Femei celebre pe divan (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

Libertatea
Dar Willy nu se gîndeşte, oare, că, într-o zi, Colette va striga adevărul în gura mare? Soţia lui nu va înghiţi la nesfîrşit rolul de slugă, e limpede. Deja se agită şi îşi înmulţeşte numărul amanţilor şi al amantelor. În 1905, Willy ia iniţiativa şi o „concediază“ – ce noroc pentru ea – în favoarea unei tinerele. Separarea bunurilor e inechitabilă, fireşte, dar Colette e urmată de animalele şi prietenii săi, iar aceste fiinţe au fost, pentru ea, întotdeauna mai importante decît lucrurile. Îl va uita pe Willy, cu ajutorul extravaganţei. Se instalează la Batignolles, în casa noii sale amante, „Missy“, Mathilde de Morny, fiica ducelui cu acelaşi nume, divorţată, cu profil masculin şi miliardară. Se lansează în teatru, un teren unde Willy n-o va exploata şi n-o va putea ascunde în culise. Pe scenă e Colette Willy – încă împodobită cu numele fostului soţ, pentru a-şi asigura tranziţia – cea care interpretează, pe jumătate goală, pozează în faun, umple sala Olympia. Trupul ei este un bun inalienabil. Scandalul face mulţimile să dea buzna. Colette e cea care va rămîne în amintirea tuturor, infinit mai cunoscută decît Willy.
Colette devine adepta exhibiţiei, a femeilor, a petrecerilor rafinate şi a cinelor mondene. Face din eliberarea trupului o profesiune de credinţă: „Vreau să fac ce vreau eu (…). Vreau să dansez goală, dacă maioul mă strînge şi îmi umileşte formele“. Într-una din piesele deşucheate pe care i le scrie Missy, sub pseudonimul foarte transparent de „Yssim“, Colette, deghizată în mumie, rămîne goală ca-n palmă, după ce i se scot bandajele. Din toate colţurile ţării, lumea dă năvală să-i vadă sînii şi corpul încă zvelt.
În timpul liber, Colette scrie Sept Dialogues de betes [Şapte dialoguri de animale], o versiune adăugată a primelor patru, prefaţată de Francis Jammes, un adept fidel, iar, doi ani mai tîrziu, La Retraite sentimentale [Renunţarea la iubire]. Scriitoare recunoscută, se afişează cu Missy, iar uneori chiar cu Willy şi tînăra lui amantă, Meg. Scandaloasa relaţie în patru se destramă în 1909, cînd Colette află că Willy i-a vîndut drepturile de autor pentru Claudine unui alt editor, fără ca măcar s-o anunţe. De-acum va interveni ura între ei. Scandalul în patru e urmat de altul, în trei, între Missy, Colette şi Auguste Herriot, moştenitorul magazinelor Louvre. Cele două femei îl duc la Rozven, refugiul breton oferit de Missy lui Colette, pînă cînd aceasta din urmă cedează în faţa farmecului lui Henry de Jouvenel, strălucitul director de la ziarul Matin, unde succesul cu Vrilles de la vigne [Cîrceii de viţă] îi aduce scriitoarei postul de cronicar. Se instalează la el acasă, în arondismentul XVI, în timp ce Willy se însoară cu Meg. Colette îl admiră pe Henry, a cărui glorie nu se datorează plagiatului. Iar el apreciază independenţa scriitoarei, reportajele sale, cărţile, care vin una după alta, şi libertatea ei nebună, căci îşi permite încă luxul de a juca pe scenă, pe jumătate goală, atunci cînd are poftă. Intensa lor patimă sexuală nu păleşte. Sido, rămasă în continuare la ţară, în Bourgogne, primeşte mereu veşti de la „Pisoiaşul scump“, fata ei preferată, şi se bucură pentru fericirea pe care şi-a găsit-o demna ei urmaşă. Asta e singura mîngîiere, căci iubitul căpitan a murit deja.
Sido se stinge în septembrie 1912, lăsînd-o pe Colette într-o lungă perioadă de doliu, care nu se încheie decît în 1930, odată cu publicarea volumului Sido. Să recunoaştem, oare, un omagiu inconştient în sarcina tîrzie a lui Colette, prima şi singura, venită la o lună după decesul mamei sale? Se mărită rapid cu Henry şi o naşte pe Colette-Renee, poreclită „Bel Gazou“, în 1913. O va lăsa să crească în Correze, pe moşia soţului, chiar şi după despărţirea lor, dar îi va transmite valorile considerate de ea esenţiale: dragostea de viaţă, întoarcerea la natură, bucuria pentru lucrurile simple. Colette iubeşte soarele (o neruşinare pe-atunci), mesele copioase, sexul, cititul sub copac, mîngîiatul pisicilor, toate aceste valori învăţate de la Sido. Henry de Jouvenel rămîne un amant stăruitor…, dar la concurenţă cu alte femei! Izbucnirea războiului acordă un răgaz cuplului condamnat de prea insistenta lipsă de fidelitate. Colette îşi vizitează soţul pe front, unde cei doi fac dragoste pe ascuns, cu inima cît un purice, apoi îşi aşteaptă acasă eroul, supravieţuind cu ajutorul reportajelor, a căror scriere o poartă pînă în Italia. La sfîrşitul războiului, relaţia scîrţîie: Henry doarme pe la altele, iar Colette se îndoapă ca o gîscă. În 1920, are aproape optzeci de kilograme la un metru şaizeci şi trei înălţime, un burdihan de care nu va mai scăpa niciodată.

(va urma)
Catherine Siguret, traducere de Laszlo Alexandru

COMENTARII DE LA CITITORI