diferite concepţii, fizionomistica n-a făcut altceva decît să multiplice opera de mutilare culturală. Fără îndoială, fizionomia se bazează pe interpretări arbitrare, fiind, de fapt, o ocupaţie vulgară, alimentată din corpul imens al superstiţiei.

Hidromanţia (ghicitul în apă), ornitomanţia (mişcarea păsărilor), haruspiciile (ghicitul în măruntaie), piromanţia (ghicitul în foc), catoprimanţia (ghicitul în oglindă), aritnomanţia (ghicitul cu ajutorul numerelor), cricomanţia (se incinerează boabe de orz), daphomanţia (ghicirea viitorului în fumul degajat prin arderea frunzelor sau a crengilor de laur), sideromanţia (constă în aruncarea unui număr impar de paie pe un fier înroşit), geomanţia (ghicitul în pămînt), sephramanţia (ghicitul în cenuşă), aeromanţia (constă în interpretări ale unor manifestări atmosferice) sînt tot atîtea moduri de ghicitorie, sau, mai bine zis, de înşelătorie la care au recurs viclenii, dar şi naivii timpurilor.

Chiromanţia, sau tehnica de a prezice întîmplările viitoare, destinul unui individ prin cercetarea liniilor din palmă s-a practicat din cele mai vechi timpuri.

(va urma)

NICOLAE TROFIN

COMENTARII DE LA CITITORI