Fărîmiţarea neamului românesc

in Polemici, controverse

Naţionalismul românesc îşi ia avînt, se pare, prin apariţia unui partid naţionalist, patriotic, ce are la baza un Ninel şi o salbă de foşti generali. Asta mă duce cu gîndul la faptul că totuşi zona naţionalistă a eşichierului politic românesc începe, din ce în ce mai mult, să migreze spre dreapta, acolo unde a fost întotdeauna – chiar dacă declarativ se merge pe centru – şi să lase stînga din ce în ce mai singură, dar şi mai sigură pe propriul ei electorat. Spun „spre dreapta”, pentru că în România dreapta înseamnă fărîmiţare, disipare, incoerenţă, interes şi lipsă de realism, în timp ce stînga, aşa stîngace cum este ea, rămîne strîns unită în jurul celor două crezuri: furtul şi slugărnicia. Prin intrarea Neamului Românesc pe piaţa partidelor, se creează, aşadar, premisele unui alt eşec în alegerile viitoare pentru tot ce înseamnă partide naţionaliste, bazinul electoral fiind iar derutat, aşa cum s-a întîmplat în decembrie 2016.

Din 2008 începînd, locul pe care PRM l-a ocupat încă din primele zile ale democraţiei româneşti a început să fie bătut cu talpa, dar şi cu minciuna, de diverse formaţiuni, autodeclarate ca fiind naţionaliste, conduse de diverse personaje deşănţate din zonele dreapta şi stînga, dovadă clară că în laboratoarele de analiză şi dezinformare a partidelor care conduc România de 27 de ani s-au pus mari speranţe în bazinul electoral naţionalist, în acei 15% constanţi, care pot decide victoria detaşată în alegeri. Profitînd de conul de umbră în care PRM a intrat după dispariţia lui Corneliu Vadim Tudor, fanarioţii au decis să preia ei mesajul naţionalist, să aducă la ascultare rebelii care încă mai cred în forţa naţiunii române, şi au pus-o de o şarada la care, din păcate, au aplicat o sumă de oportunişti, dar şi de naivi, totodată. Acum, după eşecurile celor două partide aşa-zis naţionaliste, care au avut ca principal scop împiedicarea PRM să intre în Parlament, a venit un alt partid, al cărui rol, la o primă vedere, este dificil de desluşit. Probabil că atunci cînd s-a decis înfiinţarea acestui partid, cei cu stelele aflate în rezervă sau în retragere şi-au pus speranţele în fostele cadre ale armatei, în rezervişti, dar şi în cadrele active, un suport care e posibil să ajungă la 1% la viitoarele alegeri, dacă nu chiar 1,5%. Mesajul ăsta cum că „rezerviştii vor fi cu noi” îmi sună destul de cunoscut. Cu ani în urmă, am tot asistat la diverse forme de coagulare şi mobilizare a acestei zone electorale, doar că niciodată nu a fost încununată de succes. Şi asta pentru că cei care cred că Sindicatul fostelor cadre militare are cu adevărat putere în România nu înţeleg că realitatea este cu totul şi cu totul alta. Indiferent de cît de patrioţi sînt cei care au înfiinţat Neamul Românesc, în realitate au pus bazele unui alt instrument de fărîmiţare a zonei naţionaliste, a acestui bazin electoral. Acesta reprezintă o piedică reală în calea accederii în Parlament a unui partid naţionalist autentic. Şi cel mai trist în această poveste este că acest lucru se întîmplă după ce, de bine, de rău, PRM este pe cale să revină în cărţile de istorie şi, totodată, în Parlamentul României, sau cel European, prin forţa de care dă dovadă în această perioadă, atît în interior, cît şi în sondajele de opinie independente.

La ce foloseşte, de fapt, Neamul Românesc? Care este de fapt aportul lui real la punerea la adăpost a naţiunii, a luptei pentru aducerea României într-o zonă de prosperitate extinsă, dar fără a impune o gîndire rigidă de militari? În calitate de civil, indiferent de cît de jalnice sînt personajele care conduc România, tot nu mi-aş lăsa viaţa în mîinile unor foşti generali, indiferent de cît de iubitori de neam şi patrioţi sînt ei. Nu cred că o potenţială dictatură militară este bună pentru România, aşa cum nu cred că sînt buni nici cei care se perindă alternativ pe la putere în ultimii 27 de ani.

Naţionalismul românesc, patriotismul, nu trebuie îmbrăcat în uniformă şi nici înstelat nu este nevoie să fie. Şansa celor care încă mai iubesc România, şansa acestei naţiuni este coagularea tuturor sub acelaşi steag, aducerea tuturor la o singură masă şi la un singur set de valori, care chiar dacă nu coincid 100%, poate să însemne, de fapt, readucerea în zona decizională a celor care încă mai au puterea de a spera într-un viitor prosper al României. Ce gîndesc oare de fapt acei foşti generali care au pus bazele acestui partid? Că vor intra ei singuri în Parlament avînd suportul tuturor cadrelor militare active şi mai puţin active din Armată? Asta este „apa” cu care se îmbată ei? Nu! Din păcate, adevărul este altul, ei speră ca în 2019 şi 2020, la remorca unui partid FANAR, cu mustaţă sau fără, să intre şi ei în Parlament, ca umplutură, pentru că o pensie în plus nu le strică, şi va mai fărîmiţa încă o dată bazinul electoral naţionalist pentru ca toţi cei care fură România de zeci de ani, să poată fura în continuare, fără să le fie teamă.

Tano

 

Direct în istorie

 

COMENTARII DE LA CITITORI