Farmecul BucureŞtilor de odinioară

in Polemici, controverse

„La Crimeea peste mare“…

Oraşul Bucureşti avea farmecul lui inconfundabil. Avea ceva din relaxarea unei mari metropole şi un bun-simţ determinat nu de autoritatea statului, ci de civilizaţia unei clase de mijloc cu valenţe europene. Chiar şi în anii de început ai războiului (1940-1943), Capitala îşi urma ritmul boem, integrînd în mod natural prezenţa militară germană, care făcea parte din cotidian. Viaţa culturală şi artistică îşi urma ritmul, făcînd abstracţie de războiul care se desfăşura încă departe de noi.
Trupa Teatrului de revistă „Cărăbuş“ a evoluat de la componenţa de început a anilor ‘30 (Giugaru, Stroe, Groff, Nataliţa Pavelescu, Lizica Petrescu, Dan Demetrescu şi Giovani) la o formulă care i-a inclus treptat şi pe prezentatoarea Zizi Şerban (actriţă cu o vervă extaziantă), Trestian şi Antonescu (cuplu de comici), H. Nicolaide (foarte mucalit), Titi Botez (faimosul cîntăreţ), Liliana Mihăescu (cîntăreaţă, plecată în ‘48 cu suita regală a Domniţei Ileana, fiind amanta maiorului Cioarbă – administrator delegat al principesei), George Groner (cu un umor debordant). După anul 1938, am vizionat de mai multe ori spectacolele la Sala „Savoy“. Textele revistelor erau semnate de Nicolae Cristodulo şi Nicuşor Constantinescu. Compoziţia muzicală îi revenea lui Gherase Dendrino. Specificul Teatrului „Tănase” îl reprezentau ansamblul de balet şi cupletul, al cărui ton îl dădea genialul Tănase. Mai tîrziu, după august ‘44, de aici i se va trage şi sfîrşitul. Erau sketch-urile: „De la Nistru pîn’ la Don, davai ceas, davai palton!/ Davai ceas, davai moşie, haraşo tovărăşie!”, sau reactualizatul „Ai, n-ai… dai!”. Pe lîngă spectacolele la care mergeam, cumpăram şi revistele „Cortina“ şi „Rampa“, care prezentau spectacolele, turneele şi ştirile de cancan. La radioul nostru Philips ascultam emisiunea „Ora veselă”, unde erau prezentate scenete cu celebrii Stroe şi Vasilache. În primăvara lui 1943, Radu Grunau, venit într-o scurtă permisie în ţară, ne-a invitat la Teatrul de revistă „Gioconda” (al lui Ion Vasilescu, în spatele Palatului Poştei, de pe Calea Victoriei, vizavi de CEC), unde se înregistra un mare succes cu „Gioconda Palace” (alte spectacole erau „Gioconda iubeşte”, „Giocondita” şi „Femei, femei, femei”). Spre deosebire de „Tănase“, aici se lansau şlagăre, majoritatea compuse de Ion Vasilescu. De puţină vreme, apăruse şlagărul nostalgic interpretat de Gică Petrescu: „La Crimeea peste mare, măi dorule, îţi trimit o sărutare” etc., spectacol la care participau: Virginica Romanovski, Sili Vasiliu, Elisabeta Henţia, Virginica Popescu şi junele-prim Puiu Şerbu, alături de George Groner (comic, fost la „Tănase“).
Trebuie să remarc că, deşi era război, restricţiile alimentare nu se simţeau, ba din contră. Este adevărat că unul dintre atuurile anilor de atunci îl constituia buna contribuţie a Transnistriei (guvernată de Alexianu, cel executat pe Valea Plîngerii, la Fortul 13 Jilava, alături de Mareşalul Antonescu şi profesorul Mihai Antonescu – fost premier, înainte de Antonescu, şi ministru de Externe) – teritoriu cuprins între Nistru şi Bug. Pe locul actual al Teatrului Naţional din Piaţa Universităţii funcţiona Expoziţia Transnistriei (produse alimentare din provincia românească). Misiunea militară germană ne invidia. Din solda lor, militarii germani trimiteau pachete alimentare consistente către familiile rămase departe, în ţara măcinată din ce în ce mai mult de bombardamentele aliate.
Noaptea devenea adevărata zi, de la Piaţa Victoriei spre Rondul 2 şi 3. Pe Kiseleff erau presărate localurile, fiecare cu farmecul lui: Bufet (Doina de astăzi), Vişioiu, Zisu, Colonade (în spatele şcolii primare de pe Str. Monetăriei), Colorado (vizavi de Str. Pictor Mirea) şi, în mod deosebit, La Coana Victoriţa. Ultimul local era amplasat pe o stradă laterală (Clucerului), poziţie care nu îi justifica succesul. Avea ca principale atracţii – micii speciali şi prezenţa personajului cu barbă mare, numit Moş Astrolog. Bătrînul lucra ziua la ocheanul de la Cercul Militar, iar seara vindea alune americane în localul La Coana Victoriţa. Perechile de îndrăgostiţi sau familiile mai excentrice foloseau trăsura la modă, ca să meargă în
puterea nopţii pe la Vila Minovici, Fîntîna Mioriţa, pînă spre Băneasa, lîngă pod, unde funcţiona restaurantul Brotăceii.Alţii mergeau la un local mai izolat, pe altă arteră, Şoseaua Jianu, la Bordei, situat la dreapta podului dintre lacuri. Şi, ani mai tîrziu, la Pescăruş (înainte de stăvilarul cu ecluza dintre Lacurile Herăstrău şi Floreasca). Fiecare grădină de vară avea ringuri de dans şi separeuri.

RADU MIHAI DIMĂNCESCU

COMENTARII DE LA CITITORI