Fără decoraţie pentru capra românului!

in Editorial

 

Motto: Într-o grădină,/ Lîng-o tulpină,/ Zării o floare, ca o lumină.// S-o tai, se strică!/ S-o las, mi-e frică/ Că vine altul şi mi-o rădică. (Ienăchiţă Văcărescu – „Într-o grădină!”)

Am fost la Chişinău, am participat la o întîlnire internaţională cu tema destinului comun al popoarelor eurasianice. O iniţiativă care a reunit personalităţi din nouă ţări – voi relata în mai multe articole, în săptămînile următoare, ce s-a discutat, ce idei nobile există în mintea unor intelectuali şi cît de frumos este privită România, prin prisma culturii şi tradiţiilor, dar şi prin politica internaţională dusă în perioada pe care o discredităm noi astăzi, prin intermediul unor indivizi şi instituţii plătite din afară, dar şi din banii statului.

În chiar prima zi am adus la cunoştinţa distinsei adunări că ziua de 26 mai este o zi mare, extrem de importantă pentru naţiunea română. Mulţi s-au uitat miraţi la mine, chiar şi colegii români.

Ei bine, da, 26 mai 1864 a fost prima zi în care tînăra naţiune îndrăznea să ridice pretenţia de a-şi hotărî destinul – ziua în care mîndrul domnitor al Unirii, Alexandru Ioan Întîiul, cunoscut şi iubit de popor ca Vodă Cuza, propunea poporului să voteze, prin plebiscit, dacă este de acord cu ceea ce hotărîseră Marile puteri pentru români. Avea să fie sacrificiul unui mare domnitor, pentru că nu va trece mult timp şi cel mai iubit domnitor al românilor va fi detronat şi înlocuit cu un domn străin de neam. Desigur că această zi a fost scoasă din calendarul zilelor istorice, desigur că se încearcă trecerea ei sub tăcerea semidoctismului non-naţionalist.

Mă uit încă acum la fenomenul invidiei, alt blestem cu care românii se boiesc pentru a-şi ascunde ridurile propriei neputinţe şi făţărnicii. Un român, un om simplu, a făcut un gest pe care apriga presă britanică – nemiloasă de atîtea ori cu românii – l-a caracterizat ca fiind eroic. Românul, plecat din ţară pentru a-şi cîştiga pîinea, a fost surprins la locul de muncă de atacul teroriştilor – teribilele şi sîngeroasele atacuri de la Londra, de săptămîna trecută. Florin, aşa se numeşte românul, Florin Morariu, a pus mîna pe o navetă, a aruncat-o în capul unui terorist, apoi a pus mîna pe un făcăleţ – omul e brutar patiser, se pare – şi a plecat după terorişti, apoi a ajutat răniţi şi chiar poliţia să care victime. Peste 20 de oameni au reuşit să scape datorită acţiunii curajoase a românului, a „brutarului român erou”, cum titrează publicaţiile insulare.

Am scris pe agenţia Sputnik mai multe articole despre Florin, dar am avut şi ideea de a-l propune spre decorare. O propunere jurnalistică, desigur – asta în condiţiile în care un număr imens de funcţionari sau demnitari primesc asemenea decoraţii, iar apoi mulţi dintre ei sînt arestaţi şi chiar condamnaţi. Mă întreb, oare un român simplu, dar care a făcut un gest care a umplut paginile Marii Britanii şi Europei de laude la adresa românilor, oare el nu merită o decoraţie? Desigur că merită – e ca şi cum te-ai întreba dacă numai gradaţii care stau în jurul mesei Statului Major au dreptul să-şi umple pieptul cu decoraţii, iar soldatul din linia întîi are doar obligaţii. Mă rog, din păcate, în armată aşa se şi întîmplă… M-a bucurat să văd că şi Mihai Gîdea, şi Mircea Badea au susţinut ideea ca Florin să fie recompensat; au stat de vorbă cu ambasadorul la Londra – ce prilej pentru ca individul respectiv să facă pe interesantul, să folosească tot felul de formule aşa-zis „diplomatice”, ca de exemplu „ne vom gîndi la o recompensă inteligentă”. Om fără coloană vertebrală, bun de şpriţuri şi năşit, asta te dovedeşti a fi Dan Mihalache – ai fost un ziarist de duzină, un şmecher simpatic, care s-a învîrtit prin politică, şi mocirla asta te-a ridicat, ca pe obăşică umplută cu aer! Hai să văd cine spune altceva! Păi tocmai tu, Dan Mihalache, te găseşti să-ţi dai aere cînd e vorba de un om adevărat, de unul care, neplătit ca tine sau ca alţii, a făcut mai multă imagine bună României decît toată amabasada de la Londra la un loc? Tu ar trebui să ceri audienţă şi să te programezi la băiatul acesta, Dan Mihalache, desigur, fără a-ţi irosi timpul de nunţi, botezuri, cumetrii şi alte beţii.

Tot pe Sputnik România-Moldova am publicat un sondaj, în care i-am întrebat pe români dacă sînt de acord ca Florin să fie decorat de Statul Român. Rezultatul – doar un cititor din zece a votat 90% pentru, dar faptul că doar 10% au votat spune multe. Multe despre invidia care ne-a pierdut de atîtea ori. Oh, şi cîte comentarii răutăcioase – şi mai ales pline de suficienţa prostului! „Ce a făcut să merite decoraţie?”, asta îi frămîntă pe ai noştri ca brazii. Ai noştri care tac mîlc atunci cînd cineva e agresat în faţa lor, sau e furat într-un mijloc de transport. Chiar i-am întrebat pe unii, scuzaţi-mi limbajul – „Prietene, dar tu să fi fost în locul lui Florin, ce-ai fi făcut? Mai întîi pipi sau caca în proprii pantalonaşi?”. Te enervează asemenea atitudine, dovedeşte spiritul de slugă, spiritul alienat al coloniei – acelaşi care-i face pe unii lăudători de profesie să devină acuzatori atunci cînd „adoratul” se tranformă în „acuzatul”.

Stau să mă întreb care o fi vindecarea românilor. Ştiţi, există proverbul care ne defineşte atît de bine – „Să moară (şi) capra vecinului”. În spiritul aceleiaşi dileme, nu m-ar mira dacă un eventual chestionar naţional privind rezolvarea crizei de micime a spiritului contemporan ar genera un răspuns de tipul „să omorîm toate caprele din România, numai aşa românii se vor elibera de marota ancestrală”. Poate că acum e momentul, tot vor unii să ne omoare şi oaia – adică unii vor să asocieze blîndul animal biblic cu tîlhăriile şi golăniile de tip nou, alţii şi-au dat seama că trebuie să desfiinţeze orice creaţie care cuprinde metaforic acest patruped providenţial pentru civilizaţia umană. Cometarii mai imbecile decît am auzit zilele astea despre fundamentala baladă „Mioriţa“, o culme a creaţiei româneşti şi chiar universale, nu am auzit niciodată! Sau despre transhumanţa generatoare de limbă, cultură şi naţiune română – tot aşa, s-au năpustit şi asupra oii omorîtorii de capre neaoşi.

Sincer, aş vrea să-i dăm lui Florin Morariu o decoraţie pentru meritul de a fi un român de demult şi om adevărat -, dar mi-aş dori şi să aibă cîte-o navetă pentru capul fiecărui terorist al invidiei şi imbecilismului românesc.

DRAGOŞ DUMITRIU

Pentru o lege împotriva defăimării Bisericii

COMENTARII DE LA CITITORI