Femei celebre pe divan (6)

in Lecturi la lumina ceaiului

Începutul unei vieţi îndurerate: Hyde Park, numărul 22 (2)
Leslie Stephen se dovedeşte morocănos din fire, mereu încuiat în birou, lucrînd, pînă la epuizare, la Dicţionarul biografic naţional, o întreprindere imensă, care nu-i va lăsa timp niciodată să aibă grijă de familie, ori s-o asculte. Dacă ar fi s-o credem pe Virginia Woolf, nu-i sigur că el ştia ce-i de făcut în viaţă, în afara unei opere pe care trebuia să o realizeze. Atmosfera blîndă din casă i se datorează pe
de-a-ntregul Juliei, care îşi împarte vremea între educaţia copiilor, gospodărie şi organizarea numeroaselor cine, la care se perindă gînditorii şi artiştii conservatori cunoscuţi în epocă, printre care Henry James. Acesta din urmă va rămîne aproape de Virginia şi va urmări, cu un ochi sever, influenţa intelectualilor boemi din Bloomsbury.
Aventura intelectuală a familiei Stephen se împacă bine cu tradiţionalismul care încătuşează trupurile şi minţile copiilor în convenţii, în special ale fetelor, obişnuite, mai degrabă, să se prefacă decît să trăiască lăsate fără şcoală şi deloc instruite. Singurul loc al libertăţii relative e la Saint Ives, în casa de weekend şi de vacanţă, construită pe malul mării, în Cornwall. Virginia descrie foarte bine, în Jurnalul şi în romanele presărate de imnuri dedicate naturii, rolul liniştitor pe care l-a jucat în viaţa ei satul şi, într-o măsură şi mai importantă, marea (Spre far, 1927; Valurile, 1931), imagine de o vioiciune mereu înnoită, adevărată pavăză împotriva neliniştii. Ea descoperă un orizont binefăcător, participînd la un fel de existenţă cotidiană domestică, o cronică a fraţilor şi surorilor, supravegheaţi de părinţii care îşi descreţesc, uneori, frunţile cu lectura vreunei foi umoristice.
Ulterior, Virginia îşi va îndrepta o privire neliniştită şi cercetătoare asupra publicului şi criticii, pînă la punctul de a cădea în depresie, la orice nouă apariţie a vreunui roman. Se construieşte aşa cum poate, fără o privire părintească într-adevăr iubitoare, căci mama ei, persoana cea mai afectuoasă, se stinge din viaţă pe cînd Virginia avea 13 ani. Moartea Juliei, din cauza unei gripe, în 1895, sub ochii unui soţ depăşit de situaţie şi infantil, o aruncă pe tînăra fată într-o disperare cu atît mai îngrozitoare, cu cît Leslie Stephen se închide, mai mult ca niciodată, între cei 378 de termeni ai dicţionarului său. Nu va fi niciodată răsplătit cu o recunoştinţă la înălţimea muncii sale şi s-a putut afirma că Virginia se va strădui să corecteze această nedreptate prin propriile ei încercări. Va rămîne adînc marcată de acest cuplu patologic.
Virginia îl va acuza toată viaţa pe Leslie că şi-a omorît soţia, prin tirania amestecată cu indiferenţă, după cum va fi supărată pe Julia că a fost atît de docilă. Atacurile împotriva societăţii victoriene (mai ales în Anii, 1937) sună ca un reproş la adresa axesteia, fiindcă a părăsit-o, şi a lui Leslie, fiindcă i-a întristat pe toţi.
Multă vreme, Virginia pare să ascundă amintirea mamei, dar păstrează încă vie în minte marmura rece a morţii, căci tatăl a obligat-o să sărute cadavrul. În perioada de doliu, cade victimă primelor crize de halucinaţie auditivă: în timpul nopţii, îşi aude mama vorbindu-i. În timp ce Virginia afirmă că n-a păstrat decît amintiri vagi despre defunctă, Vanessa, sora mult îndrăgită, va rămîne uluită în faţa portretului precis pe care i-l va compune în Schiţă a trecutului (1939): „Ai readus-o la viaţă!“. Încă şi mai tulburător, printre femeile de care Virginia se va îndrăgosti nebuneşte după aceea, adeseori mai în vîrstă decît ea, Vita Sackville-West avea un chip extraordinar de asemănător cu acela al mamei sale.
După dispariţia mamei, Stella, sora mai mare, care încearcă să aline criza afectivă prin care trec surorile mai mici, se confruntă, la rîndul ei, cu autoritarismul patern. Doi ani mai tîrziu, se mărită, dar se întoarce în grabă din călătoria de nuntă în Italia, unde s-a îmbolnăvit: moare din cauza unei peritonite. Virginia, la 15 ani, rămîne atît de şocată, încît Vanessa, noua stăpînă a casei, se teme pentru sănătatea ei mintală. Virginia va simţi pentru această soră a ei, care i-a ţinut loc de mamă şi i-a fost tutore mintal, o iubire care a putut fi considerată incestuoasă. Îi va încredinţa mai tîrziu ilustrarea cărţilor din cadrul Editurii Hogarth Press. Însă Violet Dickinson, literată şi bună prietenă de familie, cu trup monumental şi reconfortant, e cea care înţelege că echilibrul Virginiei se poate realiza prin intermediul cititului şi al scrisului. Adolescenta, lipsită de învăţătură în numele principiilor educative, precum şi din motive financiare, profită de lecţiile lui Thoby, fratele adorat, student la Cambridge, unul dintre spiritele cele mai strălucite şi mai liberale.

(va urma)
Catherine Siguret,
traducere de Laszlo Alexandru

COMENTARII DE LA CITITORI