Femei celebre pe divan (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

Claudine, copilul decepţiei
Cuplul s-a instalat rapid pe Rue Jacob, la numărul 28, în Arondismentul VI al Parisului. Colette a descoperit acolo adevărata faţă a lui Willy, un om dublu, ba chiar multiplu: exploata mai mulţi „negri”, tineri literaţi bucuroşi de a-şi fi amestecat cerneala cu a celui al cărui nume făcea bani; dispărea fără motiv, anunţa, adesea, că nu vine acasă la cină. Pe vremea aceea, femeile nu puteau comenta. La şase luni după nuntă, o scrisoare anonimă o informa pe tînăra femeie că scriitorul frecventa o actriţă măruntă din Montmartre, Charlotte Kinceler. Colette, înnebunită de gelozie, voia să facă moarte de om. Cînd i-a surpris pe amanţi aplecaţi peste un registru contabil, ca un cuplu legitim, dovadă limpede a legăturii durabile, a fost mai rău decît un flagrant delict lubric. O depresie mută a condamnat-o două luni pe Colette la pat, pînă ce providenţiala Sido a venit s-o îmbărbăteze. Nu era nevoie de mărturisiri: mama înţelesese totul. Sido condamna cuminţenia, ca şi durerea, ea, care a ştiut, pînă la urmă, să facă o căsătorie din dragoste. Colette îşi va reveni după o vreme şi îşi va găsi o derivaţie sentimentală de alt gen, cu prima sa amantă cunoscută, Marguerite Moreno, o frumoasă actriţă vulcanică. Cele două femei aveau aceeaşi vîrstă şi aceeaşi viziune asupra vieţii, în timp ce, mai bine de 10 ani şi încă şi mai multe certuri, o vor despărţi pe Colette de soţul ei. Dar tînăra Colette îşi deplîngea paradisul pierdut, satul Puisaye şi iubirea maternă. În fiecare zi, îi scria lungi scrisori nostalgice lui Sido… care i-au reţinut atenţia experimentatului Willy. Pentru a contribui la economiile familiei, acesta i-a propus, (deoarece Colette mînca, nu glumă!), să scrie, pentru el, amintiri din copilărie. Colette nu a văzut nimic rău în asta. Pentru ea, era o formă de a-şi lua viaţa în propriile mîini. Claudine à l’ecole [Claudine la şcoala], scris în cîteva luni, a fost considerat „mediocru” de comanditarul său şi nu va fi tipărit decît 3 ani mai tîrziu, în 1899, sub semnătura lui Willy. Succesul va fi fulgerător: femeile au adoptat „gulerul Claudine” sau cosiţele stil Colette. Willy se împăunează cu succesul, dar vor apărea bănuieli legate de adevărata identitate a autorului. Colette şi Willy îşi vor cumpăra o casă la ţară, aproape de Besançon, la Monts Boucons, unde îşi duc toate animalele şi jurnalele. „Pentru mine, va scrie Colette, vacanţa înseamnă să-mi schimb locul de muncă”. Claudine à Paris [Claudine la Paris] apare în 1901, Claudine en menage [Claudine se mărită], în 1902, fiecare volum e semnat de Willy, sub focul bine întreţinut al criticilor elogioase. Colette era fericită, scria tot timpul, era convinsă că şi-a terminat deja viaţa sentimentală, la abia 30 de ani, după depăşirea episodului Moreno. Ca să nu mai vorbim de celelalte femei. Georgie Raoul-Duval, soţia lascivă şi foarte cultă a unui miliardar american, are tot ce-i trebuie pentru a o fascina pe provinciala Colette… pînă cînd aceasta descoperă că prietena scumpă trece din patul ei în cel al soţului ei. Dar furia şi-a transpus-o în cărţi: se va răzbuna cu romanul Claudine amoureuse [Claudine îndrăgostită]. Adaptarea teatrală a Claudinelor i-a deschis un nou orizont. A întîlnit-o pe Polaire, actriţă celebră, îmbrăcată în redingotă şi tunsă băieţeşte, care nu-şi ascunde preferinţele lesbiene. Apoi, e rîndul poetei Natalie Barney, poreclită „Safo de la Washington”. În 1904, „fustangiul şi lesbiana”, adică Willy şi Colette, stabiliţi pe strada Courcelles, aduceau cu ei o reputaţie tulbure. Dar lui Colette nu-i păsa. Luni în şir, la Monts Boucons, va asculta plină de încîntare natura, cu haita de cîini şi ceata de pisici pe urmele ei, înainte de-a se înhăma la lucru pînă seara, la masa de scris. Un text deşucheat, L’Ingenue libertine [Nevinovata libertină], semnat „Willy”, ca de obicei, a apărut în 1904, dar, totodată, şi o cărticică semnată „Colette Willy” , intitulată Quatre Dialogues de bêtes [Patru dialoguri de animale]. Criticul literar de origine română Anna de Noailles o ridică în slăvi şi, foarte curînd, vor apărea cohorte întregi de admiratori în presă: Charles Maurras, Marcel Proust, André Gide. Toată lumea recunoaşte deja impostura lui Willy. Rămînea faptul că lumea cumpără, de ani întregi, cărţi semnate de Willy, iar Colette abia debuta. Ea se temea, dacă îşi părăsea soţul, să nu cadă în mizeria destinată femeilor emancipate.

(va urma)
Catherine Siguret,
traducere de Laszlo Alexandru

COMENTARII DE LA CITITORI