Femei celebre pe divan (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Femeile celebre au marcat Secolul XX cu frumuseţea, talentul şi personalitatea lor. Colette, Virginia Woolf, Marlene Dietrich, Josephine Baker, Simone de Beauvoir, Édith Piaf, Maria Callas, Jackie Kennedy, Dalida, Françoise Sagan, Lady Diana (…) au fost modelele vremii lor, strîrnind pasiunea şi entuziasmul admiratorilor. Adeseori însă, imaginea etalată în public era doar o simplă mască, dincolo de care se aflau angoase, tensiuni şi dureri felurite.
Colette (1873-1954): Eliberarea de sub jugul bărbatului
Feministă înainte de lansarea acestei mode, iconoclastă, inclasabilă, scriitoarea franceză Sidonie-Gabrielle Colette a trăit într-o libertate rară. Nici misandră – a avut trei soţi –, nici nimfomană – n-a exagerat cu numărul amanţilor –, nici complet lesbiană – şi-a părăsit iubitele în favoarea bărbaţilor –, nici ţărancă – iubea prea mult fastul –, nici orăşeancă – n-a putut niciodată să se lipsească de un refugiu rural şi de iubitele ei animale – Colette a existat între aceste numeroase negaţii, extrăgîndu-şi plăcerea din tot ce găsea, hedonistă pînă la a-şi face din fericire unica religie. Sînt, totuşi, rare femeile care au trăit atît de aservite lîngă soţul lor. Willy (Henry Gautier-Villars, cunoscut autor şi publicist) aproape că i-a furat gloria literară, primele ei romane apărînd sub semnătura lui. Colette a învăţat ce e iubirea, pe măsura experienţelor succesive, eliberîndu-se, treptat, de lanţurile care le ţineau prizoniere pe contemporanele ei: dependenţa financiară, fidelitatea, în ciuda jignirilor, vinovăţia de a înhăţa plăcerea trecătoare. Şi-a selectat bărbaţii după o logică neobişnuită pentru acea epocă: în tinereţe, i-a ales pe cei mult mai vîrstnici decît ea şi a învăţat multe de la ei; matură, şi i-a luat pe cei mult mai tineri şi s-a lăsat răsfăţată de ei. Colette a preferat mereu fericirea, în locul principiilor… care îi lipseau cu desăvîrşire.
Sido şi „Pisoiaşul scump”
Copilăria lui Gabrielle Colette nu putea să formeze o adultă banală. În satul Saint-Sauveur-en-Puisaye din regiunea Bourgogne, unde s-a născut în 1873, familia ei scandaliza pe toată lumea. Sido, mama, era o intelectuală care a rămas însărcinată a cincea oară la 35 de ani, vîrstă la care, pe-atunci, era de bun-simţ să renunţi la orice activitate sexuală. Dar, şi mai grav, e îndrăgostită pînă peste urechi de al doilea soţ, căpitanul Colette, după ce
l-a pierdut pe primul în circumstanţe considerate tulburi. Prin sat, oamenii se întrebau dacă nu cumva i-a grăbit moartea. În orice caz, al treilea copil, micuţul Achille, era prea răsfăţat ca să nu fie al amantului, căpitanul Colette, în curînd, soţul ei. Cu acesta, Sido i-a avut apoi pe Leopold şi, după 6 ani, pe Gabrielle, ultima progenitură.
În familia Colette, cărţile se devorează, de dimineaţa pînă seara, fără să se ţină seama de vîrsta copiilor – aşa a ajuns Gabrielle să-l citească pe Balzac la 6 ani. Lumea cînta la pian, călătorea la Paris pentru vizionarea unor spectacole, avea concepţii foarte deschise despre religie (panteismul lui Colette e susţinut şi de mama ei) şi îşi înscria fetele la şcoala din sat, în loc să le trimită la pensionul de călugăriţe, ba chiar le îndeamna să facă studii superioare: ce oameni ciudaţi! La şcoală, Gabrielle Colette era insignifiantă. A învăţat repede să treacă peste prejudecăţile sociale, reconfortîndu-se cu lecturile din romancierii preferaţi sau alături de animalele şi peisajul sătesc, ale cărui poteci le parcurgea împreună cu părinţii ei îmbrăţişaţi. O copilărie ideală, pe care Colette nu va înceta s-o elogieze. Cînd a împlinit 11 ani, părinţii ei au început să aibă mari dificultăţi financiare: Juliette, fata mai mare, cam profitoare şi prost măritată, îşi pretindea partea de moştenire, pe care căpitanul şi Sido, gestionari nepricepuţi, o cheltuiseră deja. Alte scandaluri. Sido, umilită public, a învăţat-o pe Gabrielle, „Pisoiaşul ei scump”, că, oricum, îi rămîneau pisicile, plimbările în pădure şi iubirea, pentru a rîde de toate, în cele mai urîte momente ale vieţii – o lecţie care va fi bine învăţată.
Gabrielle, ahtiată după lecturi, şi-a luat diploma cu nota 17 din 20 la limba şi literatura franceză. Dar, fiindcă împlinise deja optsprezece ani, lumea era îngrijorată pentru viitorul ei conjugal: la ce partidă se putea aştepta, fără zestre şi izolată într-un fund de provincie? Tînăra era bine informată în legătură cu amorul fizic, din revistele deocheate, furnizate de fratele ei mai mare, Achille. Student, acesta îşi vizita, deseori, mama, însoţit de prietenul său Maurice. Lui Colette i s-au aprins călcîiele după Maurice. Dar flăcăul era lefter, aşa că Sido caută o variantă mai bună. S-a gîndit atunci la Gauthier-Villars, editor de succes pe cheiul Grands-Augustins. ÎI ştia pe Henry cam fustangiu şi, chiar dacă încă era celibatar la 33 de ani, avea un copil din flori. Scrisese mici romane sentimentale, sub pseudonimul „Willy”. Ahtiat după muzică, literatură, cafea şi femei, preferabil măritate sau prostituate, Willy s-a aprins iute după micul geniu de la ţară. Gabrielle, pe care el o numeşte „Colette”, e vioaie, amuzantă, dezgheţată – şi nevinovată. Ideea de-a corupe un asemenea suflet nu-i displace. Nunta a avut loc pe 15 mai 1893, în ciuda reticenţelor familiei Gauthier-Villars în faţa resurselor, mai mult decît modeste, ale familiei Colette. Dar era o căsătorie din dragoste, nu din interes, chiar dacă soţii aveau, fără să ştie, concepţii cu totul opuse despre iubire. Viguroasă, aşa cum sînt fetele strînse în braţe cu voinicie, mireasa, cu gîndirea deflorată, va filozofa mai tîrziu: „Ce mă făceam eu dacă aveam în viaţă numai petale de trandafiri sub tălpi?”.

(va urma)
Catherine Siguret,
traducere de Laszlo Alkexandru

COMENTARII DE LA CITITORI